Maine, fics maine e ziua unui mare Comandante..:D..Lasand toate poreclele la o parte( de la Che Guevara pana la Johnny Bravo si Armaghedon..daca asa se scrie..) l-am cunoscut pe acest omuletz in acest an, tot in iarna, in ianuarie.
Cred ca mai mult de jumatate din posturile scrise pe blog au o mica sau o mare legatura cu el si atunci stiti cum ma face sa ma simt uneori si cum ma face sa ma simt alteori. Nu il cunosc atat de bine cum mi-as dori, dar stiu ca am invatat multe, multe, multe de la el si continui sa invat. El este omul care m-a tinut in brate in timpul festivalului Folk You (cel mai frumos weekend din an..:D) si mi-a sters lacrimile, el e cel care vorbea cu marea si luna in timp ce eu dormeam tolanita pe plaja, el este cel caruia i-am mangaiat pielea sarata. El este cel alaturi de care am descoperit Vama in toata splendoarea ei si uite asa a venit si iarna. De asemenea, el este cel care ma scoate din minti si ma innebuneste si ma transforma..si uite asa din cauza lui mai descopar noi si noi resurse din mine si zambesc cand ma gandesc ca eu defapt inca nu ma cunosc suficient de bine. Acum nu pot sa scriu lucruri profunde sau foarte frumoase. Pot doar sa simt. Si simt emotii si fericire pentru ziua de maine, pentru ca am de gand sa fac tot posibilul sa fie o zi happy happy joy..(asta daca nu ma trezesc mahmura si atunci se duce totul de rapa..:D)
M-am oprit un pic din scris si zambesc tamp din cauza amintirilor din nopti nebune din cluburi cand dansam impreuna pana la epuizare si apoi imi continuam rabdatoare drumul pana acasa si adormeam de multe ori visand la el...inainte de luna iulie..chiar mi-am imaginat si am visat intr-una la mare si nisip si la cum are sa fie cand el o sa ma tina in brate si valurile or sa ne cante. A iesit totul cum am visat, chiar mai frumos si mai ireal.
Si pentru ca maine e ziua ta, eu vreau sa iti doresc de pe acum o viata fericita, fericita, fericita, fericita, plina de succesuri si izbande, o viata la fel de picanta si de adventuroasa cu evenimente care sa iti aduca doar satisfactii si zambete si multumesc hainelor tale groasa care m-au determinat sa vin si sa iti adresez o simpla, simpla intrebare. Iti multumesc pentru toate noptile, soaptele si visele frumoase si mi-as dori sa fie asa toate noptile din viata ta. Suflete drag, te voi pastra in mine, no matter what, voi zambi atunci cand voi fi batrana si cu par alb si nepotii imi vor sari in cap. Ca si cadou pentru ziua ta, am decis sa te pastrez in sufletul meu orice s-ar intampla.
In incheiere iti urez cred ca cea mai frumoasa urare pe care o poti primi de ziua ta: iti doresc ca fiecare zi din viata sa iti fie ca o zi insorita din Vama.
:D:D:D:D
"Ce ti-am spus s-auda mai multi
Sa plecam la noapte desculti
In Vama Veche
Si-un inger cu noi pereche" ( Vasile Seicaru - Un inger pereche)
18 decembrie 2009
17 decembrie 2009
O cronica de gala folk "Om Bun"
Trebuie sa recunosc ca am facut ceva sacrificii ca sa ajung pana la nottara, caci aveam picioarele murate de la o simpla trecere de pietoni.
Ca sa fiu si sincera sincera pasiunea asta imensa pentru folk s-a nascut de cand cu mishu, de cand cu Folk You...s-a tot nascut in timp si de atunci ma documentez cum pot si am decis si tot asa dintr-o lista intreaga de consacrati ai folk-ului romanesc eu ii stiam doar pe Seicaru si pe Baniciu.
Anyhow, s-au anuntat castigatorii si nu ma asteptam la nimic spectaculos din partea lor, asta pana ce au venit grupul Noi, din Brasov care mi-au facut pielea de gaina infrigurata, pentru ca respectiva domnisoara din formatie este un fel de Norah Jones, de Katie Melua si este absolut divina (daca as fi fost baiat m-as fi indragostit pe loc!). Mi-au placut teribil de mult cei de la Tivodar si combinatia lor de vioara si chitara a fost geniala (caci asta a fost cuvantul serii).
