Tu, frunza mea albastra

Vine toamna..imi amintesc toamna trecuta cand imi asterneam vise pe suflet...anul acesta voi fi ca orice alt copac muritor...nucul meu e inca frumos..dar ca si el..imi voi transforma visele din verde crud in galben..si apoi in culori ruginii si le voi lasa sa cada peste tot..in scrum de tigara...in lacrimi..in amintiri..
Cred ca viata nu este o lupta continua pentru indeplinirea viselor...mi se pare defapt o lupta continua in construirea unor vise noi si distrugerea celor vechi...viata asa e..visele le pastram in noi, le construim cu frica si stangacie si dintr-o data trebuie sa dispara..Cum facem sa distrugem vise? Cum facem sa uitam vise? Atatea vise..marete..mici..vise de o secunda..vise ce se prelungesc in ani de zile..vise cu liniste, muzica, nisip, zapada, valuri, furtuni, dimineti, seri, nopti, zile..Si pentru ca nu stim sa le facem realitate se intampla ceva si trebuie sa le scoatem din minte si suflet si sa le ignoram..sau sa le uitam..eu imi transform visele in amintiri..nu imi pot uita trairile, cum nu imi pot uita nici visele nascute de trairi...
Basmele, televizorul, filemel, cartile tampesc..eu asa cred..invatam de mici ca: iubirea invinge orice..iubirea schimba oameni si iubirea muta munti si linisteste furtunile pe mare..Nimeni nu ne invata ca iubirea e o lupta..o lupta nu cu alte persoane..ci cu noi..Eu nu stiu cum trebuie sa fie iubirea..si nici nu stiu daca stiu sa iubesc..eu simt iubirea..si cuvintele nu imi sunt de ajuns...Iubirea pentru mine e o combinatie intre culori, zambete, priviri, atingeri, muzica si un alt suflet..Si Nichita Stanescu stia el bine ce stia cand ii spunea: Leoaica...Iubirea zgarie si zgarie si daca nu esti atent incepe sa muste...Nu condamn iubirea, nu o reneg si nu o refuz...o accept, dar mi-ar placea nespus sa nu mai doara asa tare...
Am iubit si iubesc atat de tare...cum nu credeam vreodata...am iubit cum mi-a fost tot timpul frica sa iubesc..orbeste si irational...nu am reusit sa controlez tot ce era negativ..si dupa ignoranta indelungata aplicata fricii de suferinta..a rabufnit totul..iubirea si muscatura ei m-au impins intr-un haos..de ganduri..de sentimente..de nervi...si mi-am aruncat sufletul inainte fara pic de ratiune...mi-a fost frica...si ce simt acum imi justifica frica..
Povestea mea de dragoste a inceput cand eu nici macar nu stiam ca ce se intampla se va numi vreodata inceput..A inceput in priviri, in dans..in soapte si zambete strengare..a inceput ca un joc...Am fost atinsa de multe priviri, dar nici una atat de puternica ca cea de atunci..si apoi m-am strofocat indelung in a citi aceasta privire..in a descoperi ce se ascunde in spatele ei...mi-as fi dorit sa iti citesc sufletul prin ochii tai..dar dupa cum am scris de multe ori ma loveam de un zid..Si cand ti-am atins pielea sarata de mare am stiut ca o sa cad si nu o sa pot stapani niciun gand si nicio ratiune...si atunci mi-au inceput visele..."Your beautiful madness, my beautiful grief"....Ascult acum aceeasi melodie a inceputului si mi se strange stomacul de emotie..si ma intorc inapoi pe plaja si vad si aud si simt ce am vazut si am simtit atunci...si chiar nu era ieri..
Timpul a trecut peste noi si au fost momente in care ti-am vazut sufletul...si l-am iubit nebuneste...iubesc nebuneste tot ce se ascunde in spatele ratiunii date de timp si trecut...si am trecut de zidul privirii si am ajuns intr-un suflet minunat..si privirea rece de altadata se transformase in flacari...si mintea mea si toate gandurile s-au topit de atatea si atatea ori sub aceasta caldura a flacarilor..
Aceasta dragoste m-a plimbat de la nebunie la extaz cu viteze ametitoare..si din lacrimi, tunete si fulgere prelucram zambete, cuvinte frumoase si dor nebun...Stiu ca o sa uit tot raul pe care l-am simtit si pe care mi l-am facut si stiu ca voi retrai la nesfarsit linistea din weekenduri pline de rasfat si aroma de mere..nebunia noptilor  combinate cu alcool si  zapada sau nisip...fericirea zilelor folkiste...imbratisari tarzii in noapte, dimineti   cuminti si senine...
Nu mai am cuvinte...m-as intoarce in trecut si as ramane acolo..intr-o prima seara...ti-as adresa aceeasi intrebare la nesfarsit si m-as uita in privirea ta...si ti-as sopti repetat, obsesiv, pana cand as ramane fara glas si fara putere :"suflete, esti minunat..."



