Si totusi..

"Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta intre ele biserici
Facandu-si acelasi repros"

Copil fiind nu mi-am iubit parintii si nu i-am ascultat in sfaturi. I-am ignorat si tot din simtirile lor am invatat sa nu cred in: povesti, carti, filme, poezie, detalii, fericire si iubire.
Am fugit de printi si de happy-end-uri. Am fugit mancand pamantul. M-am invatat sa ma iubesc pe mine si pe nimeni altcineva. Si asa am crescut. Si am inceput sa citesc carti, sa citesc detalii. Am inceput sa caut fericire si happy-end, am inceput sa citesc si sa caut iubire.
Am sufletul furtuna. Nu stiu cum sunt furtunile pe mare, dar mi le imaginez ca pe sufletul meu. Furtuna trebuie sa fie anuntata de o ploaie calda si un vant lin. Furtuna vine cand ploaia devine rece si vantul nemilos. E furtuna atunci cand se pierde echilibrul marii si valurile se enerveaza si se lupta intre ele. Furtuna e atunci cand cerul e negru si nervos. Furtuna ciobeste si imprastie tot in cale. Furtuna lasa urme si se opreste brusc si apare un soare si valurile se impaca. Cand imi simt sufletul furtuna ma sparg in valurile mintii mele, ma preschimb intr-un puzzle cu 10000 de piese si plang vazand ca vantul imi fura piese din obiectul meu de arta. Furtuna in sufletul meu imi fura piese din puzzle si ma lasa ciobita si infranta.
Acum cand am crescut, furtuna nu mai e cum era cand eram mica. Cand eram mica, trecea furtuna si eu ramaneam ca un vas plans ce sta sa se scufunde. Acum furtuna e dulce. E atat de dulce incat o vreau si o strig. Acum imi place furtuna pentru ca in zambetul tau, in pielea ta si in mainile tale gasesc piesele din puzzle.
Daca vineri statea sufletul sa imi rupa pieptul, acum imi zboara. E ceva in situatia asta care imi depaseste mintea saraca in cuvinte. Nu esti un colac de salvare pentru sufletul meu. Te vad si te simt ca pe soarele ce apare dupa furtuna.
Pielea ta imi incalzeste pielea infrigurata si lovita de vant, buzele tale imi potolesc setea si imbratisarile tale ma duc la mal. Vocea ta e nisipul meu care imi gadila pielea zgariata. In mainile tale imi odihnesc mintea si in mainile tale imi las visele.
Nu gasesc cuvinte. Imi pare rau. Nu pot gasi cuvinte noi ca sa pot sa spun mai frumos ca imi simt sufletul intreg. Imi simt buzele zvacnind si pielea vie. Ma simt vie si plutind intr-o mare limpede.

"Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem." (Tatiana Stepa - Si totusi exista iubire. Versuri: Adrian Paunescu)

p.s: Si ca sa nu uit: zambesc si iubesc oamenii si tristetea lor si fericirea lor.