Acum un an pe vremea asta ma durea sufletul la fel de tare. Doar ca atunci era o durerea mai placuta, mai condimentata cu nisip si apa de mare. Acum o condimentez cu fluturi de noapte si scrum de tigara imprastiat peste tot. Am fost si la Folk You 2010 si am simtit aceeasi fericire ca cea de anul trecut. Doar ca fericirea de anul acesta a fost una nespus mai adanca, mai bine simtita. Mi s-a implinit un mare vis. Am ascultat Doru Stanculescu si Sorin Minghiat in timp ce ma jucam cu nisipul si priveam marea printre lacrimi. "Nisipul fin a oftat". Spre deosebire de anul trecut magia acestui Folk You a disparut la fel de rapid cum a si aparut. Anul asta e complicat si plin de ganduri utile..inutile cine le mai stie.
Vreau la mare pe o plaja pustie nu plina de sandale aurii si curele argintii. Vreau la mare ca sa vorbesc cu marea fara sa imi fie frica ca primesc un cot in gura in timp ce inot sau si mai bine o minge in cap.
Anul asta nu imi e dor de mare la fel cum imi era anul trecut. Anul asta marea imi este cam indiferenta. Anul asta mi-as dori varfuri de munte si jnepeni.
Nu mai pot sa scriu pe blog. Ma opresc. Am incercat macar sa scriu, dar sufletul meu l-am pus prea mult pe tava in fata altora si acum vreau sa ramana doar al meu.
Imi e dor de mama. Imi e dor sa povestesc fara sa ma gandesc daca sunt criticata, acuzata. Imi e dor sa imi zica mama ca are un copil frumos si destept. Imi e dor de mama pentru ca e singurul om care nu ma minte. Mama e singurul om deloc egoist. Unicul om care stiu cu adevarat ca imi vrea binele.
Sunt iarasi singura in bucatarie in timp ce altii dorm, viseaza sau danseaza in nisip cu ganduri ascunse si iubiri neintelese. Sunt singura in bucatarie si imi alearga prin gand numai imagini neplacute, ganduri infioratoare si fluturi de noapte. .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu