Undeva prin Vama..partea a II-a

Piesele de puzzle se tot zbat si se tot agita intr-un acvariu..

In sfarsit de saptamana reusesc totusi sa ma concentrez doar pe piesa mea ciudata, diforma, care trece prin toate culorile.

Si recunosc..cel mai mult imi place atunci cand prinde culoarea marii...cand e limpede..albastra spre turcoaz..sau turcoaz spre albastra..La mine rosu aprins nu e neaparat o culoare a iubirii si a fericirii..insa culoarea marii imbinata cu cerul si raze de soare intrunesc tabloul perfect al unei stari de iubire..

Si in sfarsit de saptamana reusesc sa iubesc tot. As absorbi si as inspira intr-o fractiune secunda fiecare bucatica de piele ce mi se arata. Cu fiecare sfarsit de saptamana ma afund si mai mult intr-o iubire continua. Si in cel ce a trecut am analizat totul. Totul. De la un inceput de fir de par pana la un final de corp si suflet. Imi place sa ma pierd in o culoare de ochi pe care nu pot sa o definesc. Imi pare banal sa zic despre ochii tai ca sunt verzi. Nu pot asocia cuvinte si descrieri banale cu ceva in care m-as pierde in orice moment. Se intampla sa mi te asez pe un varf de munte si ma aflu parca intr-o prapastie incercand din rasputeri sa te pot ajunge, dar obosesc si raman sezuta si tacuta in contemplare a frumusetii tale.

Timida si surprinsa descopar noi gesturi si noi cuvinte, noi sclipiri de culoare. Sunt ametita rau si nu ma pot concentra prea bine. Imi place pielea ta. Si ochii tai. Si mainile tale. Si buzele tale. Si parul tau. Sunt ravasita de valul asta de descoperiri. De fiecare data sunt un animal flamand ce pleaca la vanatoare de senzatii. Imi potolesc foamea cand te respir si cand imi dau seama ca nu m-as satura sa te vanez in fiecare zi, caci de fiecare data gasesc numai arome dulci si ametitoare.

Ajung in o asemenea emotie incat te privesc si nu pot decat sa zambesc si sa te sarut. Te pandesc pe furis si ochii mi se scalda intr-o continua devorare a tabloului meu inedit. Dupa acest weekend imi vine doar sa plang.

Imi vine sa plang de la atata frumusete adunata intr-un singur om. Din atata iubire mi te transformi in peisaje care ma lasa fara glas si suflu: imi dai impresia unui rasarit de soare in Vama, imi dai impresia unor raze de soare ce se joaca cu florile si frunze de primavara, imi dai frumusetea unor creste cu rododendron si jnepeni.

Si ai plecat. Si am ramas bulversata cand imaginea s-a topit si eu am ramas inspirand si cautand nebuneste mirosul pielii tale si aroma unor buze calde, calde ce ma poarta in valuri de mare linistita si usor sarata.

