Cred ca inainte de anii 90, romanii purtau sau erau obligati sa isi puna mashti fericite pe fata si sa il iubeasca pe nea Nicu. ( eu nu am de unde sa stiu dar asa presupun). Nu aveau voie sa vorbeasca prea multe, stateau la cozi pentru paine, banane nu se gaseau pe piata si tot asa.
Ei bine dupa 90 a venit o mare furtuna in creierul fiecarui roman. Si in disperare de cauza si-au dat frau vorbirii si au vorbit si au tot vorbit si vorbesc si acum. Dupa ani si ani de tacere s-au trezit cu totii vorbind. Si din punctul meu de vedere, au inceput nu sa vorbeasca, ci sa se planga. Si de atunci si pana acum se arunca in noi cu noroi din toate partile, aruncam noi in noi cu noroi si totul pentru ca nu stim decat sa ne plangem. Dam vina pe autoritati si politicieni. E ca si cum vrem democratie, dar pana la urma tot cei de la conducere ar trebui sa ia decizii pentru noi si sa ne construiasca vietile.
Vrei sa nu mai fie jeg?? Pai si unde e vina lui Basescu cand tu arunci mucul de tigara pe jos si privesti cu drag copiii care se joaca fotbal cu sticle de plastic.
Vrei sa nu mai fie poluare? Pai si cu ce te ajuta Geoana? Lasa-ti masina acasa si mergi cu autobuzul si daca vrei sa fii si mai destept stinge televizorul ala inainte sa adormi si becul de pe hol.
Of Doamne..of of..aoleu..aoleu..vai vai vai vai. Stop. Punct. Semn de exclamatie. Mai mult de atat nu stim.
Nu iti place viata din Romanica si crezi ca dincolo e roz si ploua cu bani si acolo e paradis? Foarte bine! Ia-te si du-te daca tot e roz. Aaaaa...esti comod si lenes si iti place doar sa te plangi ? Pai asta e altceva! E problema ta nu e problema tarii , asa ca nu mai exagera.
M-am saturat sa ma tot plang si m-am saturat sa ii aud pe altii ca se plang. E un ciclu infinit in care cineva trebuie aratat cu degetul. Tot se intampla in jurul tau. Vezi tot si nu faci nimic si atunci de ce te plangi? Oamenii, oamenii, oamenii fac jeg si fura si tiganii dau in cap si ce stiu eu ce. Pai om esti si tu si atunci in toti oamenii, oamenii ,oamenii care fac jeg si cate si mai cate esti si tu asa ca sshhttt..ciocu mic!
Partea interesanta e ca niciodata nu am auzit oameni cu adevarat saraci sa se planga. Nu. Niciodata nu se plang cei care au prea putin. Tot timpul se plang cei care sunt prea comozi ca sa faca mai mult. Atunci cand lenea pune stapanire pe tine e mai usor sa dai vina pe PSD, PNL, PD, decat sa recunosti ca esti tampit si esti inconjurat de tampiti.
Si acum cateva intrebari ca de final de tastatura incinsa si nervi intinsi la maxim:
Cate maini ai? Si cate picioare? Ai ce manca? Ai unde dormi? La tine in casa e cald? Ai probleme grave, grave de sanatate? Familia ta are ce manca si are unde dormi? Ai macar o pereche de cizme si o haina groasa de iarna? Si daca pe langa astea imi spui ca mai si iubesti pe cineva sau ca ai multi prieteni atunci e si mai grav. Unde e dom'le tot necazu' cand tie iti e bine?? Iti e binesi ai vrea sa ai mai mult, dar nu vrei tu sa iesi din lumea ta. Foarte bine pentru tine, dar ce vina are tara si ce vina au tiganii, cu care tu probabil nu ai avut niciodata vreo divergenta, dar te-ai uitat la ProTv si ai vazut acolo.
Sunt satula de vorbarie multa si leneveala. Ai dreptul sa te plangi cand ai ajuns la capatul puterilor si ai incercat tot ce se putea si abia apoi ai dreptul sa etichetezi oameni si rase si sa acuzi tara.
Oricum, cred ca Madonna nu va uita Romanica. Cine poate uita ca un intreg public te-a huiduit in timp ce tu incercai sa sustii dreptul altei rase si sa promovezi egalitate?
24 noiembrie 2009
23 noiembrie 2009
Ce se mai intampla in bucatarie
Apartamentul nostru are 3 camere si 2 holuri si alte incaperi de depozitat si mai are multe dulapuri.
Majoritatea timpului il petrecem in bucatarie.
Ne fumam toti creierii in bucatarie.
Mancam in bucatarie.
Radem si plangem in bucatarie.
Bucataria aia stie tot si afla prima ce mai e nou cu viata noastra.
Am observat totusi ca in bucatarie sunt 2 locuri importante: primul langa aragaz si al doilea langa frigider. Ei bine in majoritatea situatiilor am sesizat ca: primul este locul in care taci si asculti. E un loc care nu iti da puterea sa vorbesti. E un loc de primit si ascultat sfaturi. E un loc in care timpul trece greu si mintea devine alba albicioasa si sufletul se inconjoara de ceata. Locul cu nr 2 e locul de dat sfaturi si de vorbit in general. In acest loc ai fi in stare sa spui si ce ai mancat saptamana trecuta daca ar ajuta la ceva si daca ar ajuta interlocutorul de pe numarul 1.
Am stat aleatoriu cand pe un loc, cand pe celalalt. Am dat si am primit sfaturi. Am plans si am ras si intr-un loc si in celalalt.
Pot doar sa spun ca indiferent de numarul locului sufletul se poate sparge in mii si mii de bucatele (asta cu spartul sufletului cred ca am scris-o din 2 in 2 posturi).
Mai pot sa spun ca imi plac diminetile cu soare. Dimineata asta mi-a placut tare mult.
Si..si..e greu sa iei decizii si sa iei decizii bune e si mai greu. E si mai greu sa simti ceva si sa stii ca simti ceva si sa realizezi ca in jurul tau transmiti exact opusul e ceea ce simti. E greu si atunci cand mintea e nebuna si nu inceteaza in a alimenta ganduri obsesive si tampite. E greu atunci cand mi se blocheaza ratiunea si imi pierd cuvintele.
Ar trebui sa fie simplu si pentru noi sau pentru mine e greu. Acum nu iti cer tie ceva, cer de la mine un suflet mai deschis si o minte nepatata. Imi cer mie sa ma iubesc mai mult si asta doar ca sa pot iubi si mai mult.
M-am tampit.
E soare cu dinti.
Ieri era frumos si eu m-am imbracat ca o boschetara azi.
Over and out.
Majoritatea timpului il petrecem in bucatarie.
Ne fumam toti creierii in bucatarie.
Mancam in bucatarie.
Radem si plangem in bucatarie.
Bucataria aia stie tot si afla prima ce mai e nou cu viata noastra.
Am observat totusi ca in bucatarie sunt 2 locuri importante: primul langa aragaz si al doilea langa frigider. Ei bine in majoritatea situatiilor am sesizat ca: primul este locul in care taci si asculti. E un loc care nu iti da puterea sa vorbesti. E un loc de primit si ascultat sfaturi. E un loc in care timpul trece greu si mintea devine alba albicioasa si sufletul se inconjoara de ceata. Locul cu nr 2 e locul de dat sfaturi si de vorbit in general. In acest loc ai fi in stare sa spui si ce ai mancat saptamana trecuta daca ar ajuta la ceva si daca ar ajuta interlocutorul de pe numarul 1.
Am stat aleatoriu cand pe un loc, cand pe celalalt. Am dat si am primit sfaturi. Am plans si am ras si intr-un loc si in celalalt.
Pot doar sa spun ca indiferent de numarul locului sufletul se poate sparge in mii si mii de bucatele (asta cu spartul sufletului cred ca am scris-o din 2 in 2 posturi).
Mai pot sa spun ca imi plac diminetile cu soare. Dimineata asta mi-a placut tare mult.
Si..si..e greu sa iei decizii si sa iei decizii bune e si mai greu. E si mai greu sa simti ceva si sa stii ca simti ceva si sa realizezi ca in jurul tau transmiti exact opusul e ceea ce simti. E greu si atunci cand mintea e nebuna si nu inceteaza in a alimenta ganduri obsesive si tampite. E greu atunci cand mi se blocheaza ratiunea si imi pierd cuvintele.