Frunza mea albastra - Mirabela Dauer si Marian Nistor
 Asculta  mai multe  audio   diverse


"Tristi vom cunoaste 
Ceasul lung dupa dezmierdari
Si intreband in stanga si in dreapta trecatorii,
Singuri si fara remuscari,
Ne vom ciocni in cosmos 
Doar uneori ca norii.

Linistea de-atunci 
N-o vom mai regasi, Singuri vom petrece 
Cele din urma clipoe 
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o dara 
Din largile-i aripe."

"Si nici atunci nu-i sigur
C-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur
Tu frunza mea albastra."

Love is in the air???

In povesti avem Feti-Frumosi care se bat cu zmei si se maturizeaza in nu stiu ce proces complicat. Final : "Si au trait fericit pana la adanci batraneti". In 99% din filme toate personajele se iubesc pana la adanci batraneti. Happy ending rulz!!! Noroc cu Romeo si Julieta ca mai avem si sfarsituri tragice, dar tot pana la adanci batraneti. Si atunci cand vezi un film cu sad ending in care viata e viata atunci declari ca : actorii au fost de cacat, scenariul de cacat, dar macar finalul a fost real.

De mici copii ne impleticim in vise cu adanci batraneti. In real life, dragostea nu e nici macar dragoste. Dragostea e o fuga si foame de senzatii care sa iti inalte spiritul si sufletul. Dragostea a devenit azi un "3 secunde de adanci batraneti".

Si ce-i drept suntem si ingnoranti. Avem minti scaldate in basme nemuritoare si realitati palpabile.

Noi nu stim ce e dragostea. Imi pare uneori ca avem cu totii un caietel al cerebelului cu simptome si cauze si efecte ale iubirii. Nimic din ce e scris acolo nu se potriveste cu sufletul. E o lista lunga, lunga de fluturi si pasarele si perfectiune (aaa..by the way..perfectiune nu exista! nici macar in dragoste!) si in timp ce ne inecam simtirile, bifam mintal articolele din lista. E stupid pentru ca visam vise si cand le implinim vrem mai mult si mai mult si mai mult. Dragostea ar trebui sa fie un google. O resursa neintrerupta de senzatii tari si emotii puternice. Noi nu mai avem limite.

"Nu am bifat totul pe lista. Nu imi mai zboara papagali prin capsor. E clar. Nu e dragoste. Nu e dragoste pentru ca mai am mult de bifat aici" sau "Gata lista? Pai asta e tot? Atat e iubirea? Mai adaug aici mine de aur, curcubee de plastic, campii de trandafiri si ...hmm..ce sa mai adaug? aa da..sex in locuri publice si in club si pe o creanga de copac si in padure..".

Supraestiam dragostea. O procesam atat de intens si o transformam in unicul lucru de care avem nevoie pentru a supravietui. Aerul ni se pare poluat, copacii maronii si e primavara, florile violet inchis cand ele sunt roz. Urcam dragostea pe munti inalti si facem din ea un scop de viata si o dovada a fericirii.

Uitam..off..uitam..uitam asa multe...si nu invatam nimic.

De ce nu stim ca iubirea se raporteaza doar la noi si nu la basme si filme?

