If I could find words..

"Suflete drag, te voi pastra in mine, no matter what, voi zambi atunci cand voi fi batrana si cu par alb si nepotii imi vor sari in cap. Ca si cadou pentru ziua ta, am decis sa te pastrez in sufletul meu orice s-ar intampla."


Viata nu e o linie dreapta si nici o autostrada cu 4 benzi si 2 sensuri. Viata e drum de tara, neasfaltat, prafuit si mergand agale pe drumul asta descoperim oameni, senzatii, sentimente, peisaje, culori, tristete si fericire absoluta.
Se intampla ca in plimbarea noastra sa ajungem la cotituri de drum. Se intampla sa ne ratacim si sa pierdem din minte destinatia finala si atunci hoinarim aiurea pe drumuri necunoscute si noi.
La cotituri de drum ne oprim sa respiram si sa admiram verdele timid de primavara.
Stiu acum ca putem privi dincolo de cuvinte si putem sa simtim mai presus de cuvinte. In spatele cuvintelor trebuie sa gasim fapte, priviri, zambete calde si fericire copilareasca cu suflete indragostite. Putem sa trecem de cotituri si putem sa alegem un drum si mai frumos.
Si acum, spune-mi tu, cum e mai bine? Sa alegem cuvinte si drumuri despartite? Sa alegem tacerea sufletului si sa pornim tinandu-ne de mana pe acelasi drum?

Atac de panica!!!!!

Coldplay este o muzica perfecta pentru ploaie si noros ce cer. Lipsa sefei mele de la birou este o oportunitate perfecta pentru a scrie pe blog.
Atac de panica.
Am citit. Am recitit. Si am incercat sa inteleg si sa inteleg si sa ma inteleg. Nu am reusit.
Inutil sa precizez ca atacul de panica completeaza perfect stari de anxietate. Nu o sa dau copy/paste de pe site-uri cu explicatii psihologice pentru ca nu are rost.
Stiu ca mi s-a spus ca aceste atacuri de panica pleaca de la nemultumiri personale. Si vai, vai,, vai vai cat am incercat sa imi dau seama ce m-a nemultumit atat de tare in aceasta viata.
Si traiesc intr-o intrebare continua si incerc sa imi explic partii vesele si pline de viata ce se intampla.
Sunt putini, cred, cei care inteleg cu adevarat modul in care se produce un atac de panica si este cu adevarat dificil sa sustii o persoana care trece prin asa ceva.
Nu imi pot defini atacurile de panica prin termeni medicali si prin procese fiziologice pe care le ignor complet in timpul unui astfel de atac.
Atacul de panica este un film de groaza, care dureaza 15-20 de minute si care pare a dura 15-20 de ore.
Momentele care il declanseaza sunt intotdeauna ambigue si niciodata nu as putea sa spun ce ganduri il determina si ce ma face sa clachez, sa uit de ganduri pozitive si sa imbratisez cu multa "pasiune" panica.
Dar este groaznic si ametitor si lasa un gust amar.
In punctul culminant al atacului tot ce pot sa fac este sa fug. Imi vine pur si simplu sa alerg. Si nu as fugi de locul in care ma aflu ci de mine. Atacul de panica si victoria lui sunt pentru mine o inchisoare. Nu mai pot sa respir, nu mai pot sa gandesc, nu mai vad bine si nu percep bine ca tot ceea ce se intampla trece si eu nici nu o sa ma prefac in scrum.
Anyhow, in tot acest proces, frica dominatoare este frica de a nu innebuni. Si aceasta frica pleaca de la stari provocate de mine involuntar si am o senzatie continua ca organismul meu nu ma protejeaza, ma inseala, ma dezamageste si vrea cu orice pret sa imi zica ca isi doreste un alt creier.
Ei si daca peste cauzele primelor atacuri de panica am reusit sa trec si daca am reusit sa gandesc pozitiv despre mine si despre lucruri si despre viata, ceea ce nu pot depasi este teama de a nu avea inca un atac. Si tind sa cred ca tocmai aceasta teama il provoaca.
Pare stupid si deplasat stiu. Pentru ca de fiecare data am iesit bine dintr-o criza panicoasa, insa ceea ce se intampla inside my head in timpul atacului e de nesuportat.
Ei...o sa trec eu cu bine si peste asta..dar observ ca lumea vorbeste putin despre probleme de genul..lumea considera slabiciune aceste atacuri (si eu consider tot o slabiciune..sau mai degraba o lipsa de control asupra gandurilor) si in general tind sa cred ca pentru cei care nu s-au confruntat niciodata cu asa ceva starile acestea sunt pur fictive.
No...nu stiu...imi vine greu sa descriu in cuvinte stari din timpul atacului si ma gandesc ca poate daca le scriu o sa imi faca mai bine..si o sa ma simt mai bine..si reusesc sa evadez din inchisoarea asta...
Aaaa..si sa nu uit partea cu adevarat terifianta: eu .. EU..imi provoc singura aceste atacuri de panica..si ce vreau cel mai mult e sa nu le mai am..

