aiurea..aiurea..din ce in ce mai aiurea..aiurea intens..

as vrea sa te arunc din sufletul meu..sa te elimin si sa nu mai fii aici si sa nu te mai visez si sa nu mai fii in lacrimile mele si in muzica mea si in soare si in ploaie si in tot ceea ce ma atinge si ma inconjoara. As vrea sa te pot uita la fel de usor cum pana acum nu am vrut sa te am, dar se pare ca e si asta o pedeapsa. Te incapatanezi sa nu pleci...este atat de greu sa te uit ptr ca a fost atat de greu sa ma deschid in fata ta..
Si stiu ca nimeni nu ma intelege si stiu ca toata lumea are cu totul o alta parere, dar stiu ca nimeni nu m-a vazut si nimeni nu a citit nimic in ochii mei.. Toti cei din jurul meu se multumesc cu ceea ce eu arat si nimeni nu trece de ceea ce zic sau ceea ce zic ca simt..Se pare ca o singura persoana a reusit sa patrunda rapid in labirintul asta complicat si idiot al sufletului meu, dar am reusit cumva sa elimin si persoana asta din viata mea..Si ma tot intreb de ce????
Am fost o egoista stiu....am fost egoista ptr ca nu am realizat ce simti tu si nu am stiut si nu am vrut sa stiu cat de mult te-am facut sa suferi..pana atunci cand ai spus tot ce aveai de zis..pana cand am ramas fara aer.. Seara aceea nu o voi uita niciodata, nu voi uita niciodata ca de atunci a inceput toata drama asta interioara pe care o simt si caruia nu ii gasesc nicio rezolvare..Si pot sa spun cu siguranta ca as fi preferat sa ma lovesti decat sa vorbesti..As fi putut trece mai usor peste durerea fizica, insa cuvintele tale au fost mult prea dure si mult prea reale, poate, ca sa le pot uita..
As vrea sa te pot uita si as vrea sa uit toate cuvintele soptite...as vrea sa uit ca m-ai facut sa devin atat de slaba incat sa renunt la ceea ce credeam...ai reusit intr-o jumatate de ora sa distrugi tot ceea ce m-am chinuit eu sa construiesc si tot ceea ce am construit in jurul tau..Am fost atat de naiva incat sa pot crede ca poti citi dincolo de cuvintele mele, ca poti vedea prin ochii mei ceea ce simt si ceea ce gandesc..
Ai fost cel mai minunat cadou primit intr-o zi de iarna friguroasa..ai fost ceea ce fiecare si-ar dori sa traiasca macar o data in viata..M-ai lovit atat de tare incat nu te pot uita..m-ai lovit atat de tare incat ma simt dependenta de tine, deoarece am impresia ca doar tu stii secretele mele si in acelasi timp sunt dependenta de tine pentru ca nu stii aproape nimic din secretele mele..
As vrea sa pot umple cu alte lumi imaginare golul asta din sufletul meu, dar de cand ai plecat..nimic nu mai e la fel si totul se scurge aiurea si totul pluteste in jurul meu...sau poate eu plutesc in jurul lucrurilor..
Ma intorc in trecut, in noptile in care la fel adormeam plangand si incerc sa ma reconstruiesc si sper ca de data asta sa fiu mai puternica si sa pot alimenta in mod util ura asta pe care o am fata de mine...Da da...ma urasc ptr ceea ce sunt si am fost si ptr tot ce am trait si sper ca ura sa aiba doar rezultate pozitive si sa ma faca sa devin ceea ce am vrut cu incapatanare sa iti demonstrez ca sunt: doar o alta roca care merita admirata si privita din exterior, dar fara nimic inauntru..doar urme lasate de trecut si de amintiri si melancolii si soapte...