Ar trebui sa fie simplu si pentru noi sau pentru mine e greu. Acum nu iti cer tie ceva, cer de la mine un suflet mai deschis si o minte nepatata. Imi cer mie sa ma iubesc mai mult si asta doar ca sa pot iubi si mai mult.
M-am tampit.
E soare cu dinti.
Ieri era frumos si eu m-am imbracat ca o boschetara azi.
Over and out.
18 noiembrie 2009
Still in heaven
Aseara eram extaziata. Azi sunt si mai extaziata.
Realizez ca sunt atat de simpla. Si fericirea e atat de aproape si noi o tot ignoram si noi tot uitam ce ne face bine defapt. Ma simt bine. Am o stare de bine. E bine rau. Imi e somn de nu mai pot si continui sa zambesc si sa visez.
Anyhow imi pare rau ca nu poate fi toata lumea la fel ca noi. Dupa o mica pauza luata de Set, a aparut o gasca de indivizi care nu mai tacea din gura. Si am vrut sa ii bat. Nu am vrut sa ii bat pentru ca nu auzeam, ci pentru ca mi se parea o mare lipsa de respect fata de oamenii aceia inconjurati de lumina si cer senin. Sunt multi oameni ignoranti si lipsiti de bun simt, insa ar fi preferabil sa stea acasa sau sa mearga intr-o carciuma unde se urla. Ma si enervez acum, in puii mei!!! :D
Imi mai aduc aminte de cate-o melodie si iar zambesc tamp. Si Razvan..Razvan..sirena boy cum l-am numit noi e genial. Genial!!!! E un feeling ciudat in care se joaca cineva cu tot corpul. Vocea lui se simte. Se simte pe piele si in creier. E o voce ce patrunde atat de bine, incat nu imi inchipuiam ca am sa traiesc asemenea feeling-uri. Si acum cand ma gandesc mi se face pielea gainii si mi se impanzesc ochii in lacrimi.
Sorin Zamfir e magnific (asta ca sa nu zic genial..:)) ). L-am sustinut ca o fana isterica - isteric as in urlam ca o disperata cand se prezenta Set-ul. Sorin Zamfir e un omuletz plin de viata si pasiune. Cum ziceau si fetele, e in lumea lui. Si se simte atat de bine in lumea aceea in care intra atunci cand se joaca cu tobele incat e imposibil sa nu zambesti invidios ca tu nu poti si nu ai si nu stii.
Gabi e omul de la clape, pe care nu l-am vazut caci nu am puterea de a vedea prin stalpi. Oricum nici el nu e mai prejos. La un moment dat a luat-o pe aratura atat de rau incat si oamenii din formatie se uitau socati la el si noi radeam sa ne prapadim. Mortal mortal.
Si acum vine partea in care ar trebui sa vorbesc si de Emeric. Aseara vorbeam de ingeri. Asa ii vad eu pe oamenii astia care imi gadila sufletul : niste ingeri. Recunosc. Ideea cu ingerii nu e a mea. E luata din o carte ( Oana Pellea - Jurnalul :D ), dar se muleaza atat de bine pe povestea muzicii mele incat imi e imposibil sa nu preiau si sa nu copiez. Emeric Imre, Mishu Calian si Baniciu ( ei sunt preferatii mei in acest moment) au in jurul lor lumina. Si din lumina lor imi dau si mie cate putin. Imi dau lumina prin chitara. Si Doamne ce bine se mai pricep sa cante din chitara. Totusi in cazul de aseara a fost uimitor pentru ca eram atat de tare in the moment and in the vibe incat de fiecare data cand Emeric vorbea vorbe frumoase si calde ma bushea plansul. Da da. Pe langa voce si chitara, acest om vorbeste atat de frumos si are o voce atat de calda incat iti e imposibil sa nu te topesti de drag si de onoare ca exista ingeri si tu ii vezi si ii asculti.
Oricum a trecut ceva timp de cand am vazut atata lume topita in jurul meu. Oameni dragi si iubiti topiti de chitara si zambareti sau tristi. A fost un amalgam de sentimente acolo. Dar a fost bine. A fost atat de bine incat iubesc toamna asta si frunzele care cad.
Realizez ca sunt atat de simpla. Si fericirea e atat de aproape si noi o tot ignoram si noi tot uitam ce ne face bine defapt. Ma simt bine. Am o stare de bine. E bine rau. Imi e somn de nu mai pot si continui sa zambesc si sa visez.
Anyhow imi pare rau ca nu poate fi toata lumea la fel ca noi. Dupa o mica pauza luata de Set, a aparut o gasca de indivizi care nu mai tacea din gura. Si am vrut sa ii bat. Nu am vrut sa ii bat pentru ca nu auzeam, ci pentru ca mi se parea o mare lipsa de respect fata de oamenii aceia inconjurati de lumina si cer senin. Sunt multi oameni ignoranti si lipsiti de bun simt, insa ar fi preferabil sa stea acasa sau sa mearga intr-o carciuma unde se urla. Ma si enervez acum, in puii mei!!! :D
Imi mai aduc aminte de cate-o melodie si iar zambesc tamp. Si Razvan..Razvan..sirena boy cum l-am numit noi e genial. Genial!!!! E un feeling ciudat in care se joaca cineva cu tot corpul. Vocea lui se simte. Se simte pe piele si in creier. E o voce ce patrunde atat de bine, incat nu imi inchipuiam ca am sa traiesc asemenea feeling-uri. Si acum cand ma gandesc mi se face pielea gainii si mi se impanzesc ochii in lacrimi.
Sorin Zamfir e magnific (asta ca sa nu zic genial..:)) ). L-am sustinut ca o fana isterica - isteric as in urlam ca o disperata cand se prezenta Set-ul. Sorin Zamfir e un omuletz plin de viata si pasiune. Cum ziceau si fetele, e in lumea lui. Si se simte atat de bine in lumea aceea in care intra atunci cand se joaca cu tobele incat e imposibil sa nu zambesti invidios ca tu nu poti si nu ai si nu stii.
Gabi e omul de la clape, pe care nu l-am vazut caci nu am puterea de a vedea prin stalpi. Oricum nici el nu e mai prejos. La un moment dat a luat-o pe aratura atat de rau incat si oamenii din formatie se uitau socati la el si noi radeam sa ne prapadim. Mortal mortal.
Si acum vine partea in care ar trebui sa vorbesc si de Emeric. Aseara vorbeam de ingeri. Asa ii vad eu pe oamenii astia care imi gadila sufletul : niste ingeri. Recunosc. Ideea cu ingerii nu e a mea. E luata din o carte ( Oana Pellea - Jurnalul :D ), dar se muleaza atat de bine pe povestea muzicii mele incat imi e imposibil sa nu preiau si sa nu copiez. Emeric Imre, Mishu Calian si Baniciu ( ei sunt preferatii mei in acest moment) au in jurul lor lumina. Si din lumina lor imi dau si mie cate putin. Imi dau lumina prin chitara. Si Doamne ce bine se mai pricep sa cante din chitara. Totusi in cazul de aseara a fost uimitor pentru ca eram atat de tare in the moment and in the vibe incat de fiecare data cand Emeric vorbea vorbe frumoase si calde ma bushea plansul. Da da. Pe langa voce si chitara, acest om vorbeste atat de frumos si are o voce atat de calda incat iti e imposibil sa nu te topesti de drag si de onoare ca exista ingeri si tu ii vezi si ii asculti.
Oricum a trecut ceva timp de cand am vazut atata lume topita in jurul meu. Oameni dragi si iubiti topiti de chitara si zambareti sau tristi. A fost un amalgam de sentimente acolo. Dar a fost bine. A fost atat de bine incat iubesc toamna asta si frunzele care cad.
Mult prea mult..o alta cronica
Nu stiu cum si de ce m-am trezit atat de inteligenta si inspirata..am cautat si am gasit..concert cu Emeric Set..Am anuntat divele. Ne-am conversat in nenumarate mailuri si intr-un final am ajuns in locul cu pricina
Am avut onoare de a-l revedea pe Sorin Zamfir. De data aceasta intr-o noua formula, pe care recunosc nu o stiam, dar niciodata nu e prea tarziu. Si am plans. Am plans de dor de vama, de dor de nisip. Oare stie mare cat de mult o iubim noi pe ea? Oare stie marea ca pentru unii din noi e cea mai mare iubire? Oare stie ea ca plangem pe timp de toamna si iarna de dor de ea? M-am infiorat...mi s-a infiorat toata pielea si sufletul mi s-a transformat intr-un pui anemic batut de vant.