Love is in the air???

In povesti avem Feti-Frumosi care se bat cu zmei si se maturizeaza in nu stiu ce proces complicat. Final : "Si au trait fericit pana la adanci batraneti". In 99% din filme toate personajele se iubesc pana la adanci batraneti. Happy ending rulz!!! Noroc cu Romeo si Julieta ca mai avem si sfarsituri tragice, dar tot pana la adanci batraneti. Si atunci cand vezi un film cu sad ending in care viata e viata atunci declari ca : actorii au fost de cacat, scenariul de cacat, dar macar finalul a fost real.

De mici copii ne impleticim in vise cu adanci batraneti. In real life, dragostea nu e nici macar dragoste. Dragostea e o fuga si foame de senzatii care sa iti inalte spiritul si sufletul. Dragostea a devenit azi un "3 secunde de adanci batraneti".

Si ce-i drept suntem si ingnoranti. Avem minti scaldate in basme nemuritoare si realitati palpabile.

Noi nu stim ce e dragostea. Imi pare uneori ca avem cu totii un caietel al cerebelului cu simptome si cauze si efecte ale iubirii. Nimic din ce e scris acolo nu se potriveste cu sufletul. E o lista lunga, lunga de fluturi si pasarele si perfectiune (aaa..by the way..perfectiune nu exista! nici macar in dragoste!) si in timp ce ne inecam simtirile, bifam mintal articolele din lista. E stupid pentru ca visam vise si cand le implinim vrem mai mult si mai mult si mai mult. Dragostea ar trebui sa fie un google. O resursa neintrerupta de senzatii tari si emotii puternice. Noi nu mai avem limite.

"Nu am bifat totul pe lista. Nu imi mai zboara papagali prin capsor. E clar. Nu e dragoste. Nu e dragoste pentru ca mai am mult de bifat aici" sau "Gata lista? Pai asta e tot? Atat e iubirea? Mai adaug aici mine de aur, curcubee de plastic, campii de trandafiri si ...hmm..ce sa mai adaug? aa da..sex in locuri publice si in club si pe o creanga de copac si in padure..".

Supraestiam dragostea. O procesam atat de intens si o transformam in unicul lucru de care avem nevoie pentru a supravietui. Aerul ni se pare poluat, copacii maronii si e primavara, florile violet inchis cand ele sunt roz. Urcam dragostea pe munti inalti si facem din ea un scop de viata si o dovada a fericirii.

Uitam..off..uitam..uitam asa multe...si nu invatam nimic.

De ce nu stim ca iubirea se raporteaza doar la noi si nu la basme si filme?

Dragostea e palpabila si dulce, dar nu tine o vesnicie. Ceea ce ar putea transforma dragostea in eternitate tine doar de puterea individului ( ha!) de a-si pastra suflul in multimea de "3 secunde de adanci batraneti". Iubirea nu trebuie sa fie un scop al unei vieti. Ea trebuie sa fie un sentiment normal ce vine si pleaca pana cand se decide intr-o zi sa iti croseteze un fluture gigant si calm in stomac, in loc de turme de fluturi zgomotosi si mereu trecatori. As tine prelegeri despre cum sa invatam sa ne indragostim cu sufletul si nu cu mintea, despre cum sa ne multumim cu imbratisari putine si calde, cu saruturi timide si ascunse, despre cum sa invatam sa iubirea adevarata e o insiruire de clipe. Dragostea, iubirea fac parte din noi si din viata si stim cu totii ca "Tot ce-i viu e trecator, numai moartea e eterna".

As vrea sa invatam sa iubim mai real si mai concret.

Nota: Ce am scris aici este cauza unei apropiate raceli, a unui suflet calm, a unei ratiuni rationale, a lipsei de glucoza. Vreau doar sa inteleg si eu cand o sa incetam sa mai privim dupa tipare si dupa complicatii "nenecesare".

Fara petale

Mi-ar placea teribil de mult daca ar fi posibil sa ne traim doua vieti: cea pe care o traim si pe care o stim si una asa cum vrea sufletul nostru. Eu cred ca sunt putini oameni care traiesc cu sufletul. Eu simt des cu sufletul si de trait...traiesc cam cu ce apuc..cu creierul si cu mancare comandata si multe tigari.

