Doamne..aoleu..vai..of of..

Cred ca inainte de anii 90, romanii purtau sau erau obligati sa isi puna mashti fericite pe fata si sa il iubeasca pe nea Nicu. ( eu nu am de unde sa stiu dar asa presupun). Nu aveau voie sa vorbeasca prea multe, stateau la cozi pentru paine, banane nu se gaseau pe piata si tot asa.
Ei bine dupa 90 a venit o mare furtuna in creierul fiecarui roman. Si in disperare de cauza si-au dat frau vorbirii si au vorbit si au tot vorbit si vorbesc si acum. Dupa ani si ani de tacere s-au trezit cu totii vorbind. Si din punctul meu de vedere, au inceput nu sa vorbeasca, ci sa se planga. Si de atunci si pana acum se arunca in noi cu noroi din toate partile, aruncam noi in noi cu noroi si totul pentru ca nu stim decat sa ne plangem. Dam vina pe autoritati si politicieni. E ca si cum vrem democratie, dar pana la urma tot cei de la conducere ar trebui sa ia decizii pentru noi si sa ne construiasca vietile.
Vrei sa nu mai fie jeg?? Pai si unde e vina lui Basescu cand tu arunci mucul de tigara pe jos si privesti cu drag copiii care se joaca fotbal cu sticle de plastic.
Vrei sa nu mai fie poluare? Pai si cu ce te ajuta Geoana? Lasa-ti masina acasa si mergi cu autobuzul si daca vrei sa fii si mai destept stinge televizorul ala inainte sa adormi si becul de pe hol.
Of Doamne..of of..aoleu..aoleu..vai vai vai vai. Stop. Punct. Semn de exclamatie. Mai mult de atat nu stim.
Nu iti place viata din Romanica si crezi ca dincolo e roz si ploua cu bani si acolo e paradis? Foarte bine! Ia-te si du-te daca tot e roz. Aaaaa...esti comod si lenes si iti place doar sa te plangi ? Pai asta e altceva! E problema ta nu e problema tarii , asa ca nu mai exagera.
M-am saturat sa ma tot plang si m-am saturat sa ii aud pe altii ca se plang. E un ciclu infinit in care cineva trebuie aratat cu degetul. Tot se intampla in jurul tau. Vezi tot si nu faci nimic si atunci de ce te plangi? Oamenii, oamenii, oamenii fac jeg si fura si tiganii dau in cap si ce stiu eu ce. Pai om esti si tu si atunci in toti oamenii, oamenii ,oamenii care fac jeg si cate si mai cate esti si tu asa ca sshhttt..ciocu mic!
Partea interesanta e ca niciodata nu am auzit oameni cu adevarat saraci sa se planga. Nu. Niciodata nu se plang cei care au prea putin. Tot timpul se plang cei care sunt prea comozi ca sa faca mai mult. Atunci cand lenea pune stapanire pe tine e mai usor sa dai vina pe PSD, PNL, PD, decat sa recunosti ca esti tampit si esti inconjurat de tampiti.
Si acum cateva intrebari ca de final de tastatura incinsa si nervi intinsi la maxim:
Cate maini ai? Si cate picioare? Ai ce manca? Ai unde dormi? La tine in casa e cald? Ai probleme grave, grave de sanatate? Familia ta are ce manca si are unde dormi? Ai macar o pereche de cizme si o haina groasa de iarna? Si daca pe langa astea imi spui ca mai si iubesti pe cineva sau ca ai multi prieteni atunci e si mai grav. Unde e dom'le tot necazu' cand tie iti e bine?? Iti e binesi ai vrea sa ai mai mult, dar nu vrei tu sa iesi din lumea ta. Foarte bine pentru tine, dar ce vina are tara si ce vina au tiganii, cu care tu probabil nu ai avut niciodata vreo divergenta, dar te-ai uitat la ProTv si ai vazut acolo.
Sunt satula de vorbarie multa si leneveala. Ai dreptul sa te plangi cand ai ajuns la capatul puterilor si ai incercat tot ce se putea si abia apoi ai dreptul sa etichetezi oameni si rase si sa acuzi tara.
Oricum, cred ca Madonna nu va uita Romanica. Cine poate uita ca un intreg public te-a huiduit in timp ce tu incercai sa sustii dreptul altei rase si sa promovezi egalitate?