The Lost Song

Visam la lucruri marete. Visam ca o sa devin doctor, apoi cantareata, apoi business woman. Apoi visam sa lucrez in cea mai minunata cladire din Piata Victoriei - cladirea BRD. In anul intai de facultate stateam cate o ora in statia de autobuz si ma uitam la masini si mai ales la oamenii care conduceau masinile. Si ziceam: asa da, asa nu. Azi ma uit la Grey's si la Private Practice, mai zdrangan din an in pasti o chitara, visez sa ajung libera, numai business woman nu. Si tot azi detest cladirea BRD din Piata Victoriei. Visam la viata ca la o linie serpuita de culoarea unui cer senin de primavara. Stiam ca nu are sa fie nimic usor si m-am pregatit si m-am educat in a fi pregatita pentru toate cele rele. Acum parca e totul altfel. Visele sunt opuse fata de ce visam odata ( da, da, da..i know..e imposibil sa vrei aceleasi lucruri in etape diferite ale vietii..dar parca ii prea de tot..).
Acum..de fapt..de ceva timp incoace viata imi e un puzzle. Traiesc din piese de puzzle cu forme ciudate si culori diferite si in fiecare zi piesele mele isi tot schimba culorile, forma, textura si muzica.
Ma tot gandesc cum as putea sa fac sa termin o data si sa imi lipesc piesele cu lipici si sa le agat de un perete al mintii si sa zic: "no uite viata mea toata..unita si la locul ei: in fata ochilor mei". Oricat de mult incerc sa pierd o piesa si sa o ignor si sa fac sa dispara ..macar putin din peisaj..parca atunci se incapataneaza sa ia forma ciudata si gigantica. Si piesa asta care imi place cel mai putin si pe care as vrea sa o modelez dupa cum cred eu ca ar fi bine e numai neagra, gri inchis, niciodata rosie sau verde crud. Mie nu imi place puzzle-ul asta. De mica am urat sa imbin piese de puzzle. Si acum trebuie sa imbin dimensiuni care se schimba de pe o zi pe alta. Dar totusi piesa asta X e ca un spin in viziunea unei furnici. E un spin mai mare decat vrejul de fasole care imi intuneca lumina si ma intristeaza. Deci...sunt un puzzle din ala idiot..cu un castel din Franta, cocotat pe un deal..cu culori din alea bizare si intense si uneori scarbos fosforescente si noroc ca in tot peisajul asta luna apare si ea ca o pata de lumina salvatoare.
Si totusi in acest moment in care post-ul asta se voia a fi unul din cele n milioane de posturi depresive si deprimante scrise, gandurile imi alearga spre o piesa de puzzle de culoarea unei esarfe: verde deschis cu verde inchis, un pic de galben, albastru, turcoaz si cer senin de Vama. Si ca sa exagerez povestea acestei piese, voi numi aceasta piesa Chihlimbar ( ma obsedeaza pe mine melodia si trebuia sa ii folosesc titlul in vreun scop). Am adunat aici numai momente frumoase, dar si momente in care simteam ca mi se rupe sufletul, dar acum ele sunt tot frumoase pentru ca am avut cu cine sa le impart.
Vreau sa scriu amintiri din Chihlimbar. Incep cu un dialog: "Eu: -Si de ce ma intrebi toate chestiile astea?".."Ea: -Pentru ca esti sufletul meu si vreau sa stiu"..M-am blocat si am inghitit si fum de tigara. Nu am stiut sa raspund asa cum ar fi trebuit..dar raspund acum pentru ca nu e prea tarziu: "Baby, Love will come trough..it's just waiting for you..haide hai..nu uita de soarele ala din ziua aia si de visele lansate curajos spre un cer fara raspuns. Stiu ca visam la acelasi lucru si trebuie sa ne fie bine ca doar am zis de atatea ori ca o sa fie bine..cause we can't live alone in this life..". Am mai pus in Chihlimbar rasete zgomotoase de copii tembeli, porecle, tampenii, profesori, cafele, multe, multe, multe, multe, multe, multe tigari fumate intens sau fumate aiurea. Si dupa cum am zis am aici si momente dureroase, dar frumoase. Hai sa iti zic un secret. Melodia "read my mind" imi aduce aminte doar de noi: suflete izbite prin cluburi. Cand o ascult imi vin in minte toate momentele in care ne strambam diminetii cu mahmureala in simtiri, cand ma tineai de mana si eu ma schimonoseam de durere atroce de suflet, de seara in care eu ascultam melodia pe balcon plangand si tu fericita in multime. "Cause I don't shine if you don't shine.."..so.."Can you read my mind??"..Si sa stii ca tot in Chihlimbar am pus toate noptile alea de copile nebune care sareau prin balti si visau la fetzi frumosi si toate serile in care vorbeam la telefon si urlam la telefon...
Acum tu, baiat cu dor de mare, o sa te superi pentru ca de tine nu zic nimic. Tu nu esti in Chihlimbar. Tu ai o piesa de puzzle care inca nu are nume si cred ca e cea mai excentrica piesa din toate. Piesa asta e un cameleon nebun care se transforma din moment in moment si prinde toate, dar absolut toate culorile: de la alb imaculat pana la rosu aprins si trece brusc la culoarea noptii.
Inchei cu o melodie pusa in Chihlimbar, melodie ce mi-a schimbat un pic muzica si mi-a marcat tot anul trecut. O melodie pe care am visat la mare si tot pe melodia asta am facut baie in mare. Cand ascult melodia asta ma intorc la viata mea din pantece cand visam inconstient la armonie, stabilitate, la societati cu gust de zahar brun, la oameni de miere, la iubire vesnica si necazuri sub forma de vapori.


Asculta mai multe audio Muzica

Copilul divin - Pascal Bruckner

Citesc o carte..

Intrebarea e: "Credeti ca daca oamenii ar sti ce urmeaza ar mai accepta sa se nasca?"

Ei bine eu nu as vrea sa ma nasc...mi-as dori sa fi ramas acolo...in pantece..sa nu simt gust amar de tigari si sa nu simt uitarea asta de viata..As vrea sa incetez a mai trai activ..as vrea sa traiesc pasiv..sa ma vad din exterior si sa imi fiu propriul pion..sa fiu marioneta mea si nu a altora..