Maine sau poimaine sau cand am timp o sa imi fac o lista cu ingeri pamantesti.
Si intre ingerii mei primii pe lista au sa fie: Mishu Calian, Emeric Imre (sau Set..sau nici eu nu mai stiu cum) si Mircea Baniciu. Nu e o ordine neaparata dar o sa fie.
Am oasele moi, pielea somnoroasa si inima plange si mai vrea acorduri de chitara si amintiri curate.
Am avut onoare de a-l revedea pe Sorin Zamfir. De data aceasta intr-o noua formula, pe care recunosc nu o stiam, dar niciodata nu e prea tarziu. Si am plans. Am plans de dor de vama, de dor de nisip. Oare stie mare cat de mult o iubim noi pe ea? Oare stie marea ca pentru unii din noi e cea mai mare iubire? Oare stie ea ca plangem pe timp de toamna si iarna de dor de ea? M-am infiorat...mi s-a infiorat toata pielea si sufletul mi s-a transformat intr-un pui anemic batut de vant.
Maine sau poimaine sau cand am timp o sa imi fac o lista cu ingeri pamantesti.
Si intre ingerii mei primii pe lista au sa fie: Mishu Calian, Emeric Imre (sau Set..sau nici eu nu mai stiu cum) si Mircea Baniciu. Nu e o ordine neaparata dar o sa fie.
Am oasele moi, pielea somnoroasa si inima plange si mai vrea acorduri de chitara si amintiri curate.
16 noiembrie 2009
De ce ma inspaimanta frunzele?
Dupa cum bine am scris ieri seara am uneori suflet sburator si il am si furtuna: avem di toate. Ieri seara eram o antilopa sprintena, ultra drogata si indopata cu ciocolata de casa facuta de manutzele mamucii mele.
Dupa ce am zambit nespus de mult monitorului de la laptop, mi-am intins corpul de gazela obosita in patuc si am realizat ca nucul meu (nucul din fata geamului..nucul din spatele blocului a ramas fara frunze). Am fost nespus de atinsa de acest eveniment. M-am intristat chiar.
Ca sa nu ma indepartez de subiect ma voi repeta poetic si modest: am sufletul furtuna si cardul copac.
Da da. Cardul! Ala de il bagi in gaura X si el iti scuipa Y bani. Cardul meu e ca un copac. Cand a venit primavara au inmugurit copaceii si asa si cardul meu. Scuipa din ce in ce mai multi bani si tare ma bucuram de primavara asta. Ca sa nu mai zic ca prin aprilie cand tot parcul Herastrau era verde..verde aprins..asa si cardul meu. Faceau banii chef pe cardul meu. Erau multi si se tot imbatau si se distrau. Erau multi!!!!Muulltttiii...Si uite asa..trecu si primavara si o venit si vara si o trecut si vara si hopa hopa m-am trezit cu picioarele in toamna. Si cardul meu s-a trezit si el in toamna. Grea toamna. Si uite-asa frunzele cad una cate una si uite asa si cardul meu ramane fara lei. Cum cad frunzele din copacei asa cazut-au banii de pe cardul meu.
M-am trezit azi cu un suflet trist de toamna si cu drag de frunze aurii si asta nu datorita parcului sau a nucului ci datorita cardului.
Ma plimb agale inspre servici si admir si imi curge din gura la vederea frunzelor cazute. Si nu. Nu vad frunze. Vad: rochitze, margele, pantaloni, weekenduri in vama, votca cu santal, sandale, votca cu santal, bani imprumutati si neprimiti inca, cascaval pane cu cartofi prajiti, inghetata, votca cu santal, inghetata, taxiuri, rochitze, bluzitze, tigari, tigari, mai multe tigari decat votca cu santal. A venit toamna in cardul meu. Cardul meu e trist. Ar scuipa si el dar nu mai are ce. S-ar scutura si el impotriva vantului, dar bag seama ca am avut grija sa ii tai si crengile, cu atata cruzime l-am torturat.
E toamna in cardul meu si eu la loto nu castig (nici nu joc, dar nu prea are rost) si nici nu ma suna nimeni sa imi zica ca am rude bogate si nici nu vreau sa ma prostituez.:))) :)))..Nu am o solutie. Stiu doar ca daca o mai duc asa ma voi imbraca in frunze (de nuc), voi fuma tigari din frunze, imi voi face o masina din frunze si voi dormi in parc invelita in..in...in..ia ghici in ce...in frruuunnzzee..
Astept cu infrigurare si nerabdare primavara. Inflori-mi-ar cardul si scuipa-m-ar bancomatele cu flori de primavara.:))
Acestea fiind spuse voi smulge butoanele de la tastatura in curand.
Dupa ce am zambit nespus de mult monitorului de la laptop, mi-am intins corpul de gazela obosita in patuc si am realizat ca nucul meu (nucul din fata geamului..nucul din spatele blocului a ramas fara frunze). Am fost nespus de atinsa de acest eveniment. M-am intristat chiar.
Ca sa nu ma indepartez de subiect ma voi repeta poetic si modest: am sufletul furtuna si cardul copac.
Da da. Cardul! Ala de il bagi in gaura X si el iti scuipa Y bani. Cardul meu e ca un copac. Cand a venit primavara au inmugurit copaceii si asa si cardul meu. Scuipa din ce in ce mai multi bani si tare ma bucuram de primavara asta. Ca sa nu mai zic ca prin aprilie cand tot parcul Herastrau era verde..verde aprins..asa si cardul meu. Faceau banii chef pe cardul meu. Erau multi si se tot imbatau si se distrau. Erau multi!!!!Muulltttiii...Si uite asa..trecu si primavara si o venit si vara si o trecut si vara si hopa hopa m-am trezit cu picioarele in toamna. Si cardul meu s-a trezit si el in toamna. Grea toamna. Si uite-asa frunzele cad una cate una si uite asa si cardul meu ramane fara lei. Cum cad frunzele din copacei asa cazut-au banii de pe cardul meu.
M-am trezit azi cu un suflet trist de toamna si cu drag de frunze aurii si asta nu datorita parcului sau a nucului ci datorita cardului.
Ma plimb agale inspre servici si admir si imi curge din gura la vederea frunzelor cazute. Si nu. Nu vad frunze. Vad: rochitze, margele, pantaloni, weekenduri in vama, votca cu santal, sandale, votca cu santal, bani imprumutati si neprimiti inca, cascaval pane cu cartofi prajiti, inghetata, votca cu santal, inghetata, taxiuri, rochitze, bluzitze, tigari, tigari, mai multe tigari decat votca cu santal. A venit toamna in cardul meu. Cardul meu e trist. Ar scuipa si el dar nu mai are ce. S-ar scutura si el impotriva vantului, dar bag seama ca am avut grija sa ii tai si crengile, cu atata cruzime l-am torturat.
E toamna in cardul meu si eu la loto nu castig (nici nu joc, dar nu prea are rost) si nici nu ma suna nimeni sa imi zica ca am rude bogate si nici nu vreau sa ma prostituez.:))) :)))..Nu am o solutie. Stiu doar ca daca o mai duc asa ma voi imbraca in frunze (de nuc), voi fuma tigari din frunze, imi voi face o masina din frunze si voi dormi in parc invelita in..in...in..ia ghici in ce...in frruuunnzzee..
Astept cu infrigurare si nerabdare primavara. Inflori-mi-ar cardul si scuipa-m-ar bancomatele cu flori de primavara.:))
Acestea fiind spuse voi smulge butoanele de la tastatura in curand.
Si totusi..
"Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta intre ele biserici
Facandu-si acelasi repros"
Copil fiind nu mi-am iubit parintii si nu i-am ascultat in sfaturi. I-am ignorat si tot din simtirile lor am invatat sa nu cred in: povesti, carti, filme, poezie, detalii, fericire si iubire.