Azi e o alta zi si continuu cronica. Mi-au ramas in minte si m-au impresionat profund Doru Stanculescu si Sorin Minghiat. Niste oameni care prin muzica lor te ridica la ceruri si te poarta in vremuri in care muzica romaneasca era nespus de frumoasa si de palpabila. Au cantat despre mare, au glumit, au ras, am ras si noi cu ei si la ultimele melodii (pe care nu le stiam) am si plans si cum sa nu plangi cand "nisipul fin a oftat..". Sorin Minghiat a primit premiul de excelenta pentru activitatea folkista de-a lungul vietii si intr-adevar merita mai mult de atat.
Lumea a fost putin, dar de o inalta calitate. Cu ajutorul cantaretilor si a prezentatorului (un alt om genial: Adrian Ivanitchi) simteai ca esti intr-o mare familie, inconjurat de prieteni buni si calzi. Muzica asta ne transforma in oameni buni si zambareti si muzica asta ne face bine.
Azi ninge iarasi si iarasi si imi e asa de dor de mama incat ma trezesc in fiecare dimineata cu acelasi gand: cate zile au mai ramas pana cand o sa simt maini calde si cele mai iubarete imbratisari. Imi e dor de mama si de gigi (am ajuns sa o zic si pe asta) si de tata si de calin. Imi e dor de Mos Craciun si de profu de mate. De abia astept sa ajung acasa la mamica meeaa...:D:D:D.
Ca sa fiu si sincera sincera pasiunea asta imensa pentru folk s-a nascut de cand cu mishu, de cand cu Folk You...s-a tot nascut in timp si de atunci ma documentez cum pot si am decis si tot asa dintr-o lista intreaga de consacrati ai folk-ului romanesc eu ii stiam doar pe Seicaru si pe Baniciu.
Anyhow, s-au anuntat castigatorii si nu ma asteptam la nimic spectaculos din partea lor, asta pana ce au venit grupul Noi, din Brasov care mi-au facut pielea de gaina infrigurata, pentru ca respectiva domnisoara din formatie este un fel de Norah Jones, de Katie Melua si este absolut divina (daca as fi fost baiat m-as fi indragostit pe loc!). Mi-au placut teribil de mult cei de la Tivodar si combinatia lor de vioara si chitara a fost geniala (caci asta a fost cuvantul serii).
Azi e o alta zi si continuu cronica. Mi-au ramas in minte si m-au impresionat profund Doru Stanculescu si Sorin Minghiat. Niste oameni care prin muzica lor te ridica la ceruri si te poarta in vremuri in care muzica romaneasca era nespus de frumoasa si de palpabila. Au cantat despre mare, au glumit, au ras, am ras si noi cu ei si la ultimele melodii (pe care nu le stiam) am si plans si cum sa nu plangi cand "nisipul fin a oftat..". Sorin Minghiat a primit premiul de excelenta pentru activitatea folkista de-a lungul vietii si intr-adevar merita mai mult de atat.
Lumea a fost putin, dar de o inalta calitate. Cu ajutorul cantaretilor si a prezentatorului (un alt om genial: Adrian Ivanitchi) simteai ca esti intr-o mare familie, inconjurat de prieteni buni si calzi. Muzica asta ne transforma in oameni buni si zambareti si muzica asta ne face bine.
Azi ninge iarasi si iarasi si imi e asa de dor de mama incat ma trezesc in fiecare dimineata cu acelasi gand: cate zile au mai ramas pana cand o sa simt maini calde si cele mai iubarete imbratisari. Imi e dor de mama si de gigi (am ajuns sa o zic si pe asta) si de tata si de calin. Imi e dor de Mos Craciun si de profu de mate. De abia astept sa ajung acasa la mamica meeaa...:D:D:D.
16 decembrie 2009
Marti.15.12.2009. Bucuresti
Ieri a fost zi mai mult sau mai putin interesanta.
Am fost atat de agitata si atat de nervoasa din cauza ninsorii, incat nici macar un cutremur nu m-ar fi scuturat atat de tare.
Am fost surprinsa caci zapada si iarna imi plac pana la lacrimi de frumusete. Dar vantul si capitala si ninsoarea sunt combinatia ideala pentru o zi nenorocita.
Am facut pana acasa o ora si 20 de minute...si in alte conditii fac o jumatate de ora. Traiasca ninsoarea!
Si in timpul celor 10 minute in care am asteptat autobuzul am inceput sa rad si sa ma distrez. Radeam de frigul meu si de frigul celor 200 de oameni din statia de tramvai. Radeam pentru ca stiam ca asa ne trebuie. Si atunci cand vantul te loveste si iti taie aerul te mai gandesti la Basescu? Te mai gandesti la iubiri sau fericire sau suferinta? Nu te gandesti la nimic si poti doar sa infrunti vantul. Si m-am oprit din frig si tremurat si am realizat ca oricat de mult ne-am agita sa ne facem viata intr-un fel, pana la urma exista forte mai puternice. Forte care te pot impresiona pana la un brain freezing si ramai tacut in contemplare si tot aceleasi forte te fac sa lupti pentru aer si stabilitate. Natura e atat de puternica incat nici nu ne putem imagina. Asa ca de ce sa ma agit eu, cand uneori chiar nu sta in puterile mele in a controla frigul si lacrimile.