Nu..daca as fi putut sa aleg as fi ales sa nu ma nasc si sa nu traiesc..

As fi vrut sa nu traiesc...

Ganduri ninse

Am fost provocata sa scriu. Si nu stiu despre ce sa scriu. E pentru prima oara cand nu stiu ce sa scriu pentru ca am foarte multe de scris. As scrie de toate prin lacrimi si zambete salbatice.

Ziua mea a fost magica. Mi-a transformat varsta asta noua intr-un bine continuu.

Mi se va implini un vis pe care il am de mult timp. Un vis pentru care m-am rugat si al carei neimplinire m-a facut sa plang in momente de singuratate. Al meu frate se va muta in Romania. Stiu ca viata nu o sa ii fie roz si stiu ca eu nu o sa il pot ajuta cu nimic, dar stiu ca daca ma voi sui intr-un tren il voi ajunge de indata. Si mai stiu ca de abia astept sa ne certam pentru ca ne vedem prea des.

Ieri a fost prima data,de foarte foarte mult timp, cand timp de 20 minute am simtit ca am o familie. Si am plans..de fericire si de noutatea sentimentului. Am simtit un nucleu in care nu am fost niciodata. Am simtit iubire si veselie si sprijin si legaturi puternice. Starea mi-a ramas imprimata si e asa de noua incat nu ma mai satur de ea.

Mergem la Viena. Nu am iubit nicicand internetul mai mult decat ieri. Sa stai o zi intreaga sa google-esti Viena e nemaipomenit. E nemaipomenit ca intr-o luna si ceva voi colinda in orasul la care visam in fiecare zi de anul nou. In orasul in care nu credeam ca am sa ajung vreodata si in care m-am imaginat de mii si mii de ori si de fiecare data cu cate un zambet diferit. Visez si acum la orasul acesta si incerc sa ating prin imaginatie ce voi trai acolo si stiu ca sunt incapabila sa imi imaginez adevaratul feeling. Mergem la Viena si inca un vis maret devine implinit. Am visat de mica la Viena...mult am visat..si acum cand totul devine realitate nu pot decat sa zambesc si sa astept sa treaca timpul si sa ma vad acolo. Si merg la Viena si ne vom saruta si ne vom tine de mana si ne vom sopti frumos :"Ich liebe dich"...:D ..Aaaa..si nu stiu daca v-am zis..dar noi mergem la Viena!!!! Si uite asa intr-un fragment am scris cuvantul Viena de atatea ori pentru a ma convinge ca e adevarat. Oricat de mult l-as scrie si l-as rosti tot incredibil mi se pare.

De iubire nu am vorbit de mult. Sunt din ce in ce mai convinsa ca eu nu stiu cum se explica in cuvinte iubirea. Am invatat si am constientizat ca eu sunt o persoana plina de iubiri implinite si neimplinite si iubiri vesnice. Iubirile ce le port cu mine nu sunt la fel si iubirile ce le-am purtat nu se aseamana intre ele si nici cu cele din prezent.

Imi iubesc fratele intr-un fel nebunesc si disperat aproape. Spun disperat pentru ca adeseori fericirea lui e mai importanta pentru mine decat fericirea mea. Si pe mama o iubesc cu lacrimi. Nu pot sa nu tresar in lacrimi cand ma gandesc la una din cele mai puternice fiinte pe care o cunosc. Imi iubesc toti prietenii. Unora le iubesc si calitatile si defectele, altora le iubesc doar calitatile nu si defectele. Imi iubesc toti prietenii in feluri diferite. Iubirea pentru ei pleaca din stari traite impreuna, din calitati pe care stiu ca le au, din defecte care ma fac adesea sa zambesc si din modul in care ei isi construiesc zilele si planurile si viata. Imi iubesc toate prietenele, dar pe nici una la fel de mult ca pe cealalta.

Si pe Voi. Voi. Voi cei pe care v-am iubit. V-am iubit sau nu v-am iubit. Nici voi nu stiti si nici eu nu am sa stiu. In cea mai mare parte a vietii mele nebunesti iubirea mea s-a masurat in suferinta. Am crezut ca iubesc atunci cand sufeream. Si cum imi e imposibil sa nu sufar atunci cand persoane dispar din viata mea am suferit tot timpul. Pentru mine iubirea s-a redus la lacrimi si singuratate si tanjeala dupa ceva ce am avut si mai vreau. Am incercat in fiecare El sa gasesc calitati si sa ignor defecte si am ajuns sa confund aprecierea si respectul meu pentru felurite atuuri cu iubire.

