Atac de panica!!!!!

Coldplay este o muzica perfecta pentru ploaie si noros ce cer. Lipsa sefei mele de la birou este o oportunitate perfecta pentru a scrie pe blog.
Atac de panica.
Am citit. Am recitit. Si am incercat sa inteleg si sa inteleg si sa ma inteleg. Nu am reusit.
Inutil sa precizez ca atacul de panica completeaza perfect stari de anxietate. Nu o sa dau copy/paste de pe site-uri cu explicatii psihologice pentru ca nu are rost.
Stiu ca mi s-a spus ca aceste atacuri de panica pleaca de la nemultumiri personale. Si vai, vai,, vai vai cat am incercat sa imi dau seama ce m-a nemultumit atat de tare in aceasta viata.
Si traiesc intr-o intrebare continua si incerc sa imi explic partii vesele si pline de viata ce se intampla.
Sunt putini, cred, cei care inteleg cu adevarat modul in care se produce un atac de panica si este cu adevarat dificil sa sustii o persoana care trece prin asa ceva.
Nu imi pot defini atacurile de panica prin termeni medicali si prin procese fiziologice pe care le ignor complet in timpul unui astfel de atac.
Atacul de panica este un film de groaza, care dureaza 15-20 de minute si care pare a dura 15-20 de ore.
Momentele care il declanseaza sunt intotdeauna ambigue si niciodata nu as putea sa spun ce ganduri il determina si ce ma face sa clachez, sa uit de ganduri pozitive si sa imbratisez cu multa "pasiune" panica.
Dar este groaznic si ametitor si lasa un gust amar.
In punctul culminant al atacului tot ce pot sa fac este sa fug. Imi vine pur si simplu sa alerg. Si nu as fugi de locul in care ma aflu ci de mine. Atacul de panica si victoria lui sunt pentru mine o inchisoare. Nu mai pot sa respir, nu mai pot sa gandesc, nu mai vad bine si nu percep bine ca tot ceea ce se intampla trece si eu nici nu o sa ma prefac in scrum.
Anyhow, in tot acest proces, frica dominatoare este frica de a nu innebuni. Si aceasta frica pleaca de la stari provocate de mine involuntar si am o senzatie continua ca organismul meu nu ma protejeaza, ma inseala, ma dezamageste si vrea cu orice pret sa imi zica ca isi doreste un alt creier.
Ei si daca peste cauzele primelor atacuri de panica am reusit sa trec si daca am reusit sa gandesc pozitiv despre mine si despre lucruri si despre viata, ceea ce nu pot depasi este teama de a nu avea inca un atac. Si tind sa cred ca tocmai aceasta teama il provoaca.
Pare stupid si deplasat stiu. Pentru ca de fiecare data am iesit bine dintr-o criza panicoasa, insa ceea ce se intampla inside my head in timpul atacului e de nesuportat.
Ei...o sa trec eu cu bine si peste asta..dar observ ca lumea vorbeste putin despre probleme de genul..lumea considera slabiciune aceste atacuri (si eu consider tot o slabiciune..sau mai degraba o lipsa de control asupra gandurilor) si in general tind sa cred ca pentru cei care nu s-au confruntat niciodata cu asa ceva starile acestea sunt pur fictive.
No...nu stiu...imi vine greu sa descriu in cuvinte stari din timpul atacului si ma gandesc ca poate daca le scriu o sa imi faca mai bine..si o sa ma simt mai bine..si reusesc sa evadez din inchisoarea asta...
Aaaa..si sa nu uit partea cu adevarat terifianta: eu .. EU..imi provoc singura aceste atacuri de panica..si ce vreau cel mai mult e sa nu le mai am..