Din carti citesc...carti citez...

Mai am ceva din Maria si marea...si pana atunci o sa imi imprim cuvintele de acolo cam pe unde apuc...in caietel...in blog..oriunde...pai sa ma trezesc eu sambata sa citesc 2 pagini dintr-o carte si sa imi dea o lacrima..pai nu se poate..trebuie notat..tinut minte...etc etc..deci...urmeaza...citez:
"- Atunci sa nu mai ocolim. Cred ca ti-ai dat seama mi-e frica sa spun. Te iubesc. Te iubesc ingrozitor de mult, si niciodata n-am sa-ti mai spun, niciodata n-am sa-mi iert ca ti-am spus. Te iubesc fiindca nu m-ai inabusit. Fiindca nu te-ai repezit la mine acum; m-ai fi dezgustat. Fiindca stii sa ma tii in brate, fiindca vii cand te chem si pleci cand iti spun sa te duci, fiindca stii cand sa vii si cand sa pleci. Sunt insusirile tale esentiale, le urmaresc de mult. Astazi s-ar fi putut sa ma culc cu alt barbat. Fugitiv. In conditiuni care eliminau ratiunea curenta si creau alta ratiune, extraterestra. Ca intr-o lume nou facuta, fara legi si cu morala inca nestabilita. N-ar fi fost lasciv, ci experimental. Dar gestul dupa definita lui curenta, ramanea acelasi. Ce-ai fi facut?
- Mi-ai fi marturisit?
Maria se gandi un timp.
- Daca ma intorceam la tine, trebuia sa iti marturisesc. Si m-as fi intors? Te-ar fi durut?
- Da. M-ar fi durut.
- M-ai fi urat?
- Nu.
- M-ai fi alungat?
- Da. Si nu as fi vrut sa te mai vad niciodata.
- Asa trebuie sa fie? intreba Maria.
- N-as fi putut altfel.
Se simtea inghetata. Abia isi auzea respiratia. Alber vorbea, cu nimbul in jurul capului:
- Cand ai intrat, ai vorbit de posibilitatea sa fi gasit aici o alta femeie. Era probabil in cincizeci dintr-o suta de cazuri si posibil in nouazeci si cinci.
- In nouazeci si noua! il corecta Maria.
- Nu te cred si nici tu nu crezi. Uneori ne jucam cu vorbele, ca sa le auzim cum suna. Iar acum, daca te-ai destainuit, asculta si destainuirea mea. De cand te-am intalnit pe tine, nu m-am mai apropiat de alta femeie. In gand, da, nu vreau sa te mint, fiindca daca le vezi, nu se poate sa nu le cantaresti din ochi, sa le clasifici si uneori sa le si doresti. Dar le-am respins. Fara regret, fara chin. Cu satisfactie. Traiesc asteptandu-te si pregatindu-ma pentru tine. Esti oglinda mea cand ma spal, cand ma pieptan, cand imi pun camasa. Asa cum unii acumuleaza averi, eu acumulez tandretea pe care sa ti-o dau tie; o adun din cer si din soare, din copaci, din flori, din valuri. Nimic nu trece prin fata mea, frumusete si bucurie, fara sa te aduc in gand si sa nu le impart cu tine. Altfel, zilele mele nu ar avea sens, existenta mea n-ar avea ratiune...Ajuta-ma sa ma opresc aici. "  ( Radu Tudoran - Maria si Marea)