Life sweet life itself

Ploua..nu ploua afara..desi mi-as dori sa ploua puternic si sa aud ploaia cantand pe ritm de muzica a mea..
Sunt un copil..si nu imi place viata de om mare si toate problemele si responsabilitaturile acestea..
Am mai aflat un sentiment de fericire mare: atunci cand ti se ia o mare greutate de pe suflet si de pe ganduri..
De putine zile incoace imi traiesc trairile cele mai intense ascultand vocile ce mi-au dat viata..
Sunt asa fericita ca durerea simtita in doua zile s-a ridicat si s-a dus numai ea stie unde..sa ramana acolo si sa nu se mai intoarca niciodata..
"We can pray for sunny weather/ But that won't stop the rain"(James Morrison- Please don't stop the rain)
Am impresia ca toata lumea si-a pierdut cuvintele..
Astazi a murit Jean Constantin. Dumnezeu sa il ierte! As fi vrut sa fiu contemporana acestei Generatii de Aur ce se stinge usor. As fi fost mai mandra de cuvintele ce le scriu si de limba pe care o vorbesc. Mi-a placut teribil de mult zambetul acestui om. Copil fiind am gasit tot timpul in zambetul acestui actor o fericire simpla si molipsitoare.
Iarasi nu am cuvinte.
Imi vin in minte niste cuvinte pe care mi le scriam pe fiecare foaie a gandurilor de la 14 ani..:"Ploua cu vise peste noi/ Si fulgerau stravechi dorinti/ Tuna ca-n vremea de apoi/Sa nu te mint, sa nu ma minti.."(Pavel Corut).
Imi e dor de mama. Imi e dor de tata. Imi e dor de Calin.
Imi e dor de Italia si de zile in care povesteam ore in sir cu mama despre sufletele noastre.
Imi e dor de parculetul mic, mic in care imi fumam tigarile si plangeam de dor de mare. Imi e dor de luminile noptii si de linistea sufletului meu intr-o tara straina pe care am simtit-o casa.
Astept sa mi se intample ceva. Poate ploua cu bani. Poate mi se vindeca gandul.
Italia era my Wonderland.
Nu putem sa fim copii forever and ever and ever and ever?
Eu nu am cuvinte de scris. Nu mai am cuvinte de vorbit. Am doar ganduri de gandit si vise..de neimplinit..(as fi vrut sa scriu implinit, dar de unde optimism???).
Aaaaaa..si inca ceva..de cand a incetat viata sa fie frumoasa? Si de cand au inceput detaliile importante sa fie doar niste detalii?

Life is life

Comoditatea vietii imi face bine...ma paseaza in stari de relaxare, uitare si depersonalizare...as in..facem aceleasi lucruri, mancam aceleasi lucruri..vorbim despre lucruri..pe care nu le facem...vorbim in general de lucruri imaginare pe care nu o sa le facem niciodata..
Atunci cand vrem sa trecem de la comoditate la schimbare se pune totul in miscare. Stanga, dreapta, inainte, inapoi si uite asa incercam din rasputeri sa ne alegem alt drum..
Si din comoditate ne trezim in fata unor alegeri. Pfuai..si ce greu e sa alegi atunci cand alegerea e deja facuta..alegi sa renunti la comoditate si sa inaintezi cu disperare inainte, inainte, inainte.
Ma mai opresc uneori si inainte asta e asa obscur si plin de surprize..si nu stiu daca placute sau neplacute..
Sufletul nu ma mai doare..ma doare sufletul atunci cand simt durerea altora..acum ma doare creierul de la atata gandit si procesat si analizat..
Cam atat..pentru ca am emotii..cerul e innorat..imi e frig...si fac ceva pentru schimbari...vreau sa fie bine!! sa fie in bine schimbarile!! Si da..realizez acum ca schimbarile vin cand vrem noi si nu pica din ceruri..si atunci tot de noi tine sa fie in bine..nu?? Atunci o sa fie bine..

P.S: Acest post a fost scris in timpul incuierii mintii mele intr-o stare de stres:D