Am fugit de printi si de happy-end-uri. Am fugit mancand pamantul. M-am invatat sa ma iubesc pe mine si pe nimeni altcineva. Si asa am crescut. Si am inceput sa citesc carti, sa citesc detalii. Am inceput sa caut fericire si happy-end, am inceput sa citesc si sa caut iubire.
Am sufletul furtuna. Nu stiu cum sunt furtunile pe mare, dar mi le imaginez ca pe sufletul meu. Furtuna trebuie sa fie anuntata de o ploaie calda si un vant lin. Furtuna vine cand ploaia devine rece si vantul nemilos. E furtuna atunci cand se pierde echilibrul marii si valurile se enerveaza si se lupta intre ele. Furtuna e atunci cand cerul e negru si nervos. Furtuna ciobeste si imprastie tot in cale. Furtuna lasa urme si se opreste brusc si apare un soare si valurile se impaca. Cand imi simt sufletul furtuna ma sparg in valurile mintii mele, ma preschimb intr-un puzzle cu 10000 de piese si plang vazand ca vantul imi fura piese din obiectul meu de arta. Furtuna in sufletul meu imi fura piese din puzzle si ma lasa ciobita si infranta.
Acum cand am crescut, furtuna nu mai e cum era cand eram mica. Cand eram mica, trecea furtuna si eu ramaneam ca un vas plans ce sta sa se scufunde. Acum furtuna e dulce. E atat de dulce incat o vreau si o strig. Acum imi place furtuna pentru ca in zambetul tau, in pielea ta si in mainile tale gasesc piesele din puzzle.
Daca vineri statea sufletul sa imi rupa pieptul, acum imi zboara. E ceva in situatia asta care imi depaseste mintea saraca in cuvinte. Nu esti un colac de salvare pentru sufletul meu. Te vad si te simt ca pe soarele ce apare dupa furtuna.
Pielea ta imi incalzeste pielea infrigurata si lovita de vant, buzele tale imi potolesc setea si imbratisarile tale ma duc la mal. Vocea ta e nisipul meu care imi gadila pielea zgariata. In mainile tale imi odihnesc mintea si in mainile tale imi las visele.
Nu gasesc cuvinte. Imi pare rau. Nu pot gasi cuvinte noi ca sa pot sa spun mai frumos ca imi simt sufletul intreg. Imi simt buzele zvacnind si pielea vie. Ma simt vie si plutind intr-o mare limpede.
"Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem." (Tatiana Stepa - Si totusi exista iubire. Versuri: Adrian Paunescu)
p.s: Si ca sa nu uit: zambesc si iubesc oamenii si tristetea lor si fericirea lor.
Aici suntem noi luminosi
Se cearta intre ele biserici
Facandu-si acelasi repros"
Copil fiind nu mi-am iubit parintii si nu i-am ascultat in sfaturi. I-am ignorat si tot din simtirile lor am invatat sa nu cred in: povesti, carti, filme, poezie, detalii, fericire si iubire.
Am fugit de printi si de happy-end-uri. Am fugit mancand pamantul. M-am invatat sa ma iubesc pe mine si pe nimeni altcineva. Si asa am crescut. Si am inceput sa citesc carti, sa citesc detalii. Am inceput sa caut fericire si happy-end, am inceput sa citesc si sa caut iubire.
Am sufletul furtuna. Nu stiu cum sunt furtunile pe mare, dar mi le imaginez ca pe sufletul meu. Furtuna trebuie sa fie anuntata de o ploaie calda si un vant lin. Furtuna vine cand ploaia devine rece si vantul nemilos. E furtuna atunci cand se pierde echilibrul marii si valurile se enerveaza si se lupta intre ele. Furtuna e atunci cand cerul e negru si nervos. Furtuna ciobeste si imprastie tot in cale. Furtuna lasa urme si se opreste brusc si apare un soare si valurile se impaca. Cand imi simt sufletul furtuna ma sparg in valurile mintii mele, ma preschimb intr-un puzzle cu 10000 de piese si plang vazand ca vantul imi fura piese din obiectul meu de arta. Furtuna in sufletul meu imi fura piese din puzzle si ma lasa ciobita si infranta.
Acum cand am crescut, furtuna nu mai e cum era cand eram mica. Cand eram mica, trecea furtuna si eu ramaneam ca un vas plans ce sta sa se scufunde. Acum furtuna e dulce. E atat de dulce incat o vreau si o strig. Acum imi place furtuna pentru ca in zambetul tau, in pielea ta si in mainile tale gasesc piesele din puzzle.
Daca vineri statea sufletul sa imi rupa pieptul, acum imi zboara. E ceva in situatia asta care imi depaseste mintea saraca in cuvinte. Nu esti un colac de salvare pentru sufletul meu. Te vad si te simt ca pe soarele ce apare dupa furtuna.
Pielea ta imi incalzeste pielea infrigurata si lovita de vant, buzele tale imi potolesc setea si imbratisarile tale ma duc la mal. Vocea ta e nisipul meu care imi gadila pielea zgariata. In mainile tale imi odihnesc mintea si in mainile tale imi las visele.
Nu gasesc cuvinte. Imi pare rau. Nu pot gasi cuvinte noi ca sa pot sa spun mai frumos ca imi simt sufletul intreg. Imi simt buzele zvacnind si pielea vie. Ma simt vie si plutind intr-o mare limpede.
"Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem." (Tatiana Stepa - Si totusi exista iubire. Versuri: Adrian Paunescu)
p.s: Si ca sa nu uit: zambesc si iubesc oamenii si tristetea lor si fericirea lor.
13 noiembrie 2009
Dirty Dancing
Dansez..am dansat de multe ori si cu multi oameni. Cel mai mult mi-a placut sa dansez cu picioarele in nisip si dansez fara sa gandesc. Dansez zambind si uneori am dansat si plangand. Si imi place sa dansez.
Acum dansez pe un fir de ata. Un fir de ata subtire, fragil, fir de ata care se poate rupe oricand si eu continui sa dansez inconstienta. Si ploua. Imi place ca ploua in timp ce continui sa dansez, dar imi dau seama ca ploaia asta imi distruge firul si poate se rupe mai repede. In stanga am un rasarit de soare, in dreapta un apus. La un capat al firului stai tu. Si inainte sa dansez mi-ai promis ca ma vei prinde daca imi pierd echilibrul si cad. Si cum ma poti prinde cand sub mine e marea?? E o mare adanca si infuriata. Nu e limpede si nici albastra cum imi place mie. Ma opresc pentru o secunda din dans si privesc in jos si ametesc. Valurile albe si zgomotoase imi strica muzica si ma uit la ele si ma cheama, ma cheama. Ma simt un capitan de vas si valurile niste nimfe vrajite care ma striga si ma vor. Te aud cum imi spui sa continui si incep iarasi sa dansez nebuna si calda. Dansez pe un fir de ata si ma ploua. La celalalt capat oricat as incerca sa ma uit nu reusesc sa deslusesc nimic. E un negru infinit, e o pustietate de care imi e frica, e un gol in care nu vad nici valuri, nici soare si daca ar fi noaptea as vedea macar stelele sau luna. Dar nu e nimic..e negru. Ma atrage pustiul asta si ma indrept spre el, insa iti aud vocea si ma intorc inspre tine, iti zambesc si imi continui lin dansul pe firul de ata. Privesc spre rasaritul de soare si e chiar ciudat ca ploau si soarele rasare asa frumos. E dansul meu defapt si poate sa fie oricum: si soare si ploaie si daca vreau eu poate sa si ninga.
Dansez pe firul meu de ata si dansez. Imi e frica. Imi e frica ca o sa cad si ma voi topi in valuri. Imi e frica ca voi fi nevoita sa fug in capatul pustiu. Imi e frica ca nu ma vei putea prinde. Si cum poti tu sa ma prinzi cand ma sufoc si raman blocata pe firul meu de ata si uneori nici nu imi aud muzica.
Dansez pe firul meu de ata si se opreste ploaia. Se opreste ploaia si soarele se ascunde si norii imi zic ca se apropie furtuna. Ma opresc din dans si simt deja ca nu mai am putere sa ma lupt cu vantul. Nu mai pot sa il simt cum imi plezneste buzele si pielea. Te caut si fug inspre tine. Ai disparut. E pustiu in ambele capete. E negru noros si nu mai fug.
