Still in heaven

Aseara eram extaziata. Azi sunt si mai extaziata.
Realizez ca sunt atat de simpla. Si fericirea e atat de aproape si noi o tot ignoram si noi tot uitam ce ne face bine defapt. Ma simt bine. Am o stare de bine. E bine rau. Imi e somn de nu mai pot si continui sa zambesc si sa visez.
Anyhow imi pare rau ca nu poate fi toata lumea la fel ca noi. Dupa o mica pauza luata de Set, a aparut o gasca de indivizi care nu mai tacea din gura. Si am vrut sa ii bat. Nu am vrut sa ii bat pentru ca nu auzeam, ci pentru ca mi se parea o mare lipsa de respect fata de oamenii aceia inconjurati de lumina si cer senin. Sunt multi oameni ignoranti si lipsiti de bun simt, insa ar fi preferabil sa stea acasa sau sa mearga intr-o carciuma unde se urla. Ma si enervez acum, in puii mei!!! :D
Imi mai aduc aminte de cate-o melodie si iar zambesc tamp. Si Razvan..Razvan..sirena boy cum l-am numit noi e genial. Genial!!!! E un feeling ciudat in care se joaca cineva cu tot corpul. Vocea lui se simte. Se simte pe piele si in creier. E o voce ce patrunde atat de bine, incat nu imi inchipuiam ca am sa traiesc asemenea feeling-uri. Si acum cand ma gandesc mi se face pielea gainii si mi se impanzesc ochii in lacrimi.
Sorin Zamfir e magnific (asta ca sa nu zic genial..:)) ). L-am sustinut ca o fana isterica - isteric as in urlam ca o disperata cand se prezenta Set-ul. Sorin Zamfir e un omuletz plin de viata si pasiune. Cum ziceau si fetele, e in lumea lui. Si se simte atat de bine in lumea aceea in care intra atunci cand se joaca cu tobele incat e imposibil sa nu zambesti invidios ca tu nu poti si nu ai si nu stii.
Gabi e omul de la clape, pe care nu l-am vazut caci nu am puterea de a vedea prin stalpi. Oricum nici el nu e mai prejos. La un moment dat a luat-o pe aratura atat de rau incat si oamenii din formatie se uitau socati la el si noi radeam sa ne prapadim. Mortal mortal.
Si acum vine partea in care ar trebui sa vorbesc si de Emeric. Aseara vorbeam de ingeri. Asa ii vad eu pe oamenii astia care imi gadila sufletul : niste ingeri. Recunosc. Ideea cu ingerii nu e a mea. E luata din o carte ( Oana Pellea - Jurnalul :D ), dar se muleaza atat de bine pe povestea muzicii mele incat imi e imposibil sa nu preiau si sa nu copiez. Emeric Imre, Mishu Calian si Baniciu ( ei sunt preferatii mei in acest moment) au in jurul lor lumina. Si din lumina lor imi dau si mie cate putin. Imi dau lumina prin chitara. Si Doamne ce bine se mai pricep sa cante din chitara. Totusi in cazul de aseara a fost uimitor pentru ca eram atat de tare in the moment and in the vibe incat de fiecare data cand Emeric vorbea vorbe frumoase si calde ma bushea plansul. Da da. Pe langa voce si chitara, acest om vorbeste atat de frumos si are o voce atat de calda incat iti e imposibil sa nu te topesti de drag si de onoare ca exista ingeri si tu ii vezi si ii asculti.
Oricum a trecut ceva timp de cand am vazut atata lume topita in jurul meu. Oameni dragi si iubiti topiti de chitara si zambareti sau tristi. A fost un amalgam de sentimente acolo. Dar a fost bine. A fost atat de bine incat iubesc toamna asta si frunzele care cad.