Melodia "Fara petale" ma poarta insa in viata pe care nu o am si o visez si mi-o imaginez. Si sunt zile in care ma scufund atat de tare in this second life of my dreams, incat in jurul meu se formeaza pustiu si in mine apar goluri, respiratie taiata si ratiune neclara.

In my second life, am cuvinte multe si frumoase si intelepte, port cu mine zambete si impart doar zambete si sufletul imi e atat de fericit.

Acum inteleg de ce muzica care imi e cea mai draga imi produce acel sentiment de suferinta neasteptata, de durere fara izvor: pentru ca aici niciodata ratiunea mea nu ma va lasa sa traiesc dupa dorinta sufletului. Aici, sufletul il am inchis in tacere apasatoare si nori grei si supus unui zbor haotic printre amintiri din povesti insorite si cu parfum de vesnica primavara.

Asculta mai multe audio Muzica

Wiener Waltzer

De mica, mica si pitica, pitica in fiecare zi de an nou ma uitam la Concertul de Anul Nou de la Viena.

Si in fiecare an, organizatorii si cei care transmit Concertul filmeaza orasul intr-un mod suprem si absolut divin.

Pentru mine Viena este orasul cu printi si printese si Strauss si Dunare Albastra. Daca as fi fost printesa as fi locuit in Viena si as fi avut un print habsburg. As fi trait intr-un castel si printul meu ar fi avut numai cai lipitani. Fara sa vreau in copilarie printul meu era tata. Tata a devenit printul meu cand am vazut ca un om simplu poate avea pasiuni atat de mari si momentul in care era extaziat in fata televizorului era infatisarea Vienei pe ritmuri de vals. Si asa am prins si eu aceasta dragoste de muzica buna pentru facut temele de matematica si acum muzica de foarte mare calitate si pentru oameni foarte intelepti si cunoscutori de muzica buna.

Visele pe care le traim in copilarie determina visele din maturitate. Daca atunci cand eram mica vroiam sa fiu printesa in Viena, cand am crescut am vrut bani sa merg in Viena.

Acum realizez ca am crescut si visele copilariei se implinesc incet, incet. Aici si acum constientizez ca dreams come true si ca voi vedea cu ochii mei orasul de care m-am indragostit fara sa stiu ce e dragostea, orasul dupa care plangeam tacut in fiecare zi de an nou.

Tata m-a facut sa iubesc Viena si sa mi se faca pielea gainii cand ascult Strauss si sa plang de fericire cu o zi inainte de plecare, doar pentru ca visul meu ascuns si maret din copilarie se implineste.

Lipseste ceva totusi. Mi-as fi dorit nespus ca aceasta prima calatorie la Viena sa o fac cu tata. Mi-as dori ca in aceste 4 zile tata sa vada ce vad eu. Sa admiram caii lipitani si sa bem cafele.

Dar in timp o sa ma fac si mai mare si o sa am si mai multi bani si cu putina determinare o sa imi implinesc visul asta: voi merge la tata si ii voi spune: "Intr-o saptamana mergem la Viena! Impreuna!"

Acum pot doar sa imi las imaginatia sa valseze pe franturi de memorie lasate de TVR 1 si sa astept sa devina totul realitate.

Romania: tara mea de glorie!

Acestea fiind spuse mai incheiem o saptamana plina de evenimente semi-comico-tragico-dramatico-romanesti. Viata este frumoasa si tara asta ne dovedeste din plin frumusetea speciei umane in inexorabilul timp. M-am tampit si eu cu totul. Imi cer scuze, dar gasesc imposibil ca tampenia sa nu fie molipsitoare intr-o capitala unde trenurile merg inapoi sau nici macar, unde politica isi atinge cote maxime ale desteptaciunii si unde sclavii sunt pe plantatii all day every day.

Eu merg la toaleta cat pot de des: merg preventiv ( acest "preventiv" fiind o mare calitate a speciei umane de gen feminin). M-am trezit in Sageata Albastra sa ma usurez, pe ruta Bucuresti - Pitesti. Sa ingnoram faptul ca apa nu mergea si vasul de wc era ca o oala plina cu apa gata sa dea pe afara. Am ignorat acest aspect fiind motivata de acest preventiv - lait-motiv al vietii mele. Si cum ma uitam io asa pe jos in toaleta Sagetii Albastre imi cade privirea asupra unei adunaturi de lichid de consistenta vascoasa, de culoare alba. Mi-a trecut preventivul, pranzul mi s-a ridicat amenintator in gat si am constatat ca este posibil: anumiti romanashi masculi, care circula cu trenul se masturbeaza in toaleta wc-ului. Adiccaaa...intr-adevar este hipermegaexcitant mirosul din incapere, miscarea lina nu poate decat sa excite si ea , asa ca juisarea intr-o toaleta de Albastra Sageata in tara de Uniune Europeana nu poate sa fie decat un proces perfect normal pentru unii si un motiv de voma preventiva pentru altii ( sau altele).