Dansez pe firul meu de ata. Am obosit. Si cad in valurile mele albe si zgomotoase.
Acum dansez pe un fir de ata. Un fir de ata subtire, fragil, fir de ata care se poate rupe oricand si eu continui sa dansez inconstienta. Si ploua. Imi place ca ploua in timp ce continui sa dansez, dar imi dau seama ca ploaia asta imi distruge firul si poate se rupe mai repede. In stanga am un rasarit de soare, in dreapta un apus. La un capat al firului stai tu. Si inainte sa dansez mi-ai promis ca ma vei prinde daca imi pierd echilibrul si cad. Si cum ma poti prinde cand sub mine e marea?? E o mare adanca si infuriata. Nu e limpede si nici albastra cum imi place mie. Ma opresc pentru o secunda din dans si privesc in jos si ametesc. Valurile albe si zgomotoase imi strica muzica si ma uit la ele si ma cheama, ma cheama. Ma simt un capitan de vas si valurile niste nimfe vrajite care ma striga si ma vor. Te aud cum imi spui sa continui si incep iarasi sa dansez nebuna si calda. Dansez pe un fir de ata si ma ploua. La celalalt capat oricat as incerca sa ma uit nu reusesc sa deslusesc nimic. E un negru infinit, e o pustietate de care imi e frica, e un gol in care nu vad nici valuri, nici soare si daca ar fi noaptea as vedea macar stelele sau luna. Dar nu e nimic..e negru. Ma atrage pustiul asta si ma indrept spre el, insa iti aud vocea si ma intorc inspre tine, iti zambesc si imi continui lin dansul pe firul de ata. Privesc spre rasaritul de soare si e chiar ciudat ca ploau si soarele rasare asa frumos. E dansul meu defapt si poate sa fie oricum: si soare si ploaie si daca vreau eu poate sa si ninga.
Dansez pe firul meu de ata si dansez. Imi e frica. Imi e frica ca o sa cad si ma voi topi in valuri. Imi e frica ca voi fi nevoita sa fug in capatul pustiu. Imi e frica ca nu ma vei putea prinde. Si cum poti tu sa ma prinzi cand ma sufoc si raman blocata pe firul meu de ata si uneori nici nu imi aud muzica.
Dansez pe firul meu de ata si se opreste ploaia. Se opreste ploaia si soarele se ascunde si norii imi zic ca se apropie furtuna. Ma opresc din dans si simt deja ca nu mai am putere sa ma lupt cu vantul. Nu mai pot sa il simt cum imi plezneste buzele si pielea. Te caut si fug inspre tine. Ai disparut. E pustiu in ambele capete. E negru noros si nu mai fug.
Dansez pe firul meu de ata. Am obosit. Si cad in valurile mele albe si zgomotoase.
12 noiembrie 2009
Cronica unei seri
Reactii din cele mai diverse au fost provocate cand am aflat ca Mishu Calian Band vine si ne canta. Am emailat repede repede tzoapele mele si am zis am spus ca mergem sa il vedem si sa urlam un pic si sa il sustinem pe Mishu ca niste fane adevarate.
Seara o inceput destul de prost ca ne-am pierdut prin Bucuresti, eu fiind un GPS tare prost.:) Ideea e ca pierdusem conexiunea cu satelitii si nu mai stiam sa ii zic lui Andre pe unde sa mergem. Intr-un final am ajuns si in Orasul de Fier ( meaning Iron City). Ma simteam un pic ciudat pentru ca nu mai fusesem niciodata si pentru ca am simtit in permanenta ca ma sufoc pentru ca nu aveam loc nici eu de mine, ca sa nu mai vorbesc ca restul nici atat nu aveau loc de noi. Si a inceput cautarea: "Mishu, Mishu..Tu yohanna unde ii Mishu?". Am concluzionat inteligent ca nu mai vine si o fost o tzeapa. Am avut putintica rabdare si Mishu si baietii au aparut intr-un final.
Mi-am dat seama ca defapt Mishu e o vedeta. Nu stiu cat de vedeta e pentru restul oamenilor, insa pentru mine e o mare vedeta. Si cum sa nu fie vedeta cand ma transpune intr-un alt univers, cand raman fixata cu ochii pe chitara si sufletul sta sa iasa din mine si sa isi ia zborul.
Oricum, baietii au cantat minunat! Au avut ei ceva probleme cu sound-ul dar intr-un final a iesit Ok. Am avut onoarea sa auzim si o forma viitoare a piesei Scrum si suna absolut mirific.
Acum ar trebui sa mai zic si de Tudor si Esarfa Boy (pe care nu mai stiu cum il cheama, Richie parca) si Sorin Zamfir. Tot ce pot sa zic e ca erau inghesuiti. Am avut non stop impresia ca Tudor ii va da lui Richie un grif fix in freza. Sorin parea el si destul de inghesuit pe scaunel. Anyhow sunt minunati si sunt ardeleni. Ha Ha Ha!!!:D:D
Si incercand sa trag o concluzie ma uit in tastatura si nu mi se pare suficient de bogata sau mai bine spus creierul meu nu e destul de cult ca sa poata sa exprime cum se aude chitara si mai ales cum se simte ea. Si ca dupa orice cantare am ajuns acasa si m-am holbat timp de vreo 30 de minute la un punct fix. Incerc sa imi dau seama de ce se crede ca iubirea(ca si stare, nu si ca izvor de inspiratie) da cele mai frumoase forme si trairi sufletului, pe cand un grif de chitara si un cantaret talentat ma duc in trairi intense pe care nu le stiu si nici nu stiu de unde vin.
Nu mai stiu ce sa zic, doar ca Mishu si baietii sunt niste oameni teribil, teribil de talentati si muzica lor e muzica de condamnat pentru unii, muzica de ascultat pentru altii si pentru noi(mai multi decat toti ceilalti,sper) e muzica de suflet si zambet. E muzica perfect cuplata cu viteza sangelui nostru.
Seara o inceput destul de prost ca ne-am pierdut prin Bucuresti, eu fiind un GPS tare prost.:) Ideea e ca pierdusem conexiunea cu satelitii si nu mai stiam sa ii zic lui Andre pe unde sa mergem. Intr-un final am ajuns si in Orasul de Fier ( meaning Iron City). Ma simteam un pic ciudat pentru ca nu mai fusesem niciodata si pentru ca am simtit in permanenta ca ma sufoc pentru ca nu aveam loc nici eu de mine, ca sa nu mai vorbesc ca restul nici atat nu aveau loc de noi. Si a inceput cautarea: "Mishu, Mishu..Tu yohanna unde ii Mishu?". Am concluzionat inteligent ca nu mai vine si o fost o tzeapa. Am avut putintica rabdare si Mishu si baietii au aparut intr-un final.
Mi-am dat seama ca defapt Mishu e o vedeta. Nu stiu cat de vedeta e pentru restul oamenilor, insa pentru mine e o mare vedeta. Si cum sa nu fie vedeta cand ma transpune intr-un alt univers, cand raman fixata cu ochii pe chitara si sufletul sta sa iasa din mine si sa isi ia zborul.
Oricum, baietii au cantat minunat! Au avut ei ceva probleme cu sound-ul dar intr-un final a iesit Ok. Am avut onoarea sa auzim si o forma viitoare a piesei Scrum si suna absolut mirific.
Acum ar trebui sa mai zic si de Tudor si Esarfa Boy (pe care nu mai stiu cum il cheama, Richie parca) si Sorin Zamfir. Tot ce pot sa zic e ca erau inghesuiti. Am avut non stop impresia ca Tudor ii va da lui Richie un grif fix in freza. Sorin parea el si destul de inghesuit pe scaunel. Anyhow sunt minunati si sunt ardeleni. Ha Ha Ha!!!:D:D
Si incercand sa trag o concluzie ma uit in tastatura si nu mi se pare suficient de bogata sau mai bine spus creierul meu nu e destul de cult ca sa poata sa exprime cum se aude chitara si mai ales cum se simte ea. Si ca dupa orice cantare am ajuns acasa si m-am holbat timp de vreo 30 de minute la un punct fix. Incerc sa imi dau seama de ce se crede ca iubirea(ca si stare, nu si ca izvor de inspiratie) da cele mai frumoase forme si trairi sufletului, pe cand un grif de chitara si un cantaret talentat ma duc in trairi intense pe care nu le stiu si nici nu stiu de unde vin.