Ce se mai intampla in bucatarie

Apartamentul nostru are 3 camere si 2 holuri si alte incaperi de depozitat si mai are multe dulapuri.
Majoritatea timpului il petrecem in bucatarie.
Ne fumam toti creierii in bucatarie.
Mancam in bucatarie.
Radem si plangem in bucatarie.
Bucataria aia stie tot si afla prima ce mai e nou cu viata noastra.
Am observat totusi ca in bucatarie sunt 2 locuri importante: primul langa aragaz si al doilea langa frigider. Ei bine in majoritatea situatiilor am sesizat ca: primul este locul in care taci si asculti. E un loc care nu iti da puterea sa vorbesti. E un loc de primit si ascultat sfaturi. E un loc in care timpul trece greu si mintea devine alba albicioasa si sufletul se inconjoara de ceata. Locul cu nr 2 e locul de dat sfaturi si de vorbit in general. In acest loc ai fi in stare sa spui si ce ai mancat saptamana trecuta daca ar ajuta la ceva si daca ar ajuta interlocutorul de pe numarul 1.
Am stat aleatoriu cand pe un loc, cand pe celalalt. Am dat si am primit sfaturi. Am plans si am ras si intr-un loc si in celalalt.
Pot doar sa spun ca indiferent de numarul locului sufletul se poate sparge in mii si mii de bucatele (asta cu spartul sufletului cred ca am scris-o din 2 in 2 posturi).
Mai pot sa spun ca imi plac diminetile cu soare. Dimineata asta mi-a placut tare mult.
Si..si..e greu sa iei decizii si sa iei decizii bune e si mai greu. E si mai greu sa simti ceva si sa stii ca simti ceva si sa realizezi ca in jurul tau transmiti exact opusul e ceea ce simti. E greu si atunci cand mintea e nebuna si nu inceteaza in a alimenta ganduri obsesive si tampite. E greu atunci cand mi se blocheaza ratiunea si imi pierd cuvintele.
Ar trebui sa fie simplu si pentru noi sau pentru mine e greu. Acum nu iti cer tie ceva, cer de la mine un suflet mai deschis si o minte nepatata. Imi cer mie sa ma iubesc mai mult si asta doar ca sa pot iubi si mai mult.
M-am tampit.
E soare cu dinti.
Ieri era frumos si eu m-am imbracat ca o boschetara azi.
Over and out.

