Family Portrait

"Ce naste din pisica, soareci mananca"..
Cam asa si cu noi. Si la ce imi foloseste ca de cand eram mica m-am luptat sa nu ajung ca si parintii mei? La ce?? Cand punctul final ma aduce in acelasi loc. Oricat de multe detalii conteaza si oricat de bine imi sta sufletul in trup apare vesnica problema: banii. Si da sunt dezamagita de mine. Vroiam mai mult de la mine. Nu vreau viata asta. Am mai trait inca o data viata asta prin parintii mei. Si ma ingrozeste atat de mult incat geamul mi se pare unica solutie.
Si sunt momente in care chiar cred ca trecutul si prezentul meu nu au cum sa fie prezentul si viitorul meu, pentru ca eu am avut alt drum. Si fugind de astfel de probleme, parca si mai tare ma lovesc de ele. Nu vreau asa si nu trebuia sa iasa totul asa si ma gandesc cu teroare ca in viitor voi si eu cum sunteti voi: suflete pierdute in societate, cu copii plini de lacrimi de sperante si vise deschise. Alerg de trecutul meu pana ce nu mai pot sa respir si ma opresc sa respir si atunci cand cred ca l-am uitat iarasi mi se deruleaza incet totul. Si stau si privesc si plang de frica si teama. Imi e frica si teama ca voi fi asa si voi ajunge asa.
Citeam azi un post despre moshi craciuni si poveste de copilarie trista. Si nu imi aduc aminte de Craciun. Urasc Craciunul. Nu urasc ce reprezinta el, ci ceea ce induce el: sarbatoare de familie si veselie. Incerc din rasputeri sa imi amintesc in fiecare an cum trebuie sa fie Craciunul. Si nu stiu. Imi aduc aminte doar de prima perioada in care nu am trecut singura prin momentele de acum. Imi aduc aminte doua fete care m-au luat in brate si mi-au zis cele mai frumoase incurajari din lume si m-au obligat sa alergam pe strazi, in zapada. Atat. Imi mai aduc aminte ca prin vis de un Craciun in care ni s-a zis: "hai sa va dau cadourile pentru ca am presimtirea ca asta e ultimul Craciun petrecut impreuna". Si de atunci familia a devenit 4 segmente separate. Doua suflete si-au gasit familia in singuratate, un suflet a gasit familia intr-un alt suflet si sufletul meu rataceste degeaba in familie de prieteni buni si calzi si in lacrimi de ciuda pentru nereusita. Si atunci?? De ce sa nu fiu trista? De ce sa nu ma gandesc la piata Unirii si colinde si lacrimi? De ce sa nu ma gandesc la piata Sfatului si colinde si lacrimi? De ce in fiecare an ajung in acest punct in care imi caut sufletele mele iubite? In fiecare an ma ciocnesc de departare, neputinta si falsa fericire.
Si mos Craciun nu exista, pentru ca in fiecare an sub brad luminat nu imi gasesc sufletele mele, ci pustietate, goliciune, distanta si amintiri care sfasie pana la epuizare. Craciunul a fost pentru mine o parte din copilarie. A disparut atunci cand patru suflete si-au spus sec :"la revedere!" si de atunci ratacesc in cautare si in singuratatea unei sperante de trecut mai fericit.