Dragostea e palpabila si dulce, dar nu tine o vesnicie. Ceea ce ar putea transforma dragostea in eternitate tine doar de puterea individului ( ha!) de a-si pastra suflul in multimea de "3 secunde de adanci batraneti". Iubirea nu trebuie sa fie un scop al unei vieti. Ea trebuie sa fie un sentiment normal ce vine si pleaca pana cand se decide intr-o zi sa iti croseteze un fluture gigant si calm in stomac, in loc de turme de fluturi zgomotosi si mereu trecatori. As tine prelegeri despre cum sa invatam sa ne indragostim cu sufletul si nu cu mintea, despre cum sa ne multumim cu imbratisari putine si calde, cu saruturi timide si ascunse, despre cum sa invatam sa iubirea adevarata e o insiruire de clipe. Dragostea, iubirea fac parte din noi si din viata si stim cu totii ca "Tot ce-i viu e trecator, numai moartea e eterna".

As vrea sa invatam sa iubim mai real si mai concret.

Nota: Ce am scris aici este cauza unei apropiate raceli, a unui suflet calm, a unei ratiuni rationale, a lipsei de glucoza. Vreau doar sa inteleg si eu cand o sa incetam sa mai privim dupa tipare si dupa complicatii "nenecesare".

Undeva prin Vama..partea a II-a

Piesele de puzzle se tot zbat si se tot agita intr-un acvariu..

In sfarsit de saptamana reusesc totusi sa ma concentrez doar pe piesa mea ciudata, diforma, care trece prin toate culorile.

Si recunosc..cel mai mult imi place atunci cand prinde culoarea marii...cand e limpede..albastra spre turcoaz..sau turcoaz spre albastra..La mine rosu aprins nu e neaparat o culoare a iubirii si a fericirii..insa culoarea marii imbinata cu cerul si raze de soare intrunesc tabloul perfect al unei stari de iubire..

Si in sfarsit de saptamana reusesc sa iubesc tot. As absorbi si as inspira intr-o fractiune secunda fiecare bucatica de piele ce mi se arata. Cu fiecare sfarsit de saptamana ma afund si mai mult intr-o iubire continua. Si in cel ce a trecut am analizat totul. Totul. De la un inceput de fir de par pana la un final de corp si suflet. Imi place sa ma pierd in o culoare de ochi pe care nu pot sa o definesc. Imi pare banal sa zic despre ochii tai ca sunt verzi. Nu pot asocia cuvinte si descrieri banale cu ceva in care m-as pierde in orice moment. Se intampla sa mi te asez pe un varf de munte si ma aflu parca intr-o prapastie incercand din rasputeri sa te pot ajunge, dar obosesc si raman sezuta si tacuta in contemplare a frumusetii tale.

Timida si surprinsa descopar noi gesturi si noi cuvinte, noi sclipiri de culoare. Sunt ametita rau si nu ma pot concentra prea bine. Imi place pielea ta. Si ochii tai. Si mainile tale. Si buzele tale. Si parul tau. Sunt ravasita de valul asta de descoperiri. De fiecare data sunt un animal flamand ce pleaca la vanatoare de senzatii. Imi potolesc foamea cand te respir si cand imi dau seama ca nu m-as satura sa te vanez in fiecare zi, caci de fiecare data gasesc numai arome dulci si ametitoare.

Ajung in o asemenea emotie incat te privesc si nu pot decat sa zambesc si sa te sarut. Te pandesc pe furis si ochii mi se scalda intr-o continua devorare a tabloului meu inedit. Dupa acest weekend imi vine doar sa plang.

Imi vine sa plang de la atata frumusete adunata intr-un singur om. Din atata iubire mi te transformi in peisaje care ma lasa fara glas si suflu: imi dai impresia unui rasarit de soare in Vama, imi dai impresia unor raze de soare ce se joaca cu florile si frunze de primavara, imi dai frumusetea unor creste cu rododendron si jnepeni.

Si ai plecat. Si am ramas bulversata cand imaginea s-a topit si eu am ramas inspirand si cautand nebuneste mirosul pielii tale si aroma unor buze calde, calde ce ma poarta in valuri de mare linistita si usor sarata.