Still in heaven

Aseara eram extaziata. Azi sunt si mai extaziata.
Realizez ca sunt atat de simpla. Si fericirea e atat de aproape si noi o tot ignoram si noi tot uitam ce ne face bine defapt. Ma simt bine. Am o stare de bine. E bine rau. Imi e somn de nu mai pot si continui sa zambesc si sa visez.
Anyhow imi pare rau ca nu poate fi toata lumea la fel ca noi. Dupa o mica pauza luata de Set, a aparut o gasca de indivizi care nu mai tacea din gura. Si am vrut sa ii bat. Nu am vrut sa ii bat pentru ca nu auzeam, ci pentru ca mi se parea o mare lipsa de respect fata de oamenii aceia inconjurati de lumina si cer senin. Sunt multi oameni ignoranti si lipsiti de bun simt, insa ar fi preferabil sa stea acasa sau sa mearga intr-o carciuma unde se urla. Ma si enervez acum, in puii mei!!! :D
Imi mai aduc aminte de cate-o melodie si iar zambesc tamp. Si Razvan..Razvan..sirena boy cum l-am numit noi e genial. Genial!!!! E un feeling ciudat in care se joaca cineva cu tot corpul. Vocea lui se simte. Se simte pe piele si in creier. E o voce ce patrunde atat de bine, incat nu imi inchipuiam ca am sa traiesc asemenea feeling-uri. Si acum cand ma gandesc mi se face pielea gainii si mi se impanzesc ochii in lacrimi.
Sorin Zamfir e magnific (asta ca sa nu zic genial..:)) ). L-am sustinut ca o fana isterica - isteric as in urlam ca o disperata cand se prezenta Set-ul. Sorin Zamfir e un omuletz plin de viata si pasiune. Cum ziceau si fetele, e in lumea lui. Si se simte atat de bine in lumea aceea in care intra atunci cand se joaca cu tobele incat e imposibil sa nu zambesti invidios ca tu nu poti si nu ai si nu stii.
Gabi e omul de la clape, pe care nu l-am vazut caci nu am puterea de a vedea prin stalpi. Oricum nici el nu e mai prejos. La un moment dat a luat-o pe aratura atat de rau incat si oamenii din formatie se uitau socati la el si noi radeam sa ne prapadim. Mortal mortal.
Si acum vine partea in care ar trebui sa vorbesc si de Emeric. Aseara vorbeam de ingeri. Asa ii vad eu pe oamenii astia care imi gadila sufletul : niste ingeri. Recunosc. Ideea cu ingerii nu e a mea. E luata din o carte ( Oana Pellea - Jurnalul :D ), dar se muleaza atat de bine pe povestea muzicii mele incat imi e imposibil sa nu preiau si sa nu copiez. Emeric Imre, Mishu Calian si Baniciu ( ei sunt preferatii mei in acest moment) au in jurul lor lumina. Si din lumina lor imi dau si mie cate putin. Imi dau lumina prin chitara. Si Doamne ce bine se mai pricep sa cante din chitara. Totusi in cazul de aseara a fost uimitor pentru ca eram atat de tare in the moment and in the vibe incat de fiecare data cand Emeric vorbea vorbe frumoase si calde ma bushea plansul. Da da. Pe langa voce si chitara, acest om vorbeste atat de frumos si are o voce atat de calda incat iti e imposibil sa nu te topesti de drag si de onoare ca exista ingeri si tu ii vezi si ii asculti.
Oricum a trecut ceva timp de cand am vazut atata lume topita in jurul meu. Oameni dragi si iubiti topiti de chitara si zambareti sau tristi. A fost un amalgam de sentimente acolo. Dar a fost bine. A fost atat de bine incat iubesc toamna asta si frunzele care cad.

Mult prea mult..o alta cronica

Nu stiu cum si de ce m-am trezit atat de inteligenta si inspirata..am cautat si am gasit..concert cu Emeric Set..Am anuntat divele. Ne-am conversat in nenumarate mailuri si intr-un final am ajuns in locul cu pricina
Am avut onoare de a-l revedea pe Sorin Zamfir. De data aceasta intr-o noua formula, pe care recunosc nu o stiam, dar niciodata nu e prea tarziu. Si am plans. Am plans de dor de vama, de dor de nisip. Oare stie mare cat de mult o iubim noi pe ea? Oare stie marea ca pentru unii din noi e cea mai mare iubire? Oare stie ea ca plangem pe timp de toamna si iarna de dor de ea? M-am infiorat...mi s-a infiorat toata pielea si sufletul mi s-a transformat intr-un pui anemic batut de vant.
Maine sau poimaine sau cand am timp o sa imi fac o lista cu ingeri pamantesti.
Si intre ingerii mei primii pe lista au sa fie: Mishu Calian, Emeric Imre (sau Set..sau nici eu nu mai stiu cum) si Mircea Baniciu. Nu e o ordine neaparata dar o sa fie.
Am oasele moi, pielea somnoroasa si inima plange si mai vrea acorduri de chitara si amintiri curate.

De ce ma inspaimanta frunzele?

