Marti.15.12.2009. Bucuresti

Ieri a fost zi mai mult sau mai putin interesanta.
Am fost atat de agitata si atat de nervoasa din cauza ninsorii, incat nici macar un cutremur nu m-ar fi scuturat atat de tare.
Am fost surprinsa caci zapada si iarna imi plac pana la lacrimi de frumusete. Dar vantul si capitala si ninsoarea sunt combinatia ideala pentru o zi nenorocita.
Am facut pana acasa o ora si 20 de minute...si in alte conditii fac o jumatate de ora. Traiasca ninsoarea!
Si in timpul celor 10 minute in care am asteptat autobuzul am inceput sa rad si sa ma distrez. Radeam de frigul meu si de frigul celor 200 de oameni din statia de tramvai. Radeam pentru ca stiam ca asa ne trebuie. Si atunci cand vantul te loveste si iti taie aerul te mai gandesti la Basescu? Te mai gandesti la iubiri sau fericire sau suferinta? Nu te gandesti la nimic si poti doar sa infrunti vantul. Si m-am oprit din frig si tremurat si am realizat ca oricat de mult ne-am agita sa ne facem viata intr-un fel, pana la urma exista forte mai puternice. Forte care te pot impresiona pana la un brain freezing si ramai tacut in contemplare si tot aceleasi forte te fac sa lupti pentru aer si stabilitate. Natura e atat de puternica incat nici nu ne putem imagina. Asa ca de ce sa ma agit eu, cand uneori chiar nu sta in puterile mele in a controla frigul si lacrimile.
Ma rog, am inceput sa rad isteric cand in fata unui bancomat sedeau 7 oameni la coada si doar unul stia sa manevreze bancomatul asa ca restul isi dadeau pe rand cardurile si urlau in gura mare pin-ul..Foarte tari si mai ales foarte fericiti cand isi vedeau in mana munca si truda.
Anyhow, undeva tarziu in noapte, la o ultima tigara am vazut ca ninge iarasi. Si nu mai era ninsoare de capitala bezmetica, era ninsoare de poveste. O ninsoare cum o stiu si cum imi place. Si nu am mai plans si nu am mai ascultat muzica din ani trecuti, ci muzica mai potrivita pentru sufletul meu de acum.
Si recunosc. Nu am putut sa nu ma gandesc la voi. Voi..cei doi care m-ati iubit..si m-ati facut sa cred in povesti. Am fost pe rand printesa voastra si recunosc daca nu erati voi as fi fost acum un munte inghetat, fara sa stiu cum sunt defapt. Voi ati vazut in mine ceva ce altii reusesc cu greu sa vada. Voi mi-ati deschis sufletul si l-ati mangaiat si tot voi m-ati convins ca lacrimile mele pleaca din mine si nu din cauze si motive, ci din un fel de a fi pe care imi era greu sa il accept si sa il inteleg. Ne-am plimbat prin zapada alba, imbujorati de copilarie si dragoste, cu maini inghetate unite timid. Si pe rand v-am alungat din motive greu de inteles atunci si greu de inteles si acum. Dar va vad in fulgi ametiti si albi si imi amintesc de voi cu acelasi zambet si aceiasi ochi stralucitori.
Ma inclin in fata voastra si va multumesc pentru ca ati fost candva ai mei, va multumesc pentru fulgii topiti si pentru caldura imbratisarilor in frig de iarna alba.
Pe voi, cei doi care m-ati iubit, va pastrez in suflet cu aceeasi emotie si va slefuiesc amintirea cu ganduri curate daruite de orice prima ninsoare. Si acum cand sufletele voastre sunt in departare, va zambesc si va multumesc inca o data pentru anotimpuri albe din povesti cu copii visatori.