Ma rog, am inceput sa rad isteric cand in fata unui bancomat sedeau 7 oameni la coada si doar unul stia sa manevreze bancomatul asa ca restul isi dadeau pe rand cardurile si urlau in gura mare pin-ul..Foarte tari si mai ales foarte fericiti cand isi vedeau in mana munca si truda.
Anyhow, undeva tarziu in noapte, la o ultima tigara am vazut ca ninge iarasi. Si nu mai era ninsoare de capitala bezmetica, era ninsoare de poveste. O ninsoare cum o stiu si cum imi place. Si nu am mai plans si nu am mai ascultat muzica din ani trecuti, ci muzica mai potrivita pentru sufletul meu de acum.
Si recunosc. Nu am putut sa nu ma gandesc la voi. Voi..cei doi care m-ati iubit..si m-ati facut sa cred in povesti. Am fost pe rand printesa voastra si recunosc daca nu erati voi as fi fost acum un munte inghetat, fara sa stiu cum sunt defapt. Voi ati vazut in mine ceva ce altii reusesc cu greu sa vada. Voi mi-ati deschis sufletul si l-ati mangaiat si tot voi m-ati convins ca lacrimile mele pleaca din mine si nu din cauze si motive, ci din un fel de a fi pe care imi era greu sa il accept si sa il inteleg. Ne-am plimbat prin zapada alba, imbujorati de copilarie si dragoste, cu maini inghetate unite timid. Si pe rand v-am alungat din motive greu de inteles atunci si greu de inteles si acum. Dar va vad in fulgi ametiti si albi si imi amintesc de voi cu acelasi zambet si aceiasi ochi stralucitori.
Ma inclin in fata voastra si va multumesc pentru ca ati fost candva ai mei, va multumesc pentru fulgii topiti si pentru caldura imbratisarilor in frig de iarna alba.
Pe voi, cei doi care m-ati iubit, va pastrez in suflet cu aceeasi emotie si va slefuiesc amintirea cu ganduri curate daruite de orice prima ninsoare. Si acum cand sufletele voastre sunt in departare, va zambesc si va multumesc inca o data pentru anotimpuri albe din povesti cu copii visatori.
Am fost atat de agitata si atat de nervoasa din cauza ninsorii, incat nici macar un cutremur nu m-ar fi scuturat atat de tare.
Am fost surprinsa caci zapada si iarna imi plac pana la lacrimi de frumusete. Dar vantul si capitala si ninsoarea sunt combinatia ideala pentru o zi nenorocita.
Am facut pana acasa o ora si 20 de minute...si in alte conditii fac o jumatate de ora. Traiasca ninsoarea!
Si in timpul celor 10 minute in care am asteptat autobuzul am inceput sa rad si sa ma distrez. Radeam de frigul meu si de frigul celor 200 de oameni din statia de tramvai. Radeam pentru ca stiam ca asa ne trebuie. Si atunci cand vantul te loveste si iti taie aerul te mai gandesti la Basescu? Te mai gandesti la iubiri sau fericire sau suferinta? Nu te gandesti la nimic si poti doar sa infrunti vantul. Si m-am oprit din frig si tremurat si am realizat ca oricat de mult ne-am agita sa ne facem viata intr-un fel, pana la urma exista forte mai puternice. Forte care te pot impresiona pana la un brain freezing si ramai tacut in contemplare si tot aceleasi forte te fac sa lupti pentru aer si stabilitate. Natura e atat de puternica incat nici nu ne putem imagina. Asa ca de ce sa ma agit eu, cand uneori chiar nu sta in puterile mele in a controla frigul si lacrimile.
Ma rog, am inceput sa rad isteric cand in fata unui bancomat sedeau 7 oameni la coada si doar unul stia sa manevreze bancomatul asa ca restul isi dadeau pe rand cardurile si urlau in gura mare pin-ul..Foarte tari si mai ales foarte fericiti cand isi vedeau in mana munca si truda.
Anyhow, undeva tarziu in noapte, la o ultima tigara am vazut ca ninge iarasi. Si nu mai era ninsoare de capitala bezmetica, era ninsoare de poveste. O ninsoare cum o stiu si cum imi place. Si nu am mai plans si nu am mai ascultat muzica din ani trecuti, ci muzica mai potrivita pentru sufletul meu de acum.