Dar atunci cand am iubit, am iubit diferit. Mi-am modelat sentimentele in functie de situatii si momente. Sunt facuta si mai presus de asta vreau sa imi pastrez amintirile fericite cu sfintenie. Vreau sa imi pastrez in amintiri oameni care m-au invatat despre ei, dar m-au invatat multe despre mine. Si atunci cand imi amintesc imi spun ca i-am iubit. I-am iubit pentru ce au vazut ei in mine sau pentru ce am vazut eu in mine datorita lor. E un pic confuza tema cu trecutul si iubirea. Dar eu iubesc diferit. Voi toti fiti linistiti pentru ca, in amintirile mele, nu va confund.

Acum zambesc si ma innrosesc. Am vorbit de iubiri trecute si acum vreau sa scriu despre iubirea prezenta. In stari de suferinta si singuratate trecutul devine suprem si de neegalat, intr-o stare de iubire prezenta trecutul e amintire dulce si atat. Am mai zis si o mai zic: sufletul meu tembel a alergat intr-una de la suferinta la fericire si inapoi. Sufletul meu se afla de ceva timp ( si vreau sa fie mult, mult, mult "ceva timp") intr-o stare de liniste si are o stare de bine continua. Imi vine mult mai usor sa zambesc si sa rad. Ma simt linistita. Iubirea mea de acum ma face sa am timp pentru mine. Daca inainte incercam sa alerg dupa fericire clipita, acum fericirea asta continua imi da sansa sa ma descopar si sa vad cum sunt. Adica...imi place ninsoarea..imi plac oamenii disperati din zapezi bucurestene...nu ma atinge nicio criza financiara...si am inceput sa pun puncte, puncte ceea ce inseamna ca mi-am pierdut gandurile...ceea ce inseamna ca zambesc. Ei da. Uite ca pana acum nu am recunoscut niciodata ce simt. Dar acum iubesc. Si vai cat de bun e dorul asta apasator si cat de dulce e asteptarea diminetilor de weekend si cat de paradisiaca devina excursia in Viena.

Am fost provocata sa scriu. Nu stiu nici acum ce am scris. Dar afara ninge. Mie imi e un dor nebun. Si nu imi e dor de trecut. Imi e dor de tine, intelegi?

23 si fericirea

Si uite asa trecu si ziua mea de nastere..al doilea craciun din punctul meu de vedere...
M-am tot gandit zilele astea cum as putea sa exprim mai bine cum a fost si cum m-am distrat..dar nu prea pot..
Am mai invatat si am constientizat ceva lucruri legate tot de fericire. Citesc acum Decameronul(poate prea tarziu il citesc) si era in inceputul cartii o descriere in care fericirea e o clipa trecatoare, dupa care inevitabil urmeaza suferinta. Tot altundeva am citit ca fericirea se rezuma la clipe si atunci cea mai mare provocare este adunarea cat mai multor clipe fericite in bagajelul vietii noastre.
Am spus si am scris de multe ori ca fericirea se gaseste in detalii, in momente si pe la 10 ani eram convinsa ca fericirea sta in bani. Trebuie sa recunosc ca banii nu aduc fericirea, dar lipsa lor iti cam elimina orice pofta de fericire.:D
Am descoperit sambata seara (dupa o zi in care am crezut ca ma voi taia cu lama, de rau ce imi era) ca fericirea mea o gasesc in mod constant in oamenii pe care ii iubesc. Mi-am gasit fericirea in chipurile celor mai dragi oameni ai mei si vazandu-i pe toti impreuna si dansand si razand am stiut ca acolo e cadoul meu. Fericirea mea sta in zbenguiala nebuna al lui Cata si al lui Luciana, in rasul isteric al lui Andre, in pura prezenta a lui Chris si Andre, in berea din mana lui Sebi..:)).. in urarile de bine si de iubire ale lui Ioana, in fata stralucitoare al lui Mire. Prezenta a doi alti omuletzi a facut ca o fericire ce tine clipe sa dureze ore intregi..chiar 2 zile intregi. Pentru mine a fost ceva ireal sa fiu tinuta in brate de mister Che si in nici 2 secunde sa intalnesc langa mine zambetul fratelui meu.
Nu..nu...mi s-a parut un vis si acum mi se pare in continuare un vis.
Fericirea mea sta in oameni si in mare. Fericirea mea sta agatata de fericirea unui frate pe care il vad rar si pe care il iubesc cu disperare, de fericirea lui Andrei ( for the first time i-am zis lui Che pe nume..in blog...:)) ) si de fericirea tuturor celor enumerati mai sus ( si pe langa ei ii notam pe Vasi si pe Nicu).
It was indeed a happy birthday!