Cronica unei alte seri de neuitat.

Nu pot sa nu scriu despre serile ultra-mega-reusite in care imi simt viata si o vad asa cum e ea defapt: simpla si minunata.
Last night: Emeric Imre in club Mojo.
Si iarasi ma voi stradui sa gasesc cuvinte si sa nu raman doar la prezentarea simplista gen: am fost, am baut si am plecat.
Ei bine lumea era putina, foarte putina. Eu daca as veni 9 ore pe tren si as vedea asa putini oameni m-as taia cu lama si nu as mai canta deloc. Si cred ca de aici se poate vedea cat de mult conteaza pasiunea cu care acest om canta. Dupa un drum teribil cu trenul din Cluj si pana aici, acest inger al sufletului meu a cantat atat de bine si de frumos incat parea mai viu si mai fresh ca niciodata.
Pe langa melodiile cunoscute de mine am mai ascultat o sumedenie de cantece frumoase din care m-am chinui sa retin macar un vers si sa mi-l scriu pe blog ca sa nu uit si ca sa tin minte cuvinte frumoase pentru momentele in care voi avea nevoie de ele.
Am ras mult aseara. Am ras pentru ca un om cu o chitara si o voce si un zambet ne-a transpus pe toti intr-o stare in care ninsoarea s-a transformat din chin in minune si orasul in cetate de poveste. Poate de aceea ne place noua atat de mult Emeric Imre si muzica folk, pentru ca dupa 3 ore de muzica buna nu poti decat sa te crezi stapan al sufletului tau si al gandirii tale si nu poti sa nu te simti liber si de neinfrant.
Si cand ne-am obisnuit cu atmosfera si cand credeam ca avem voci de cantat si sustinut puternic atmosfera a intrat in scena Cristina ( o alta Cristina al carui nume intreg nu il stiu). Ei bine, cand a inceput sa cante ne-a pierit si piuit si voce si tot. Cristina: blonda, frumoasa, frumoasa, frumoasa, o frumoasa din povesti, cu niste ochi patrunzatori si pe cand ne rugam sa nu aiba voce pentru ca ar fi prea dureros pentru noi (femele individioase) sa suportam a inceput sa cante. Concluzii: voce calda si suava si delicata, zambet mulat perfect cu vocea calda, stapanit bine chitara (un pic cam mare pentru ea). Nota 100 i-am dat si ne-am si enervat pentru ca asa e tara asta: in mass media apar toate...toate..(cum as putea sa zic frumos?).. toate tufele..si adevaratele talente stau pitite si ascunse.
Supriza serii (pentru mine) a fost Eugen Avram ce a cantat 4 melodii. Imi pare ca omul acesta e special si deosebit si pana si vocea lui e speciala. Vocea lui e speciala pentru ca atunci cand il aud mi se agita noi sentimente si noi corzi ale sufletului se lasa prinse in jocul asta folkist.
Ovidiu Mihailescu a incheiat spectaculos seara cu: "LLIILLIILLIILLIILLIII LILI LILI/ ti-am vazut bikinii"..asa ca am avut ce sa fredonam pana acasa.
Concluzii: sufletul mi-a zburat iarasi, Emeric Imre e un ardelean mai ardelean decat ardelenii, caci emana mai multa caldura si mai multa blandete decat toti clujenii la un loc si are un suflet frumos, caci doar un suflet frumos poate pune pe o chitara versuri care iti aduc fericire si tristeturi si zambete si lacrimi.


"Ce bun e vinul demisec
Ce tristi sunt anii care trec
Fara tine, fara o parte din mine
Mai toarna-ti inca un pahar
Ajuta-te sa uiti macar
C-a fost bine, cat ai fost parte din mine" ( Eugen Avram - Ce bun e vinul demisec)


"Hai din lume in mit,
Hai din strugure-n cana,
Sa te beau linistit
Dulcea mea buruiana

Insa indragostit
Si de-a pururi in goana
Totusi eu te-am iubit
Cu o ultima toana" (Emeric Imre - Rana si cutit)