Si recunosc. Nu am putut sa nu ma gandesc la voi. Voi..cei doi care m-ati iubit..si m-ati facut sa cred in povesti. Am fost pe rand printesa voastra si recunosc daca nu erati voi as fi fost acum un munte inghetat, fara sa stiu cum sunt defapt. Voi ati vazut in mine ceva ce altii reusesc cu greu sa vada. Voi mi-ati deschis sufletul si l-ati mangaiat si tot voi m-ati convins ca lacrimile mele pleaca din mine si nu din cauze si motive, ci din un fel de a fi pe care imi era greu sa il accept si sa il inteleg. Ne-am plimbat prin zapada alba, imbujorati de copilarie si dragoste, cu maini inghetate unite timid. Si pe rand v-am alungat din motive greu de inteles atunci si greu de inteles si acum. Dar va vad in fulgi ametiti si albi si imi amintesc de voi cu acelasi zambet si aceiasi ochi stralucitori.
Ma inclin in fata voastra si va multumesc pentru ca ati fost candva ai mei, va multumesc pentru fulgii topiti si pentru caldura imbratisarilor in frig de iarna alba.
Pe voi, cei doi care m-ati iubit, va pastrez in suflet cu aceeasi emotie si va slefuiesc amintirea cu ganduri curate daruite de orice prima ninsoare. Si acum cand sufletele voastre sunt in departare, va zambesc si va multumesc inca o data pentru anotimpuri albe din povesti cu copii visatori.
15 decembrie 2009
De la Marcela
De la Marcela stiu melodia asta..si mi se pare geniala si perfecta pentru vremea asta..
14 decembrie 2009
Supa de ceapa..pentru cine?
Supa de ceapa pentru suflet..supa de pui pentru suflet..bla bla bla..
Am ajuns la aceasta varsta sa mai intreb inca: "Doamne de ce sufletul doare cel mai tare??" De ce nu exista un tratament pentru suflet?? De ce? Uneori ma gandesc serios ca sufletul meu are o boala incurabila si o sa moara si o sa se piarda cat de curand. Si totusi el niciodata nu m-a dezamagit si s-a refacut, si-a regasit linistea si pacea..si cum o pisica isi linge ranile asa a facut si sufletul meu.
Acum iarasi il simt rupt.
Mi se lupta trupul si minte si sufletul intre bine si rau. Se cearta intre ele si eu nu mai pot face fata. Nu ma mai pot controla. E ca si cum m-am detasat si privesc batalia asta in a-mi da seama ce e cu mine, ce e cu tine si nu pot nimic.
Spre deosebire de minte, sufletul meu chiar mai crede in vorbe si tu esti deja in sufletul meu si te-as alunga..te-as alunga si crede-ma ca nu stiu cum. Sau si mai bine ti-as lua sufletul in palme si l-as iubi daca m-ai lasa. As vrea uneori sa nu mai vorbim si sa fim mutzi si mutzi sa ne intelegem si cuvintele sa nu se mai auda.
Iarasi imi chinui sufletul cu tine si nu mai vreau suflet chinuit. Nu mai vreau. Nu mai vreau maini tremurande de durere.
Si tu ce vrei? Cum vrei? Cum vrei sa te iubesc si sa nu te iubesc in acelasi timp? Cum?? Eu nu stiu...nu stiu..
As vrea sa fiu intr-un camp deschis...deschis si gol..sa cad in genunchi si sa imi urlu durerea..sa tip si sa nu ma auda nimeni..sa sufar zgomotos si furios si sa nu ma auda nimeni...
E tare greu...
"Iubito cata lume intre noi
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut
Cate zapezi pe buze ne-au crescut
Cand n-am sa uit cum suna glasul tau
Decat tacerea ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta
Nu simt ce-nseamna umbra ta" (Pasarea Colibri - Scrisoare de bun ramas)
"Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!
Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.
Totu-i drum, numai drum
ce-as putea sa spun acum,
peste noapte, peste ziua...
Mor curand, strig tacand
si adorm cu tine-n gand
si nu pot rosti adïo." ( Emeric Imre - Oratie de nunta )
Am ajuns la aceasta varsta sa mai intreb inca: "Doamne de ce sufletul doare cel mai tare??" De ce nu exista un tratament pentru suflet?? De ce? Uneori ma gandesc serios ca sufletul meu are o boala incurabila si o sa moara si o sa se piarda cat de curand. Si totusi el niciodata nu m-a dezamagit si s-a refacut, si-a regasit linistea si pacea..si cum o pisica isi linge ranile asa a facut si sufletul meu.
Acum iarasi il simt rupt.
Mi se lupta trupul si minte si sufletul intre bine si rau. Se cearta intre ele si eu nu mai pot face fata. Nu ma mai pot controla. E ca si cum m-am detasat si privesc batalia asta in a-mi da seama ce e cu mine, ce e cu tine si nu pot nimic.
