Love is in the air???

In povesti avem Feti-Frumosi care se bat cu zmei si se maturizeaza in nu stiu ce proces complicat. Final : "Si au trait fericit pana la adanci batraneti". In 99% din filme toate personajele se iubesc pana la adanci batraneti. Happy ending rulz!!! Noroc cu Romeo si Julieta ca mai avem si sfarsituri tragice, dar tot pana la adanci batraneti. Si atunci cand vezi un film cu sad ending in care viata e viata atunci declari ca : actorii au fost de cacat, scenariul de cacat, dar macar finalul a fost real.

De mici copii ne impleticim in vise cu adanci batraneti. In real life, dragostea nu e nici macar dragoste. Dragostea e o fuga si foame de senzatii care sa iti inalte spiritul si sufletul. Dragostea a devenit azi un "3 secunde de adanci batraneti".

Si ce-i drept suntem si ingnoranti. Avem minti scaldate in basme nemuritoare si realitati palpabile.

Noi nu stim ce e dragostea. Imi pare uneori ca avem cu totii un caietel al cerebelului cu simptome si cauze si efecte ale iubirii. Nimic din ce e scris acolo nu se potriveste cu sufletul. E o lista lunga, lunga de fluturi si pasarele si perfectiune (aaa..by the way..perfectiune nu exista! nici macar in dragoste!) si in timp ce ne inecam simtirile, bifam mintal articolele din lista. E stupid pentru ca visam vise si cand le implinim vrem mai mult si mai mult si mai mult. Dragostea ar trebui sa fie un google. O resursa neintrerupta de senzatii tari si emotii puternice. Noi nu mai avem limite.

"Nu am bifat totul pe lista. Nu imi mai zboara papagali prin capsor. E clar. Nu e dragoste. Nu e dragoste pentru ca mai am mult de bifat aici" sau "Gata lista? Pai asta e tot? Atat e iubirea? Mai adaug aici mine de aur, curcubee de plastic, campii de trandafiri si ...hmm..ce sa mai adaug? aa da..sex in locuri publice si in club si pe o creanga de copac si in padure..".

Supraestiam dragostea. O procesam atat de intens si o transformam in unicul lucru de care avem nevoie pentru a supravietui. Aerul ni se pare poluat, copacii maronii si e primavara, florile violet inchis cand ele sunt roz. Urcam dragostea pe munti inalti si facem din ea un scop de viata si o dovada a fericirii.

Uitam..off..uitam..uitam asa multe...si nu invatam nimic.

De ce nu stim ca iubirea se raporteaza doar la noi si nu la basme si filme?

Dragostea e palpabila si dulce, dar nu tine o vesnicie. Ceea ce ar putea transforma dragostea in eternitate tine doar de puterea individului ( ha!) de a-si pastra suflul in multimea de "3 secunde de adanci batraneti". Iubirea nu trebuie sa fie un scop al unei vieti. Ea trebuie sa fie un sentiment normal ce vine si pleaca pana cand se decide intr-o zi sa iti croseteze un fluture gigant si calm in stomac, in loc de turme de fluturi zgomotosi si mereu trecatori. As tine prelegeri despre cum sa invatam sa ne indragostim cu sufletul si nu cu mintea, despre cum sa ne multumim cu imbratisari putine si calde, cu saruturi timide si ascunse, despre cum sa invatam sa iubirea adevarata e o insiruire de clipe. Dragostea, iubirea fac parte din noi si din viata si stim cu totii ca "Tot ce-i viu e trecator, numai moartea e eterna".

As vrea sa invatam sa iubim mai real si mai concret.

Nota: Ce am scris aici este cauza unei apropiate raceli, a unui suflet calm, a unei ratiuni rationale, a lipsei de glucoza. Vreau doar sa inteleg si eu cand o sa incetam sa mai privim dupa tipare si dupa complicatii "nenecesare".