Nu mai stiu ce sa zic, doar ca Mishu si baietii sunt niste oameni teribil, teribil de talentati si muzica lor e muzica de condamnat pentru unii, muzica de ascultat pentru altii si pentru noi(mai multi decat toti ceilalti,sper) e muzica de suflet si zambet. E muzica perfect cuplata cu viteza sangelui nostru.
10 noiembrie 2009
Lovita de o carte
Sa vie vremuri bune!
Traim vremuri grele!
Nimeni nu are bani=criza dosului meu
Ma spal pe maini foarte des cu sapun antiseptic = gripa porcinus. ( totul a pornit in sfanta dimineata de vineri cand: wrrrrrraaaaa s-a inchis etajul 6: gripa gripa gripa gripa gripa gripa gripa!! Sa ne spalam pe maini pe maini pe maini!!!)
Citesc o carte extraordinara: Oana Pellea -Jurnalul. Este minunata si face bine. Chiar face bine. Ma simt mai vie si mai luminata. Mi se pare si o citesc ca pe un om copil, vesnic copil, vesnic in cautare de o stare de bine.
Acum s-a stricat scanner-ul si I have nothing to do caci am facut ieri si privesc pe geam.
Privesc copacii si lacul si parca e poveste. Si chiar asa cum scrie si in carte e mai multa viata privind pe geam decat analizand propria mea viata. E viata in frunze aramii, in vant tomnatic, in cer trist de toamna. Afara natura urla a viata si noi...si noi??
Astazi imi simt pielea vie si imaginatia ma poarta din nou in locuri niciodata vazute si niciodata simtite.
Si totusi momentul care ma cheama in permanenta, care ma vrajeste si ma framanta e rasaritul din Vama. Rasarit in care nu am vazut soarele nascand din mare. L-am vazut doar atunci cand mangaia deja marea, cand marea isi deschidea bratele calde asteptandu-l. Si daca ma concentrez mai bine simt nisipul intre degete, imi simt sufletul in mare si in soare, simt vantul de dimineata care imi usca lacrimile de pe obraz. Si era la fel cum scrie in carte. Uratul e mai usor de suportat decat frumosul. Atunci era un frumos adevarat, un frumos 6D. Si nu, nu pot uita marea frumoasa si soarele nesatul, nu pot uita lacrimile calde si gandurile si visele mele care erau la tine.
E frumoasa viata cu tot cu toamna si tristeturi. E si mai frumoasa cand zambim din suflet si mai frumoasa pentru ca sunt eu si esti si tu.
Si de vineri seara, zambesc intr-una si chiar nu pot uita cuvinte frumoase ce mi-au fost spuse mie, doar mie. Citez: "Dar tot tu ramai my rock and roll Queen". Si tot zambesc si imi intiparesc in piele si in simtiri cuvintele astea. I am a Queen. :))
Traim vremuri grele!
Nimeni nu are bani=criza dosului meu
Ma spal pe maini foarte des cu sapun antiseptic = gripa porcinus. ( totul a pornit in sfanta dimineata de vineri cand: wrrrrrraaaaa s-a inchis etajul 6: gripa gripa gripa gripa gripa gripa gripa!! Sa ne spalam pe maini pe maini pe maini!!!)
Citesc o carte extraordinara: Oana Pellea -Jurnalul. Este minunata si face bine. Chiar face bine. Ma simt mai vie si mai luminata. Mi se pare si o citesc ca pe un om copil, vesnic copil, vesnic in cautare de o stare de bine.
Acum s-a stricat scanner-ul si I have nothing to do caci am facut ieri si privesc pe geam.
Privesc copacii si lacul si parca e poveste. Si chiar asa cum scrie si in carte e mai multa viata privind pe geam decat analizand propria mea viata. E viata in frunze aramii, in vant tomnatic, in cer trist de toamna. Afara natura urla a viata si noi...si noi??
Astazi imi simt pielea vie si imaginatia ma poarta din nou in locuri niciodata vazute si niciodata simtite.
Si totusi momentul care ma cheama in permanenta, care ma vrajeste si ma framanta e rasaritul din Vama. Rasarit in care nu am vazut soarele nascand din mare. L-am vazut doar atunci cand mangaia deja marea, cand marea isi deschidea bratele calde asteptandu-l. Si daca ma concentrez mai bine simt nisipul intre degete, imi simt sufletul in mare si in soare, simt vantul de dimineata care imi usca lacrimile de pe obraz. Si era la fel cum scrie in carte. Uratul e mai usor de suportat decat frumosul. Atunci era un frumos adevarat, un frumos 6D. Si nu, nu pot uita marea frumoasa si soarele nesatul, nu pot uita lacrimile calde si gandurile si visele mele care erau la tine.
E frumoasa viata cu tot cu toamna si tristeturi. E si mai frumoasa cand zambim din suflet si mai frumoasa pentru ca sunt eu si esti si tu.
Si de vineri seara, zambesc intr-una si chiar nu pot uita cuvinte frumoase ce mi-au fost spuse mie, doar mie. Citez: "Dar tot tu ramai my rock and roll Queen". Si tot zambesc si imi intiparesc in piele si in simtiri cuvintele astea. I am a Queen. :))
8 noiembrie 2009
Breathe
Ma simt ca si vremea de afara. Dimineata e senin si totusi soarele e undeva departe si cerul e un pic noros si in spatele norilor se ascunde un albastru dur si rece si gol. La pranza totul incepe sa devina obscur, devine si mai innorat, pentru ca mai apoi sa se intunece repede si totul sa devina intuneric si pustiu si vant si rece si frunze moarte.
Ma sufoc. Asa ma simt. Simt ca ma sufoc. Ma sufoc cu mine si cu persoanele din jurul meu. Ma sufoca gandurile mele si perna pe care mi le asez in fiecare seara. Ma sufoca monitorul si tastatura. Ma sufoc.
Vad multe maine intinse care incearca sa ma salveze. Vad oameni dragi care nu reusesc sa ma inteleaga. Si cum ar putea sa inteleaga cand eu ma sufoc? Vad multi oameni cunoscuti si foarte cunoscuti si parca nu mai cunosc pe nimeni. Si parca in loc sa ies din cazatura si sa incep sa urc parca incep sa cad din ce in ce mai tare. Ma sufoc si cad cu o viteza ametitoare pana cand nu mai stiu daca sunt eu, pana cand nu mai stiu cum sunt eu si cum am fost si cum sunt si cum trebuie sa fiu.
Si atunci cand nu ma recunosc imi vine sa fug. Imi vine sa fug de mine cand sunt rece si distanta cand defapt vreau sa fiu calda si iubareata, imi vine sa fug de mine atunci cand tac si defapt milioane de ganduri alearga prin mine.
Ma sufoc. Si simt ca nu mai sunt eu si imi e frica ca poate totusi asa sunt eu. Pe bune. As fugi. As fugi intr-un loc in care sa pot fiu eu. As fugi intr-un loc in care sa nu imi fie frica sa fiu libera si ametita si ametitoare. As fugi undeva departe unde sa nu ma sufoc, unde sa am alta perna si un alt zambet.
As dori sa renasc si sa o iau de la capat cu mintea pe care o am acum. Nu. Nu simt ca am 100 de ani si nu mai pot schimba nimic. As impune noi limite gandirii mele. As face totul mai calculat. As renaste si as ramane zambitoare forever.
Daca rutina s-ar transforma in ceva palpabil as lua un cutit si as face-o bucatele. Bucatele mici. Nu as lasa-o sa intre asa in viata mea si sa imi opreasca muzica sufletului. E rutina peste tot. Rutina in vorbele mele, in vorbele celorlalti, rutina in ceea ce fac in fiecare zi, rutina vremii, rutina in mass media, rutina, rutina, rutina, rutina, rutina in zambet, rutina in glume, rutina in mancare. It's fucking everywhere.
Si ma sufoc si in urmatoarea ora si zi si saptamana si luna imi voi tatua in creier si in sange cuvinte frumoase.