Spre deosebire de minte, sufletul meu chiar mai crede in vorbe si tu esti deja in sufletul meu si te-as alunga..te-as alunga si crede-ma ca nu stiu cum. Sau si mai bine ti-as lua sufletul in palme si l-as iubi daca m-ai lasa. As vrea uneori sa nu mai vorbim si sa fim mutzi si mutzi sa ne intelegem si cuvintele sa nu se mai auda.
Iarasi imi chinui sufletul cu tine si nu mai vreau suflet chinuit. Nu mai vreau. Nu mai vreau maini tremurande de durere.
Si tu ce vrei? Cum vrei? Cum vrei sa te iubesc si sa nu te iubesc in acelasi timp? Cum?? Eu nu stiu...nu stiu..
As vrea sa fiu intr-un camp deschis...deschis si gol..sa cad in genunchi si sa imi urlu durerea..sa tip si sa nu ma auda nimeni..sa sufar zgomotos si furios si sa nu ma auda nimeni...
E tare greu...
"Iubito cata lume intre noi
Numaratori de ploi din doi in doi
Si dintr-un ochi de dor necunoscut
Cate zapezi pe buze ne-au crescut
Cand n-am sa uit cum suna glasul tau
Decat tacerea ce-mi va fi mai rau
Si cum sa pot sub stele innopta
Cand nu mai simt ce-nseamna umbra ta
Nu simt ce-nseamna umbra ta" (Pasarea Colibri - Scrisoare de bun ramas)
"Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!
Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.
Totu-i drum, numai drum
ce-as putea sa spun acum,
peste noapte, peste ziua...
Mor curand, strig tacand
si adorm cu tine-n gand
si nu pot rosti adïo." ( Emeric Imre - Oratie de nunta )
10 decembrie 2009
Doua perle
Aici e numa doamne..multe doamne..toate doamne..
am cules totusi doua perle absolut geniale:
1. "Mi-a cerut cineva un crater si l-am gasit repede" .."Un ceeee???".."Un din ala care taie..".."Aaaa...un cutter..".."Da, da! un crater..aa..cuter d-ala!"
2. "La mine in familie, toti stie sa inoate"..
La un mom dat ma voi arunca pe geam..
P.S: stai linistiti! aici nu se deschide geamurile si noi toti respira aer reciclat..
am cules totusi doua perle absolut geniale:
1. "Mi-a cerut cineva un crater si l-am gasit repede" .."Un ceeee???".."Un din ala care taie..".."Aaaa...un cutter..".."Da, da! un crater..aa..cuter d-ala!"
2. "La mine in familie, toti stie sa inoate"..
La un mom dat ma voi arunca pe geam..
P.S: stai linistiti! aici nu se deschide geamurile si noi toti respira aer reciclat..
8 decembrie 2009
Family Portrait
"Ce naste din pisica, soareci mananca"..
Cam asa si cu noi. Si la ce imi foloseste ca de cand eram mica m-am luptat sa nu ajung ca si parintii mei? La ce?? Cand punctul final ma aduce in acelasi loc. Oricat de multe detalii conteaza si oricat de bine imi sta sufletul in trup apare vesnica problema: banii. Si da sunt dezamagita de mine. Vroiam mai mult de la mine. Nu vreau viata asta. Am mai trait inca o data viata asta prin parintii mei. Si ma ingrozeste atat de mult incat geamul mi se pare unica solutie.
Si sunt momente in care chiar cred ca trecutul si prezentul meu nu au cum sa fie prezentul si viitorul meu, pentru ca eu am avut alt drum. Si fugind de astfel de probleme, parca si mai tare ma lovesc de ele. Nu vreau asa si nu trebuia sa iasa totul asa si ma gandesc cu teroare ca in viitor voi si eu cum sunteti voi: suflete pierdute in societate, cu copii plini de lacrimi de sperante si vise deschise. Alerg de trecutul meu pana ce nu mai pot sa respir si ma opresc sa respir si atunci cand cred ca l-am uitat iarasi mi se deruleaza incet totul. Si stau si privesc si plang de frica si teama. Imi e frica si teama ca voi fi asa si voi ajunge asa.