Dupa cum bine am scris ieri seara am uneori suflet sburator si il am si furtuna: avem di toate. Ieri seara eram o antilopa sprintena, ultra drogata si indopata cu ciocolata de casa facuta de manutzele mamucii mele.
Dupa ce am zambit nespus de mult monitorului de la laptop, mi-am intins corpul de gazela obosita in patuc si am realizat ca nucul meu (nucul din fata geamului..nucul din spatele blocului a ramas fara frunze). Am fost nespus de atinsa de acest eveniment. M-am intristat chiar.
Ca sa nu ma indepartez de subiect ma voi repeta poetic si modest: am sufletul furtuna si cardul copac.
Da da. Cardul! Ala de il bagi in gaura X si el iti scuipa Y bani. Cardul meu e ca un copac. Cand a venit primavara au inmugurit copaceii si asa si cardul meu. Scuipa din ce in ce mai multi bani si tare ma bucuram de primavara asta. Ca sa nu mai zic ca prin aprilie cand tot parcul Herastrau era verde..verde aprins..asa si cardul meu. Faceau banii chef pe cardul meu. Erau multi si se tot imbatau si se distrau. Erau multi!!!!Muulltttiii...Si uite asa..trecu si primavara si o venit si vara si o trecut si vara si hopa hopa m-am trezit cu picioarele in toamna. Si cardul meu s-a trezit si el in toamna. Grea toamna. Si uite-asa frunzele cad una cate una si uite asa si cardul meu ramane fara lei. Cum cad frunzele din copacei asa cazut-au banii de pe cardul meu.
M-am trezit azi cu un suflet trist de toamna si cu drag de frunze aurii si asta nu datorita parcului sau a nucului ci datorita cardului.
Ma plimb agale inspre servici si admir si imi curge din gura la vederea frunzelor cazute. Si nu. Nu vad frunze. Vad: rochitze, margele, pantaloni, weekenduri in vama, votca cu santal, sandale, votca cu santal, bani imprumutati si neprimiti inca, cascaval pane cu cartofi prajiti, inghetata, votca cu santal, inghetata, taxiuri, rochitze, bluzitze, tigari, tigari, mai multe tigari decat votca cu santal. A venit toamna in cardul meu. Cardul meu e trist. Ar scuipa si el dar nu mai are ce. S-ar scutura si el impotriva vantului, dar bag seama ca am avut grija sa ii tai si crengile, cu atata cruzime l-am torturat.
E toamna in cardul meu si eu la loto nu castig (nici nu joc, dar nu prea are rost) si nici nu ma suna nimeni sa imi zica ca am rude bogate si nici nu vreau sa ma prostituez.:))) :)))..Nu am o solutie. Stiu doar ca daca o mai duc asa ma voi imbraca in frunze (de nuc), voi fuma tigari din frunze, imi voi face o masina din frunze si voi dormi in parc invelita in..in...in..ia ghici in ce...in frruuunnzzee..
Astept cu infrigurare si nerabdare primavara. Inflori-mi-ar cardul si scuipa-m-ar bancomatele cu flori de primavara.:))
Acestea fiind spuse voi smulge butoanele de la tastatura in curand.

Si totusi..

"Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta intre ele biserici
Facandu-si acelasi repros"

Copil fiind nu mi-am iubit parintii si nu i-am ascultat in sfaturi. I-am ignorat si tot din simtirile lor am invatat sa nu cred in: povesti, carti, filme, poezie, detalii, fericire si iubire.
Am fugit de printi si de happy-end-uri. Am fugit mancand pamantul. M-am invatat sa ma iubesc pe mine si pe nimeni altcineva. Si asa am crescut. Si am inceput sa citesc carti, sa citesc detalii. Am inceput sa caut fericire si happy-end, am inceput sa citesc si sa caut iubire.
Am sufletul furtuna. Nu stiu cum sunt furtunile pe mare, dar mi le imaginez ca pe sufletul meu. Furtuna trebuie sa fie anuntata de o ploaie calda si un vant lin. Furtuna vine cand ploaia devine rece si vantul nemilos. E furtuna atunci cand se pierde echilibrul marii si valurile se enerveaza si se lupta intre ele. Furtuna e atunci cand cerul e negru si nervos. Furtuna ciobeste si imprastie tot in cale. Furtuna lasa urme si se opreste brusc si apare un soare si valurile se impaca. Cand imi simt sufletul furtuna ma sparg in valurile mintii mele, ma preschimb intr-un puzzle cu 10000 de piese si plang vazand ca vantul imi fura piese din obiectul meu de arta. Furtuna in sufletul meu imi fura piese din puzzle si ma lasa ciobita si infranta.
Acum cand am crescut, furtuna nu mai e cum era cand eram mica. Cand eram mica, trecea furtuna si eu ramaneam ca un vas plans ce sta sa se scufunde. Acum furtuna e dulce. E atat de dulce incat o vreau si o strig. Acum imi place furtuna pentru ca in zambetul tau, in pielea ta si in mainile tale gasesc piesele din puzzle.
Daca vineri statea sufletul sa imi rupa pieptul, acum imi zboara. E ceva in situatia asta care imi depaseste mintea saraca in cuvinte. Nu esti un colac de salvare pentru sufletul meu. Te vad si te simt ca pe soarele ce apare dupa furtuna.
Pielea ta imi incalzeste pielea infrigurata si lovita de vant, buzele tale imi potolesc setea si imbratisarile tale ma duc la mal. Vocea ta e nisipul meu care imi gadila pielea zgariata. In mainile tale imi odihnesc mintea si in mainile tale imi las visele.
Nu gasesc cuvinte. Imi pare rau. Nu pot gasi cuvinte noi ca sa pot sa spun mai frumos ca imi simt sufletul intreg. Imi simt buzele zvacnind si pielea vie. Ma simt vie si plutind intr-o mare limpede.

"Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem." (Tatiana Stepa - Si totusi exista iubire. Versuri: Adrian Paunescu)

p.s: Si ca sa nu uit: zambesc si iubesc oamenii si tristetea lor si fericirea lor.

Dirty Dancing

Dansez..am dansat de multe ori si cu multi oameni. Cel mai mult mi-a placut sa dansez cu picioarele in nisip si dansez fara sa gandesc. Dansez zambind si uneori am dansat si plangand. Si imi place sa dansez.
Acum dansez pe un fir de ata. Un fir de ata subtire, fragil, fir de ata care se poate rupe oricand si eu continui sa dansez inconstienta. Si ploua. Imi place ca ploua in timp ce continui sa dansez, dar imi dau seama ca ploaia asta imi distruge firul si poate se rupe mai repede. In stanga am un rasarit de soare, in dreapta un apus. La un capat al firului stai tu. Si inainte sa dansez mi-ai promis ca ma vei prinde daca imi pierd echilibrul si cad. Si cum ma poti prinde cand sub mine e marea?? E o mare adanca si infuriata. Nu e limpede si nici albastra cum imi place mie. Ma opresc pentru o secunda din dans si privesc in jos si ametesc. Valurile albe si zgomotoase imi strica muzica si ma uit la ele si ma cheama, ma cheama. Ma simt un capitan de vas si valurile niste nimfe vrajite care ma striga si ma vor. Te aud cum imi spui sa continui si incep iarasi sa dansez nebuna si calda. Dansez pe un fir de ata si ma ploua. La celalalt capat oricat as incerca sa ma uit nu reusesc sa deslusesc nimic. E un negru infinit, e o pustietate de care imi e frica, e un gol in care nu vad nici valuri, nici soare si daca ar fi noaptea as vedea macar stelele sau luna. Dar nu e nimic..e negru. Ma atrage pustiul asta si ma indrept spre el, insa iti aud vocea si ma intorc inspre tine, iti zambesc si imi continui lin dansul pe firul de ata. Privesc spre rasaritul de soare si e chiar ciudat ca ploau si soarele rasare asa frumos. E dansul meu defapt si poate sa fie oricum: si soare si ploaie si daca vreau eu poate sa si ninga.
Dansez pe firul meu de ata si dansez. Imi e frica. Imi e frica ca o sa cad si ma voi topi in valuri. Imi e frica ca voi fi nevoita sa fug in capatul pustiu. Imi e frica ca nu ma vei putea prinde. Si cum poti tu sa ma prinzi cand ma sufoc si raman blocata pe firul meu de ata si uneori nici nu imi aud muzica.
Dansez pe firul meu de ata si se opreste ploaia. Se opreste ploaia si soarele se ascunde si norii imi zic ca se apropie furtuna. Ma opresc din dans si simt deja ca nu mai am putere sa ma lupt cu vantul. Nu mai pot sa il simt cum imi plezneste buzele si pielea. Te caut si fug inspre tine. Ai disparut. E pustiu in ambele capete. E negru noros si nu mai fug.
Dansez pe firul meu de ata. Am obosit. Si cad in valurile mele albe si zgomotoase.