Imi place la nebunie sa ies la tigara si sa ascult conversatiile altora. Si nu stiu daca ati observat, dar sunt persoane atat de implicate pentru societate si companie sau mai pe romaneste spus atat de preocupate in a parea importante incat folosesc pronumele la persoana intai in orice subiect muncitoresc: proiectul meu, cladirea mea, factura mea, nava mea, transportul meu, imprimanta mea, proiectul meu. Undeva pe parcursul acestor conversatii se uita in a se mentiona: castigul altora, profitul altora, compania altora. Noi suntem ce putem fi si mi se pare absurd sa iti dai importanta cu ceva ce te poseda.

Se mai vorbeste mult de englezisme. Englezismele ie la moda in tarisoara noastra draga. Pentru noi ( cei tineri si imbeciloizi, care lucram de putin timp) engleza prost folosita sau rostita este un motiv de rasete haotice si interminabile. Exemplific cate cuvinte care m-au adus in culmea rasului: Siti Ghet( as in City Gate), Open Spice ( as in open space) si o expresie amuzant a fost: da-i forward lu' baiatu' ala!!!

Schimbarile pot fi un proces pozitiv in viata noastra sau...sau...sau..nu. Ei bine, pentru noi schimbarea cladirii in care ne muncim a fost un proces cat se poate de pozitiv. Notez aici evenimente notabile petrecute in campul nostru de lupta si batalie:

1. e curent. Dom'le aici e curent. Bate vantu! E curent! aalooo..alloo..domnu' de la sindicat..aici e curent, ce naiba!!!!

- Buna ziua

- Buna

- Aveti ceva nemultumiri legate de lumina? Vreti sa schimb un bec ceva?

- Aaaa..da..da..treci aici.

Se suie baiatul pe scara.

- Bun. Acuma astupa gaura aia.

-Ce gaura doamna?

- Gaura de aer. Astupa! Aici e curent!

- Doamna eu sunt baiatul cu lumina.

- Dar aici e curent!

2. Pute!

- Nu pute!

- Ba da! Pute de la baie. Sigur pute de la baie!

- Mie nu mi se pare.

- Pute. Astea nu sunt conditii de munca. Pute si mai e si frig. Aici tot timpul pute!

- Aaaa..pai nu pute de la baie. Pute de la bucatarie. Da pute!

3. Ninooo niinnoo niinnoo...s-au pornit toate alarmele de incendiu. Fugim? Luam foc? Mergem sa vedem ce se intampla!!

- Domnu' domnu' da ce s-a intamplat?? De ce suna?

- Pai doamna nu vezi cum arati cu basmaua aia in cap. S-a speriat alarma asta de dumneata. Normal ca zbiara acuma!!

- Dar e cureenntt!!!

4. O doamna si-a rupt mana in fata cladirii. Protectia Muncii! Asa este. Compania este de vina ca ea era incaltata in tocuri si ea s-a plimbat taman pe tarcul asfaltat si cu model gaurit cu romburi. Asa e! Compania e de vina ca nu a pus o pasune in fata cladirii. Compania e de vina ca noi suntem impiedicati.

5. Daca ma duc la toaleta si ma concentrez bine in gresia neagra o pot vedea pe tanti femeia din toaleta de langa care isi trage fusta, dresurile, se aseaza comod in pozitia de ne-sezut pe wc. Concluzie: baia pentru persoane cu handicap e mai sigura!

6. La etajul 17 tremura biroul. Tremura si cafeaua pe birourile oamenilor.

7. La etajul 17 sunt gandaci.

8. La etajul 17 un nenea care statea la birou s-a trezit cu un sobolan pe birou. Vorbim aici de sobolani care se plimba agale prin sistemul de aerisire. In lipsa de adrenalina si aventura sobolanelul a parasutat exact pe o tastatura. Atentie! Cad soareci!

9. La etajul 17 s-a gasit si o gaura in pereti facuta de soricei. Gaura a fost astupata cu succes.

10. Birourile incep sa tremure si la etajul 15.

11. - Fata, fata, fata, ffattaaa..