Citeam azi un post despre moshi craciuni si poveste de copilarie trista. Si nu imi aduc aminte de Craciun. Urasc Craciunul. Nu urasc ce reprezinta el, ci ceea ce induce el: sarbatoare de familie si veselie. Incerc din rasputeri sa imi amintesc in fiecare an cum trebuie sa fie Craciunul. Si nu stiu. Imi aduc aminte doar de prima perioada in care nu am trecut singura prin momentele de acum. Imi aduc aminte doua fete care m-au luat in brate si mi-au zis cele mai frumoase incurajari din lume si m-au obligat sa alergam pe strazi, in zapada. Atat. Imi mai aduc aminte ca prin vis de un Craciun in care ni s-a zis: "hai sa va dau cadourile pentru ca am presimtirea ca asta e ultimul Craciun petrecut impreuna". Si de atunci familia a devenit 4 segmente separate. Doua suflete si-au gasit familia in singuratate, un suflet a gasit familia intr-un alt suflet si sufletul meu rataceste degeaba in familie de prieteni buni si calzi si in lacrimi de ciuda pentru nereusita. Si atunci?? De ce sa nu fiu trista? De ce sa nu ma gandesc la piata Unirii si colinde si lacrimi? De ce sa nu ma gandesc la piata Sfatului si colinde si lacrimi? De ce in fiecare an ajung in acest punct in care imi caut sufletele mele iubite? In fiecare an ma ciocnesc de departare, neputinta si falsa fericire.
Si mos Craciun nu exista, pentru ca in fiecare an sub brad luminat nu imi gasesc sufletele mele, ci pustietate, goliciune, distanta si amintiri care sfasie pana la epuizare. Craciunul a fost pentru mine o parte din copilarie. A disparut atunci cand patru suflete si-au spus sec :"la revedere!" si de atunci ratacesc in cautare si in singuratatea unei sperante de trecut mai fericit.
Cam asa si cu noi. Si la ce imi foloseste ca de cand eram mica m-am luptat sa nu ajung ca si parintii mei? La ce?? Cand punctul final ma aduce in acelasi loc. Oricat de multe detalii conteaza si oricat de bine imi sta sufletul in trup apare vesnica problema: banii. Si da sunt dezamagita de mine. Vroiam mai mult de la mine. Nu vreau viata asta. Am mai trait inca o data viata asta prin parintii mei. Si ma ingrozeste atat de mult incat geamul mi se pare unica solutie.
Si sunt momente in care chiar cred ca trecutul si prezentul meu nu au cum sa fie prezentul si viitorul meu, pentru ca eu am avut alt drum. Si fugind de astfel de probleme, parca si mai tare ma lovesc de ele. Nu vreau asa si nu trebuia sa iasa totul asa si ma gandesc cu teroare ca in viitor voi si eu cum sunteti voi: suflete pierdute in societate, cu copii plini de lacrimi de sperante si vise deschise. Alerg de trecutul meu pana ce nu mai pot sa respir si ma opresc sa respir si atunci cand cred ca l-am uitat iarasi mi se deruleaza incet totul. Si stau si privesc si plang de frica si teama. Imi e frica si teama ca voi fi asa si voi ajunge asa.
Citeam azi un post despre moshi craciuni si poveste de copilarie trista. Si nu imi aduc aminte de Craciun. Urasc Craciunul. Nu urasc ce reprezinta el, ci ceea ce induce el: sarbatoare de familie si veselie. Incerc din rasputeri sa imi amintesc in fiecare an cum trebuie sa fie Craciunul. Si nu stiu. Imi aduc aminte doar de prima perioada in care nu am trecut singura prin momentele de acum. Imi aduc aminte doua fete care m-au luat in brate si mi-au zis cele mai frumoase incurajari din lume si m-au obligat sa alergam pe strazi, in zapada. Atat. Imi mai aduc aminte ca prin vis de un Craciun in care ni s-a zis: "hai sa va dau cadourile pentru ca am presimtirea ca asta e ultimul Craciun petrecut impreuna". Si de atunci familia a devenit 4 segmente separate. Doua suflete si-au gasit familia in singuratate, un suflet a gasit familia intr-un alt suflet si sufletul meu rataceste degeaba in familie de prieteni buni si calzi si in lacrimi de ciuda pentru nereusita. Si atunci?? De ce sa nu fiu trista? De ce sa nu ma gandesc la piata Unirii si colinde si lacrimi? De ce sa nu ma gandesc la piata Sfatului si colinde si lacrimi? De ce in fiecare an ajung in acest punct in care imi caut sufletele mele iubite? In fiecare an ma ciocnesc de departare, neputinta si falsa fericire.
Si mos Craciun nu exista, pentru ca in fiecare an sub brad luminat nu imi gasesc sufletele mele, ci pustietate, goliciune, distanta si amintiri care sfasie pana la epuizare. Craciunul a fost pentru mine o parte din copilarie. A disparut atunci cand patru suflete si-au spus sec :"la revedere!" si de atunci ratacesc in cautare si in singuratatea unei sperante de trecut mai fericit.