"Every day I,
have to find the courage
to walk down
into the street,
with arms out
gotta’ love you can’t defeat
neither down or out
there's nothing you have that I need,
I can breath
Breathe now" ( U2 - Breathe )
Ma sufoc. Asa ma simt. Simt ca ma sufoc. Ma sufoc cu mine si cu persoanele din jurul meu. Ma sufoca gandurile mele si perna pe care mi le asez in fiecare seara. Ma sufoca monitorul si tastatura. Ma sufoc.
Vad multe maine intinse care incearca sa ma salveze. Vad oameni dragi care nu reusesc sa ma inteleaga. Si cum ar putea sa inteleaga cand eu ma sufoc? Vad multi oameni cunoscuti si foarte cunoscuti si parca nu mai cunosc pe nimeni. Si parca in loc sa ies din cazatura si sa incep sa urc parca incep sa cad din ce in ce mai tare. Ma sufoc si cad cu o viteza ametitoare pana cand nu mai stiu daca sunt eu, pana cand nu mai stiu cum sunt eu si cum am fost si cum sunt si cum trebuie sa fiu.
Si atunci cand nu ma recunosc imi vine sa fug. Imi vine sa fug de mine cand sunt rece si distanta cand defapt vreau sa fiu calda si iubareata, imi vine sa fug de mine atunci cand tac si defapt milioane de ganduri alearga prin mine.
Ma sufoc. Si simt ca nu mai sunt eu si imi e frica ca poate totusi asa sunt eu. Pe bune. As fugi. As fugi intr-un loc in care sa pot fiu eu. As fugi intr-un loc in care sa nu imi fie frica sa fiu libera si ametita si ametitoare. As fugi undeva departe unde sa nu ma sufoc, unde sa am alta perna si un alt zambet.
As dori sa renasc si sa o iau de la capat cu mintea pe care o am acum. Nu. Nu simt ca am 100 de ani si nu mai pot schimba nimic. As impune noi limite gandirii mele. As face totul mai calculat. As renaste si as ramane zambitoare forever.
Daca rutina s-ar transforma in ceva palpabil as lua un cutit si as face-o bucatele. Bucatele mici. Nu as lasa-o sa intre asa in viata mea si sa imi opreasca muzica sufletului. E rutina peste tot. Rutina in vorbele mele, in vorbele celorlalti, rutina in ceea ce fac in fiecare zi, rutina vremii, rutina in mass media, rutina, rutina, rutina, rutina, rutina in zambet, rutina in glume, rutina in mancare. It's fucking everywhere.
Si ma sufoc si in urmatoarea ora si zi si saptamana si luna imi voi tatua in creier si in sange cuvinte frumoase.
"Every day I,
have to find the courage
to walk down
into the street,
with arms out
gotta’ love you can’t defeat
neither down or out
there's nothing you have that I need,
I can breath
Breathe now" ( U2 - Breathe )
6 noiembrie 2009
Ani de liceu
"Cu emotii la romana
Scumpii ani de liceu
Cand la mate dai de greu"
E soare si frumos afara..e superb afara..
Acum 5 ani pe vremea asta eram in pauza mare..la colt..dupa ce ne cumparasem o punga de pufuleti cu banii lui nicu si fumam kent lung, cumparat la bucata ca asa dadeau aia la atlas. Wzl isi cumpara coarne ca ea nu fuma.
Era probabil un soare ca si acum si tot andre tremura ca un sticks cu gecutzele ei pana la buric: "vvaaaii..ce frig e..". reactia lui nicu era: "pai tu wizal cum plm sa nu iti fie frig. Uite ce-ai pe tine".
Urmau orele interminabile de mate sau fizica sau biologie sau franceza...
Imaginea mea era asa..Vasi cu un sictir absolut in prima banca urland every day..all day long un: "Niicccuu, tttaaaaaccciiiii!!!!!"..langa el cosmin cu o fata fericita si zambitoare. In spatele lor Ioana si Nicu. Ioana sictirita cu marul facut varza de mincu si teribil de calma la toate chinuielile aplicate de Nicu..se mai auzea din cand in cand : "Nicu termina!!"..da "haai tu yyoohhaannaa"..Tot pe Nicu il vedeam in timpul orelor cum se intorcea catre iubi bubi si ii trimitea bezele..eu ii stricam cat puteam de des raza vizuala si ii aruncam priviri elefantzesti..el imi arata degetul in semn de pace..In fata mea Sebila..tot timpul impacientat cu capul plin de porcarii si injuraturi..(nu le zicea, dar stiam eu ca injura). In clasa a 9a sebi avea o freza de michael si ma prapadeam de ras din cauza vartejului care nu ii permitea sa isi domoleasca shuva de par tot timpul sculata. Langa mine : "cccoollleeeeee"..care poftea enorm la sandwichurile mele pe care le imparteam frateste..(mai mult obligata decat de voie buna), care imi arata la bio la lucrari si eu lui la mate..nu uit veci pururi sunetul: "coolllleeeeee"..In dreapta andre si cata..Cata vesnic zambitoare si constiincioasa, mai ales la orele de franceza cand era unicul elev din clasa si ne facea semne disperate sa tacem. Andre la fel de sictirita dar tot timpul dispusa sa rada de cata..sau de cine radea restul lumii..Daca ma gandesc mai bine pe Andre o tin minte plangand in ultima zi de liceu..plangand..ca din gura de sarpe..Vlad in fata lui Sebi cu pantaloni scurti si sacou de Radu Negru ca asa era moda..Razand cu si de colegul lui de banca..de profa de fizica..injurand in ora de biologie si de franceza..facand focul in spatele clasei cu fularul lui Boe in cap.
Imi aduc aminte de noi copii..plecand acasa cu ghiozdane rapciugoase si plina de orice numai de carti nu...de tigara inainte de plecat acasa..si de drumul pana acasa cand ne prapadeam de ras..ne impingeam in tufe si umblam cu talangi la gat.
Imi amintesc de proful de mate pe care il adoram.."foaie verde prastie pe campie paste o cizma". Cel mai tare era (in clasa a 12-a) vineri dimineata si luni dimineata cand stateam in timpul orelor de info in a&g si lunea ma intalneam cu nicu si sebi care stateau paznici si racolau lume la cafea.
Am atatea imagini in cap incat pot sa stau pana maine sa scriu si tot nu as termina.
Mi-as dori o viata de liceu continua..mi-as dori cafele la fete..si inceput de tutun..tigari fumate din isterie si tinerete bizara..
Mi-as dori conflicte amoroase de tipul celor de atunci..mi-as dori ca singura agitatie dintr-o zi de vineri sa fie controlul facut de director in clasa..si minciuni inventate ca sa scape lumea de puncte scazute la purtare. Mi-as dori un chiul si o seara de vineri seara in d&c..baietii sa joace biliard si noi sa radem de ei..As mai vrea un prof de geografie ultra aerian..o profa de fizica care vb singura..un prof de sport care sa imi zica ca alerg ca o driganitza..o saritura a gardului dupa un chiul reusit..
O excursie la cabanutze cand nu aveam si nu vroiam conditii mai multe...
Mi-as dori o viata vesnic zambareata si fericita si cu griji din cele mai bizare..cu griji trecatoare care nu lasa nicio urma ci aduc si mai multe rasete isterice..
Mi-as dori sa mai fim copii in a 10 a, in a 11a, in a 12a..vreau viata si fericirea si problemele de atunci..
Scumpii ani de liceu
Cand la mate dai de greu"
E soare si frumos afara..e superb afara..
Acum 5 ani pe vremea asta eram in pauza mare..la colt..dupa ce ne cumparasem o punga de pufuleti cu banii lui nicu si fumam kent lung, cumparat la bucata ca asa dadeau aia la atlas. Wzl isi cumpara coarne ca ea nu fuma.
Era probabil un soare ca si acum si tot andre tremura ca un sticks cu gecutzele ei pana la buric: "vvaaaii..ce frig e..". reactia lui nicu era: "pai tu wizal cum plm sa nu iti fie frig. Uite ce-ai pe tine".
Urmau orele interminabile de mate sau fizica sau biologie sau franceza...