- ??? me???

- Da, da! Tu! Stiu ca lucram de un an impreuna si nu am vorbit niciodata, dar vroiam sa te intreb. Cum se cheama jocul ala de-l joci tu? Vreau si eu sa il downloadez!

- Farmville? Se joaca online.

- Nu..nu...nu..unu cu masinutze!!

- Imi pare rau! Sunt fetitza. Nu ma joc cu masinutze.

- Uoofff..bine fata..mersi..eu o sa imi mut biroul ca sa ma pot juca in liniste.

Asteptam cu drag evenimente viitoare a la Romanica.

Tot ce sper e sa nu ma trezesc vreodata cu vreo rozatoare pe birou pentru ca nu vreau sa mor de inima, chiar daca nenea de la sindicat a zis ca se castiga mult daca decedezi la locul de munca.

Over and out!

Cronica de seara - Emeric Trio; Location: Club Mojo

In primii ani ai facultatii alergam disperate de 8 martie la spectacole de striptease. Radeam cu gura pana la urechi, dansam un pic si plecam acasa. But when the time passes, people change.

Mi-am ales de 8 martie un concert Emeric Trio: Emeric Imre, Sorin Zamfir si Gabriel Ghita.

Am fost la ascultat si de Emeric Set si de Emeric Imre si nu ma asteptam sa mai fiu atat de incantata, insa dupa 5 minute de cantat eram cu gura pana la urechi.

Organizarea a fost excelenta, oamenii sunt minunati si relaxati si m-am bucurat sa vad ca a fost mult mai multa lume decat datile trecute.

Tot apas enter si tot incerc sa zic bine ce si cum a fost. A fost minunat.

Emeric Imre a cantat senzational. A cantat asa cum stie el: cald si emotionant si vesel si trist. Si noi zambeam asa tampi si plutind fiecare pe norisorul lui.

Sorin Zamfir-tobe:D- este genial. Cuvantul genial i se potriveste perfect. E in lumea lui. E imposibil sa nu zambesti cand il asculti si il admiri. Pe langa faptul ca e genial este si priceput si se vede si se aude.
Pe Gabriel Ghita - clape:D- il alaturam sus-numitului. Tot timpul traiesc cu impresia ca aceste clape sunt ca sa fie fara sa aiba vreun scop, dar atunci cand sunt manuite in stil clujean si talentat sunetul alearga bine si gadila la fel de bine.
Atmosfera a fost una de Vama. Au lipsit nisipul si briza zapacita a marii. M-am simtit ca in Vama. Am inchis ochii de mii de ori si am zambit. Am zambit muzicii si oamenilor din jur.
Este ceva uimitor atunci cand vad oameni ce isi uita problemele acasa si pentru 3 ore mi se alatura in zborul emotionant al unor versuri, al unor acorduri de chitara si al unei voci dumnezeiesti.
Mi s-a spus la un moment dat ca ar fi senzational sa poti sa il intalnesti pe Emeric Imre pe tren si sa mergi cu el de la Cluj la Bucuresti sau invers. "Are o voce tare, dar e si destept". Am ascultat si nu am putut sa zic cuvinte si m-am multumit cu un zambet de la o ureche la alta.
Spectacolul a inceput pe ritmuri de "Razboi" si am continuat cu "Ramuri de lumina", "Condamnare la toamna", "Gara", "Buna varianta rea", "Oratie de nunta" si inca o gramada de piese a caror ordine am uitat-o si am incheiat cu "Rana si cutit" si un bis "Nebun de alb". Un bis in care omuletzii s-au adunat aproape de scena si au cantat zgomotos, dar atat de frumos incat mi-a venit un pic sa plang( dar m-am abtinut!:D).
Ascult Emeric Imre si incerc sa imi induc o aceeasi stare ca cea pe care o aveam ieri. O stare de 8 Martie sarbatorita cu un trio exceptional, un Emeric Trio care m-a facut sa zambesc sincer, sa uit de carari intortocheate ale sufletului, sa imi vad viata asa cum este: trista si fericita, simpla si complicata.
Inca mai caut cuvinte, dar imi e greu.

"Aud un pian prin zapezi cristaline
Si nu sunt cu tine, vai, nu sunt cu tine,
Chopin, un concert de pian oarecare
Si calea e lunga, si noaptea e mare.
De iarna ma satur, de planset te saturi,
Iubiri intre noi – in o mie de paturi-
Si primavaratec ninsori mai sfasie
Voalul miresei in noaptea tarzie." ( Emeric Imre - Noapte de unul singur)