Ganduri ninse

Am fost provocata sa scriu. Si nu stiu despre ce sa scriu. E pentru prima oara cand nu stiu ce sa scriu pentru ca am foarte multe de scris. As scrie de toate prin lacrimi si zambete salbatice.

Ziua mea a fost magica. Mi-a transformat varsta asta noua intr-un bine continuu.

Mi se va implini un vis pe care il am de mult timp. Un vis pentru care m-am rugat si al carei neimplinire m-a facut sa plang in momente de singuratate. Al meu frate se va muta in Romania. Stiu ca viata nu o sa ii fie roz si stiu ca eu nu o sa il pot ajuta cu nimic, dar stiu ca daca ma voi sui intr-un tren il voi ajunge de indata. Si mai stiu ca de abia astept sa ne certam pentru ca ne vedem prea des.

Ieri a fost prima data,de foarte foarte mult timp, cand timp de 20 minute am simtit ca am o familie. Si am plans..de fericire si de noutatea sentimentului. Am simtit un nucleu in care nu am fost niciodata. Am simtit iubire si veselie si sprijin si legaturi puternice. Starea mi-a ramas imprimata si e asa de noua incat nu ma mai satur de ea.

Mergem la Viena. Nu am iubit nicicand internetul mai mult decat ieri. Sa stai o zi intreaga sa google-esti Viena e nemaipomenit. E nemaipomenit ca intr-o luna si ceva voi colinda in orasul la care visam in fiecare zi de anul nou. In orasul in care nu credeam ca am sa ajung vreodata si in care m-am imaginat de mii si mii de ori si de fiecare data cu cate un zambet diferit. Visez si acum la orasul acesta si incerc sa ating prin imaginatie ce voi trai acolo si stiu ca sunt incapabila sa imi imaginez adevaratul feeling. Mergem la Viena si inca un vis maret devine implinit. Am visat de mica la Viena...mult am visat..si acum cand totul devine realitate nu pot decat sa zambesc si sa astept sa treaca timpul si sa ma vad acolo. Si merg la Viena si ne vom saruta si ne vom tine de mana si ne vom sopti frumos :"Ich liebe dich"...:D ..Aaaa..si nu stiu daca v-am zis..dar noi mergem la Viena!!!! Si uite asa intr-un fragment am scris cuvantul Viena de atatea ori pentru a ma convinge ca e adevarat. Oricat de mult l-as scrie si l-as rosti tot incredibil mi se pare.

De iubire nu am vorbit de mult. Sunt din ce in ce mai convinsa ca eu nu stiu cum se explica in cuvinte iubirea. Am invatat si am constientizat ca eu sunt o persoana plina de iubiri implinite si neimplinite si iubiri vesnice. Iubirile ce le port cu mine nu sunt la fel si iubirile ce le-am purtat nu se aseamana intre ele si nici cu cele din prezent.

Imi iubesc fratele intr-un fel nebunesc si disperat aproape. Spun disperat pentru ca adeseori fericirea lui e mai importanta pentru mine decat fericirea mea. Si pe mama o iubesc cu lacrimi. Nu pot sa nu tresar in lacrimi cand ma gandesc la una din cele mai puternice fiinte pe care o cunosc. Imi iubesc toti prietenii. Unora le iubesc si calitatile si defectele, altora le iubesc doar calitatile nu si defectele. Imi iubesc toti prietenii in feluri diferite. Iubirea pentru ei pleaca din stari traite impreuna, din calitati pe care stiu ca le au, din defecte care ma fac adesea sa zambesc si din modul in care ei isi construiesc zilele si planurile si viata. Imi iubesc toate prietenele, dar pe nici una la fel de mult ca pe cealalta.

Si pe Voi. Voi. Voi cei pe care v-am iubit. V-am iubit sau nu v-am iubit. Nici voi nu stiti si nici eu nu am sa stiu. In cea mai mare parte a vietii mele nebunesti iubirea mea s-a masurat in suferinta. Am crezut ca iubesc atunci cand sufeream. Si cum imi e imposibil sa nu sufar atunci cand persoane dispar din viata mea am suferit tot timpul. Pentru mine iubirea s-a redus la lacrimi si singuratate si tanjeala dupa ceva ce am avut si mai vreau. Am incercat in fiecare El sa gasesc calitati si sa ignor defecte si am ajuns sa confund aprecierea si respectul meu pentru felurite atuuri cu iubire.

Dar atunci cand am iubit, am iubit diferit. Mi-am modelat sentimentele in functie de situatii si momente. Sunt facuta si mai presus de asta vreau sa imi pastrez amintirile fericite cu sfintenie. Vreau sa imi pastrez in amintiri oameni care m-au invatat despre ei, dar m-au invatat multe despre mine. Si atunci cand imi amintesc imi spun ca i-am iubit. I-am iubit pentru ce au vazut ei in mine sau pentru ce am vazut eu in mine datorita lor. E un pic confuza tema cu trecutul si iubirea. Dar eu iubesc diferit. Voi toti fiti linistiti pentru ca, in amintirile mele, nu va confund.

Acum zambesc si ma innrosesc. Am vorbit de iubiri trecute si acum vreau sa scriu despre iubirea prezenta. In stari de suferinta si singuratate trecutul devine suprem si de neegalat, intr-o stare de iubire prezenta trecutul e amintire dulce si atat. Am mai zis si o mai zic: sufletul meu tembel a alergat intr-una de la suferinta la fericire si inapoi. Sufletul meu se afla de ceva timp ( si vreau sa fie mult, mult, mult "ceva timp") intr-o stare de liniste si are o stare de bine continua. Imi vine mult mai usor sa zambesc si sa rad. Ma simt linistita. Iubirea mea de acum ma face sa am timp pentru mine. Daca inainte incercam sa alerg dupa fericire clipita, acum fericirea asta continua imi da sansa sa ma descopar si sa vad cum sunt. Adica...imi place ninsoarea..imi plac oamenii disperati din zapezi bucurestene...nu ma atinge nicio criza financiara...si am inceput sa pun puncte, puncte ceea ce inseamna ca mi-am pierdut gandurile...ceea ce inseamna ca zambesc. Ei da. Uite ca pana acum nu am recunoscut niciodata ce simt. Dar acum iubesc. Si vai cat de bun e dorul asta apasator si cat de dulce e asteptarea diminetilor de weekend si cat de paradisiaca devina excursia in Viena.

Am fost provocata sa scriu. Nu stiu nici acum ce am scris. Dar afara ninge. Mie imi e un dor nebun. Si nu imi e dor de trecut. Imi e dor de tine, intelegi?