Imaginea mea era asa..Vasi cu un sictir absolut in prima banca urland every day..all day long un: "Niicccuu, tttaaaaaccciiiii!!!!!"..langa el cosmin cu o fata fericita si zambitoare. In spatele lor Ioana si Nicu. Ioana sictirita cu marul facut varza de mincu si teribil de calma la toate chinuielile aplicate de Nicu..se mai auzea din cand in cand : "Nicu termina!!"..da "haai tu yyoohhaannaa"..Tot pe Nicu il vedeam in timpul orelor cum se intorcea catre iubi bubi si ii trimitea bezele..eu ii stricam cat puteam de des raza vizuala si ii aruncam priviri elefantzesti..el imi arata degetul in semn de pace..In fata mea Sebila..tot timpul impacientat cu capul plin de porcarii si injuraturi..(nu le zicea, dar stiam eu ca injura). In clasa a 9a sebi avea o freza de michael si ma prapadeam de ras din cauza vartejului care nu ii permitea sa isi domoleasca shuva de par tot timpul sculata. Langa mine : "cccoollleeeeee"..care poftea enorm la sandwichurile mele pe care le imparteam frateste..(mai mult obligata decat de voie buna), care imi arata la bio la lucrari si eu lui la mate..nu uit veci pururi sunetul: "coolllleeeeee"..In dreapta andre si cata..Cata vesnic zambitoare si constiincioasa, mai ales la orele de franceza cand era unicul elev din clasa si ne facea semne disperate sa tacem. Andre la fel de sictirita dar tot timpul dispusa sa rada de cata..sau de cine radea restul lumii..Daca ma gandesc mai bine pe Andre o tin minte plangand in ultima zi de liceu..plangand..ca din gura de sarpe..Vlad in fata lui Sebi cu pantaloni scurti si sacou de Radu Negru ca asa era moda..Razand cu si de colegul lui de banca..de profa de fizica..injurand in ora de biologie si de franceza..facand focul in spatele clasei cu fularul lui Boe in cap.
Imi aduc aminte de noi copii..plecand acasa cu ghiozdane rapciugoase si plina de orice numai de carti nu...de tigara inainte de plecat acasa..si de drumul pana acasa cand ne prapadeam de ras..ne impingeam in tufe si umblam cu talangi la gat.
Imi amintesc de proful de mate pe care il adoram.."foaie verde prastie pe campie paste o cizma". Cel mai tare era (in clasa a 12-a) vineri dimineata si luni dimineata cand stateam in timpul orelor de info in a&g si lunea ma intalneam cu nicu si sebi care stateau paznici si racolau lume la cafea.
Am atatea imagini in cap incat pot sa stau pana maine sa scriu si tot nu as termina.
Mi-as dori o viata de liceu continua..mi-as dori cafele la fete..si inceput de tutun..tigari fumate din isterie si tinerete bizara..
Mi-as dori conflicte amoroase de tipul celor de atunci..mi-as dori ca singura agitatie dintr-o zi de vineri sa fie controlul facut de director in clasa..si minciuni inventate ca sa scape lumea de puncte scazute la purtare. Mi-as dori un chiul si o seara de vineri seara in d&c..baietii sa joace biliard si noi sa radem de ei..As mai vrea un prof de geografie ultra aerian..o profa de fizica care vb singura..un prof de sport care sa imi zica ca alerg ca o driganitza..o saritura a gardului dupa un chiul reusit..
O excursie la cabanutze cand nu aveam si nu vroiam conditii mai multe...
Mi-as dori o viata vesnic zambareata si fericita si cu griji din cele mai bizare..cu griji trecatoare care nu lasa nicio urma ci aduc si mai multe rasete isterice..
Mi-as dori sa mai fim copii in a 10 a, in a 11a, in a 12a..vreau viata si fericirea si problemele de atunci..
5 noiembrie 2009
Trage jaluzeauuaa
Sa traga cineva jaluzeaua sa nu mai vad..sa nu mai vad lacul si copacii plangand cu frunze de toamna..sa traga cineva jaluzeaua si sa nu mai vad cel noros ce cer..si sa ramana doar mirosul asta de ceai si punga de covrigi trantita pe birou...
Nu am scris de mult..si asta se datoreaza faptului ca in marea majoritate a timpul casc...
Si acum imi e somn..un somn..cum nu mi-a fost de mult..de ieri cred ca nu mi-a mai fost asa somn..
Lucruri notabile nu se mai intampla doar ca sunt ca un vulcan leshinat care mai erupe din cand in cand..in feluri diferite sunt eruptiile..fie pe fata..fie nervoase..
Merg la psiholog si invat tehnici de relaxare a creierului si a musculaturii si tanti e bestiala..e mortala..o ador..e un mind reader..si totusi nu pot sa imi dau seama de unde am deprins eu aceasta afinitate de a sta in casa..adica..as sta in casa tot timpul..
Cred ca pur si simplu imi trebuie sa dorm si se pare ca doar un weekend de somn nu ma ajuta prea mult..adica..as dormi intr-una..intr-una..vai ce-as mai dormi...
sa notam intamplari :
-mers in pitesti. cu trenul. la dus am fost invatata traseele pana la mont-blanc : la rue du ble ble, la ble du ble ble. la intors am fost facuta zdreanta. ( si ma pot gandi doar la poezia cu ochii de faianta)
-mancat mult
-injurat mult..during the week ca in weekend nu am de ce
-pierdut cizme piele intoarsa. ofer recompensa
-descoperit ghete special create ptr piciorusul meu. m-am indragostit.
-vazut om pe strada care ramas blocat cand una bucata gagica se trecea unduitor pe langa el
-conversat mult cu taximetristi
-de ieri inceput tehnicile de relaxare pe tema: inspir mare, expir toamna si ploaie.
-dorul de vama nu trece. persista si atinge cote maxime.
-venit iarna mie frig nu am geci
-inceput urat un nenea care se asemenea cu un porc si se uita lingushitor la orice specie feminina
over and out.
imi e somn.
vreau o casa mare.
in curtea cashii mari doi caini.
in casa mare sa fie o bucatarie mare si luxoasa.
in sufragerie si in camera mea plasme mari cu toate discoveriurile si nashionalele geografice de pe fata pamantului.
in baia mea din casa mare vreau lumanarele si muzica de chill out si o cada mare mare mare.
vreau o casa mare.
Nu am scris de mult..si asta se datoreaza faptului ca in marea majoritate a timpul casc...
Si acum imi e somn..un somn..cum nu mi-a fost de mult..de ieri cred ca nu mi-a mai fost asa somn..
Lucruri notabile nu se mai intampla doar ca sunt ca un vulcan leshinat care mai erupe din cand in cand..in feluri diferite sunt eruptiile..fie pe fata..fie nervoase..
Merg la psiholog si invat tehnici de relaxare a creierului si a musculaturii si tanti e bestiala..e mortala..o ador..e un mind reader..si totusi nu pot sa imi dau seama de unde am deprins eu aceasta afinitate de a sta in casa..adica..as sta in casa tot timpul..
Cred ca pur si simplu imi trebuie sa dorm si se pare ca doar un weekend de somn nu ma ajuta prea mult..adica..as dormi intr-una..intr-una..vai ce-as mai dormi...
sa notam intamplari :
-mers in pitesti. cu trenul. la dus am fost invatata traseele pana la mont-blanc : la rue du ble ble, la ble du ble ble. la intors am fost facuta zdreanta. ( si ma pot gandi doar la poezia cu ochii de faianta)
-mancat mult
-injurat mult..during the week ca in weekend nu am de ce
-pierdut cizme piele intoarsa. ofer recompensa
-descoperit ghete special create ptr piciorusul meu. m-am indragostit.
-vazut om pe strada care ramas blocat cand una bucata gagica se trecea unduitor pe langa el
-conversat mult cu taximetristi
-de ieri inceput tehnicile de relaxare pe tema: inspir mare, expir toamna si ploaie.
-dorul de vama nu trece. persista si atinge cote maxime.
-venit iarna mie frig nu am geci
-inceput urat un nenea care se asemenea cu un porc si se uita lingushitor la orice specie feminina
over and out.
imi e somn.
vreau o casa mare.
in curtea cashii mari doi caini.
in casa mare sa fie o bucatarie mare si luxoasa.
in sufragerie si in camera mea plasme mari cu toate discoveriurile si nashionalele geografice de pe fata pamantului.
in baia mea din casa mare vreau lumanarele si muzica de chill out si o cada mare mare mare.
vreau o casa mare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)