I have to cover my eyes
Agonie si disperare..cam asa as numi ultimele 2 luni din acest an..
Sunt pur si simplu irecuperabila..M-ar salva acum un concediu de 2 luni in vama..hai 1 luna..
Sunt iritata si obosita..prea obosita..tot timpul obosita..in cautare disperata de asternuturi curate, piele curate si vise dulci..Ma trezesc in fiecare zi lucratoare cu acelasi gand:"de abia astept sa vina seara sa ma bag in pat"..
Mi s-a spus ca am imbatranit si nu mai sunt cum eram inainte..vesela si zglobie..
Cam cum as putea sa fiu vesela si zglobie cand dintr-un om in permanenta inconjurat de prieteni, acum pot sa numar pe degete persoanele cu care imi face cu adevarat placere sa vorbesc...M-am saturat sa tac 8 ore pe zi..m-am saturat sa vad aceleasi fete plouate si vesnic nemultumite de viata si de basescu..
Aici niciodata nu se intampla ceva cu adevarat frumos..nu se trece de la extaz la lacrimi..
E aceeasi stare..aceleasi lucruri..aceleasi problem..
Aici timpul trece greu si uneori chiar sta in loc..
Aici e totul gri inchis si niciodata roz..
Si a trecut un an..
Si vai ce n-as mai sta nicio zi..
Sunt pur si simplu irecuperabila..M-ar salva acum un concediu de 2 luni in vama..hai 1 luna..
Sunt iritata si obosita..prea obosita..tot timpul obosita..in cautare disperata de asternuturi curate, piele curate si vise dulci..Ma trezesc in fiecare zi lucratoare cu acelasi gand:"de abia astept sa vina seara sa ma bag in pat"..
Mi s-a spus ca am imbatranit si nu mai sunt cum eram inainte..vesela si zglobie..
Cam cum as putea sa fiu vesela si zglobie cand dintr-un om in permanenta inconjurat de prieteni, acum pot sa numar pe degete persoanele cu care imi face cu adevarat placere sa vorbesc...M-am saturat sa tac 8 ore pe zi..m-am saturat sa vad aceleasi fete plouate si vesnic nemultumite de viata si de basescu..
Aici niciodata nu se intampla ceva cu adevarat frumos..nu se trece de la extaz la lacrimi..
E aceeasi stare..aceleasi lucruri..aceleasi problem..
Aici timpul trece greu si uneori chiar sta in loc..
Aici e totul gri inchis si niciodata roz..
Si a trecut un an..
Si vai ce n-as mai sta nicio zi..
1 decembrie 2009
Altarele iubirii
Sunt in cautare de cuvinte..tot timpul cand intru in blog sunt in cautare de cuvinte..Si pot sa zic ca imi e ciuda cand vad ca alti oameni isi gasesc mai bine cuvintele..Mi-am adus aminte de un citat dintr-o carte..de o propozitie dintr-o carte scrisa de Pavel Corut: "Se prabusesc altarele iubirii.." si mai mult de atat mintea nu mi-a procesat...
Am intrat pe google si am dat un search si am descoperit o scriere minunata...Citez:
"Raman tintuita de poarta, cu ochii pierduti in departare, cautand singurul om pe care l-am iubit si-l iubesc. "Sunt rastignita pe altarul iubirii" imi spun si ma prabusesc in genunchi. Sangele nu-mi mai curge din palme, ci din ochi, invadandu-mi sufletul cu o furie rosie. Bietul meu suflet!! Se zbate sfasiat asemeni unei pasari ce i s-a taiat capul. Durerea sapa in mine tunele adanci, schimonosindu-mi trupul.
Ma trezesc brusc cu o durere cumplita in piept A fost un vis, dar carnea imi tremura pe oase, pana si gandurile imi tremura in creier. Parc-as fi fost cuprinsa in intregime de friguri, frigurile spaimei, ale neputintei,frigurile unei iubiri fara margini, acele friguri ce stabilesc o relatie invers proportionala intre iubire si moarte. Iubesti sau mori. Mai intai iubesti si traiesti intr-o agonie perpetua, te doare fericirea si iti place ca te doare. Te inneci cu cuvintele si le lasi sa te sugrume pana cand nu mai poti respira, ba mai mult, pana iti pierzi cunostinta. Ce mai conteaza! Esti fericit si fericirea e atunci cand te doare, e atunci cand te topesti asemeni unei lumanari,, te deformezi, dar ai sentimentul ca esti mai frumos decat inainte si chiar esti." ( Agonie - Vieru Despina Mihaela )
Si mai scriu inca o data linkul unde am descoperit scrierea pentru ca merita citita toata :
http://www.poezie.ro/index.php/prose/13898917/index.html
Am intrat pe google si am dat un search si am descoperit o scriere minunata...Citez:
"Raman tintuita de poarta, cu ochii pierduti in departare, cautand singurul om pe care l-am iubit si-l iubesc. "Sunt rastignita pe altarul iubirii" imi spun si ma prabusesc in genunchi. Sangele nu-mi mai curge din palme, ci din ochi, invadandu-mi sufletul cu o furie rosie. Bietul meu suflet!! Se zbate sfasiat asemeni unei pasari ce i s-a taiat capul. Durerea sapa in mine tunele adanci, schimonosindu-mi trupul.
Ma trezesc brusc cu o durere cumplita in piept A fost un vis, dar carnea imi tremura pe oase, pana si gandurile imi tremura in creier. Parc-as fi fost cuprinsa in intregime de friguri, frigurile spaimei, ale neputintei,frigurile unei iubiri fara margini, acele friguri ce stabilesc o relatie invers proportionala intre iubire si moarte. Iubesti sau mori. Mai intai iubesti si traiesti intr-o agonie perpetua, te doare fericirea si iti place ca te doare. Te inneci cu cuvintele si le lasi sa te sugrume pana cand nu mai poti respira, ba mai mult, pana iti pierzi cunostinta. Ce mai conteaza! Esti fericit si fericirea e atunci cand te doare, e atunci cand te topesti asemeni unei lumanari,, te deformezi, dar ai sentimentul ca esti mai frumos decat inainte si chiar esti." ( Agonie - Vieru Despina Mihaela )
Si mai scriu inca o data linkul unde am descoperit scrierea pentru ca merita citita toata :
http://www.poezie.ro/index.php/prose/13898917/index.html
Te intreb pe tine soare
Cum ar fi viata noastra daca am fi singuri? Dar singuri..singuri rau. Cum ar fi viata mea fara lumea pe care o iubesc? Nu pot si nu stiu si nici nu vreau sa imi imaginez.
Ieri a fost ziua mea si a fost frumos. E frumos pentru ca in astfel de ocazii iti dai seama cata lume te apreciaza si cata lume iti e draga.
Am primit cadouri si m-am emotionat ptr ca nu stiu sa reactionez. Cred ca e o mostenire de la tata. Imi place la nebunie sa primesc cadouri dar mi se blocheaza cerebelul si raman blocata intr-un mersi mai mult sau mai putin mecanic. Ieri a fost frumos si am primit numai si numai urari de bine, dintre cele mai frumoase.
Azi e o alta zi si imi petrec ziua cu muzica si cu nucul. Ma gandeam chiar sa scriu un post cu toate persoanele mele dragi si sa le spun si lor ce muzica imi inspira si ce muzica imi da amintiri cu ei.
Dar azi nu..azi nu pot sa scriu nimic. Azi am sufletul in ceata si mintea goala. Si ma tot gandesc ce tare doare viata uneori si nucul nu zice nimic si ramane tacut si nici macar nu isi misca vreo creanga cand eu plang tacut in fata lui...
"The falling leaves drift by my window
The falling leaves of red and gold
I see your lips, the summer kisses
The sunburned hands I used to hold
Since you went away the days grow long
And soon I'll hear old winter's song
But I miss you most of all, my darling
When autumn leaves start to fall" ( Eva Cassidy - Autumn Leaves )
Ieri a fost ziua mea si a fost frumos. E frumos pentru ca in astfel de ocazii iti dai seama cata lume te apreciaza si cata lume iti e draga.
Am primit cadouri si m-am emotionat ptr ca nu stiu sa reactionez. Cred ca e o mostenire de la tata. Imi place la nebunie sa primesc cadouri dar mi se blocheaza cerebelul si raman blocata intr-un mersi mai mult sau mai putin mecanic. Ieri a fost frumos si am primit numai si numai urari de bine, dintre cele mai frumoase.
Azi e o alta zi si imi petrec ziua cu muzica si cu nucul. Ma gandeam chiar sa scriu un post cu toate persoanele mele dragi si sa le spun si lor ce muzica imi inspira si ce muzica imi da amintiri cu ei.
Dar azi nu..azi nu pot sa scriu nimic. Azi am sufletul in ceata si mintea goala. Si ma tot gandesc ce tare doare viata uneori si nucul nu zice nimic si ramane tacut si nici macar nu isi misca vreo creanga cand eu plang tacut in fata lui...
"The falling leaves drift by my window
The falling leaves of red and gold
I see your lips, the summer kisses
The sunburned hands I used to hold
Since you went away the days grow long
And soon I'll hear old winter's song
But I miss you most of all, my darling
When autumn leaves start to fall" ( Eva Cassidy - Autumn Leaves )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)